Astăzi, în Camera Deputaților, am votat un proiect de lege esențial pentru acvacultură – un domeniu care, până acum, a funcționat într-un cadru neclar, fragmentat și lipsit de coerență.
Pentru prima dată, acvacultura are un cadru legislativ dedicat: o arhitectură unitară care sprijină dezvoltarea fermelor piscicole, reduce birocrația și deschide accesul real la investiții și finanțări europene.
Este, în același timp, o lege aliniată la standardele europene și la nevoile reale ale fermierilor.
De ce este importantă această lege pentru oameni?
🔹Pentru că, până acum, în România, acvacultura și pescuitul erau amestecate în aceeași legislație – deși sunt activități fundamental diferite. Această confuzie a generat blocaje administrative, suprapuneri de competențe, birocrație excesivă și dificultăți în accesarea fondurilor europene.
Prin această lege, acvacultura este așezată acolo unde îi este locul – în rândul activităților agricole, ca ramură a zootehniei – cu acces la sprijin, investiții și finanțare.
🔴Ce beneficii poate aduce crearea acestui cadru legislativ?
🔹mai mult pește românesc, crescut local, în condiții controlate;
🔹reducerea importurilor de pește de apă dulce;
🔹investiții în comunități rurale și locuri de muncă stabile;
🔹protejarea resursei naturale prin creșterea producției controlate;
🔹simplificarea birocrației pentru producători;
🔹absorbție crescută a fondurilor europene, prin reguli clare și coerente.
🔴Legea clarifică proprietatea, concesionarea terenurilor și competențele instituțiilor care reglementează sectorul.
Legea aduce beneficii directe pentru oameni și pentru comunități: contribuie la asigurarea pe termen lung a locurilor de muncă, în special în zonele rurale, unde fermele piscicole sunt adesea principalul angajator local.
Totodată, facilitează accesul producătorilor la piețele de produse pescărești, prin reguli clare, proceduri simplificate și un cadru modern care le permite să își valorifice producția în condiții corecte și transparente.
Este un vot prin care susținem fermierii, mediul și consumatorul român, într-un domeniu cu tradiție, potențial și relevanță strategică pentru securitatea alimentară a țării.
Cameră Deputaților a fost decizională. Legea va fi transmisă pentru promulgare.
deputatul Dumitrița Gliga