La Târnăveni, fotbalul, tichie de mărgăritar. Orașul avea două echipe, și-a mai făcut și Primăria una
În afară de cele două echipe de fotbal de Liga 4 din Târnăveni, A&A Group și Chimica, Primăria condusă de fostul arbitru de fotbal Sorin Megheșan și-a făcut și ea una, botezată CSM. Ca primă reacție, conducerea A&A Group a anunțat că își retrage echipa de fotbal din competiție, pentru a evita situația în care ”trei cluburi ar concura pentru aceleași resurse: facilități, jucători, antrenori și sprijin local. Am luat astfel decizia dificilă, dar lucidă, de a ne retrage din competiții, pentru a permite celorlalte două cluburi – CSM și Chimica – să crească și să performeze în condiții mai bune și fără fragmentare”, au transmis cei de la A&A Group.
Gestul pare justificat și onest: un oraș de calibrul Târnăveniului nu poate susține atâtea echipe de fotbal. E drept, pe vremea comunismului au existat la Târnăveni cinci sau chiar mai multe echipe de fotbal, de la Divizia B la județeană: Chimica, Sticla, Autobuzul, Flamura Roșie, Voința etc. Însă atunci Târnăveni reprezenta ceva pe harta economică a județului și chiar a țării. Acum nu mai reprezintă aproape nimic. Ce fotbal poate susține un oraș cu un buget de anual de circa 147 de milioane de lei, din care cam jumătate sunt subvenții de stat? La capitolul venituri proprii, Primăria Municipiului Târnăveni poate conta pe vreo 16 milioane de lei anual. Numai cheltuielile de personal al municipalității sunt, însă, de vreo 20 de milioane, potrivit bugetului afișat pe site-ul oficial.
Vom vedea de unde va scoate orașul banii necesari susținerii a două echipe la nivel de fotbal județean. Mai concret, de unde vor scoate Primăria și Consiliul Local banii pentru noul club CSM. Ca să vă faceți o idee: o echipă de județ, de amatori, fără ambiții de promovare, are nevoie de minimum 10-15 mii de euro pentru un sezon competițional.
În imaginea de sus, echipa de fotbal Sticla Târnăveni, de la mijlocul anilor 70.
sursa foto: Facebook/Sticla Târnăveni
Sorin Simion
