Ladislau Boloni, a acordat un interviu-maraton pentru GSP la Târgu Mureș. Mureșeanul a vorbit despre viitoarea sa carte care va conține trei perioade: Târnăveni, Tg. Mureș și București.
Scriu această carte pentru mine, să o pot oferi fiicei mele. Era mică atunci când eu ajunsesem deja undeva. Dacă oamenii vor fi interesați, mă voi bucura. M-am gândit deja la un titlu pentru carte. Iar ideea de acum ar fi «Mingea a zburat către mine». Am fost sfătuit însă să găsesc ceva mai de suflet, mai profund. E binevenită orice altă propunere a declarat Ladislau Bölöni pentru GSP.
Totul va fi structurat pe trei perioade: Târnăveni, Tg. Mureș și București, unde va intra și echipa națională.
Iar pe parcurs rememorez momentul în care am devenit tată, când am văzut-o pe fata mea pentru prima dată, ce s-a întâmplat. Sunt și chestiuni amuzante și ceva mai adânc legat de soție. Detaliez și rădăcinile familiei mele. Iar din perioada București descriu, desigur, relația mea cu Valentin Ceaușescu, pe care-l consider un mare om, așa cum îl văd eu. Am încercat să controlez cumva aceste informații, să fiu cât mai aproape de adevăr, motiv pentru care am apelat inclusiv la dosarul meu de la Securitate.