Râul Mureș este este cel mai lung râu de pe teritoriul României – dacă nu punem la socoteală Dunărea. Mureșul formează în Parcul Natural Lunca Mureșului un ecosistem specific de luncă, cu zone inundate periodic, cu ape curgătoare și stătătoare, păduri aluviale și galerii impresionante de sălcii și plopi. Această zonă găzduiește peste 200 de specii de păsări, multe dintre acestea protejate pe plan internațional.
Conform Convenției Ramsar, Parcul Natural Lunca Mureșului se află pe lista zonelor umede de importanță internațională. Parcul are o suprafață de peste 17.400 de hectare și face parte din rețeaua europeană „Natura 2000” pentru protejarea și conservarea zonelor umede și a speciilor de faună și floră caracteristice acestui tip de ecosistem. Parcul este desemnat Destinație de Excelență Europeană (EDEN).
În Parcul Natural Lunca Mureșului există o floră variată, specifică atât unei clime continentale, cât și zonei umede inundabile. Întâlnim aici vegetație erbacee, specifică pajiștilor de câmpie, vegetație palustră și plutitoare, specifică bălților, vegetație erbacee cățărătoare, în zăvoaiele de plop și salcie și vegetație specifică pădurilor de stejar și frasin.
Dintre cele peste 1.200 de specii și subspecii de plante lemnoase și ierboase, merită menționat arboretele de stejar pedunculat, salcia albă, frasinul, plopul negru și alb, specii prezente în special în zona Pădurii Cenad.
Un număr mare de plante sunt marcate ca specii rare și vulnerabile și apar pe lista roșie a plantelor superioare din România.
Credit foto: Dan Dinu (România Sălbatică)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.