Institutul Național al Patrimoniului a scos la licitație, pe SEAP, efectuarea studiilor referitoare la reabilitarea turnurilor și zidurilor Cetății din Sighișoara, suma alocată ridicându-se, potrivit primarului localității, Ovidiu Mălăncrăvean, la 560.000 de lei.
“Avem un protocol cu Institutul Național al Patrimoniului, noi suntem pe primul loc practic în țară la programul național de reabilitare a monumentelor, în această lună au fost scoase la licitație pe SEAP realizarea studiilor pentru turnurile și zidurile Cetății, este prevăzută o sumă de 560.000 de lei. Până în 15 ianuarie 2019 e termenul de depunere a documentației de către cei care doresc să facă studiile – geo, de culoare, bacteriologice, de structură și de rezistență, prin studii laser, ca să nu fie metode invazive”, a spus primarul.
Potrivit lui Mălăcrăvean, în acest sens se va realiza un proiect integrat pentru turnurile și zidurile Cetății. În el nu sunt însă cuprinse porțiunile de zid care aparțin Bisericii Evanghelice, pentru că e un alt proprietar. Acestea reprezintă cam un sfert din lungimea zidurilor și pe alocuri sunt destul de deteriorate, iar reprezentanții Bisericii spun că nu prea au bani să investească în ele. Ei vor restaura însă Biserica Mânăstirii din Sighișoara, a precizat primarul.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.