Legendarul fotbalist şi antrenor de succes László Bölöni se declară preocupat de o eventuală candidatură la Primăria Târgu Mureşului, municipiul său natal.
Bölöni a participat luni, în cadrul festivalului Vâltoarea Mureşeană, la o discuţie de podium, alături de parlamentarul ungar Barna Pál Zsigmond, şi el originar din Târgu Mureş.
“Acest subiect nu îmi este străin, m-a preocupat şi mă preocupă”, a anunţat Bölöni, răspunzând la o întrebare referitoare la o eventuală candidatură. Acesta a adăugat, însă, că nu ar intra
în cursă împotriva cuiva. “Dacă m-aş aventura la aşa ceva, atunci aş face-o cu siguranţă pentru a atrage diferite persoane, diferite interese într-o echipă”, a declarat László Bölöni.
Antrenorul de fotbal a adăugat că în cazul unei candidaturi a sa la fotoliul de edil-şef nu ar fi de ajuns să poposească în oraş cu trei luni înainte de alegeri. Pentru a convinge oamenii ar
trebui să fie în Târgu Mureş, să se uite în ochii alegătorilor şi să le spună exact ce vrea. Bölöni crede că ar putea să îi determine pe târgumureşeni să se solidarizeze şi să îşi dorească înnoire. Pentru a atinge acest scop ar fi nevoie de o echipă de oameni tineri, ceea ce i s-ar părea o sarcină interesantă. Bölöni a amintit: la un eveniment desfăşurat duminică a rămas cu impresia că există multe idei bune, iar tinerii din Târgu Mureş sunt dinamici, însă implementarea ideilor întâmpină greutăţi.
László Bölöni a mai declarat: de doi ani şi-a renovat apartamentul din Târgu Mureş, ca să se simtă bine atunci când vine acasă. El a menţionat însă că atunci când s-a mai pus problema
mutării acasă i-a lipsit tot timpul scopul, pentru care ar merita să facă acest pas. Specialistul sportiv de 64 de ani a menţionat, într-o altă parte a discuţiei, că nu doreşte să mai activeze mult timp ca antrenor.
Născut la Târgu Mureş, absolvent de stomatologie, cu 108 selecţii în Naţionala României László Bölöni a făcut parte din echipa Stelei Bucureşti care a câştigat în 1986 finala Champions
League. În calitate de antrenor al Sporting Lisabona el a fost cel care l-a descoperit şi l-a convocat la echipa de seniori, la 16 ani, pe Christiano Ronaldo, şi a pregătit şi naţionala României. Momentan Bölöni antrenează în Belgia la Royal Antwerp FC, echipă cu care a semnat în iunie 2017 pentru două sezoane.
MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.