Județul Mureș se plasează mai bine decât alte județe din Transilvania din punctul de vedere al accesării de fonduri; dar când vine vorba de orașe mureșene, județul nostru punctează un mare minus, deoarece, cu mici excepții, celelalte orașe mureșene se lasă pe tânjeală când vine vorba de întocmit proiecte pentru a accesa bani europeni…
La cumpănă
Anul acesta este ultimul din perioada 2007 – 2013, o primă perioadă de dezvoltare pe bani europeni. Următoarea perioadă va începe în 2014 şi se va termina în 2020. Pentru a afla ce şi câte fonduri a accesat judeţul Mureş în această primă etapă, am accesat documentele emise de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în special cele 13 liste cu proiectele contractate prin REGIO la nivelul Regiunii Centru. Astfel, din analiza care urmează veți observa că, în foarte multe cazuri, județul Mureș se plasează mai bine decât alte județe din Transilvania, accesând mai multe fonduri. Un punct minus ar fi că, orașele mureșene, cu excepția reședinței de județ, nu punctează, cu mici excepții, la capitolul accesării fondurilor europene.
Dezvoltarea orașelor: Mureșul codaș printre vecini
Conform listei cu proiectele contractate prin REGIO, Axa 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Tîrgu-Mureș este singurul oraș mureșean care a contractat proiecte prin această Axă, având doar două proiecte, din care unul finanțat în două tranșe. Comparativ, municipiul Alba Iulia a contractat 7 proiecte (Reabilitarea centrului istoric Alba Iulia – Fortificaţia de tip Vauban – căi de acces, iluminat exterior şi mobilier urban zona interioară; Intervenţie la obiectivul DN1, Sebeş – Alba Iulia, Km 378+020; Pasaj superior peste calea ferată Alba Iulia etc.).
Nici Sibiul nu s-a lăsat mai prejos, având 7 proiecte, dintre care amintim: Modernizare spaţiu public zona centrală cartier Ţiglari (strada Cuptorului); Modernizare centru recuperare şi reabilitare copii cu handicap Aleea Streiu, nr. 8, Sibiu etc.
Mai mult, municipiul Brașov a contractat 14 proiecte (Sistem integrat de parcări – parcare spitalul militar Regina Maria; „Achiziţia și instalarea echipamentelor specifice pentru creșterea siguranţei și prevenirea criminalităţii în unităţile de învăţământ și pe domeniul public din Municipiul Brașov; Reabilitare Căminul pentru persoane vârstnice din Municipiul Brașov etc.).
În Tîrgu-Mureș este vorba despre Modernizare reţea stradală la nivelul Municipiului Tîrgu-Mureş – tranşa I și II – val țoală aproape 78 de milioane de lei; Sistem de monitorizare pentru siguranța populației – val totală 3,511,549.60 lei.
Desigur, diferența de proiecte se vede clar, căci de la două proiecte la șapte sau 14 este cale lungă, dar aceasta nu înseamnă neapărat că Tîrgu-Mureșul a obținut cei mai puțin bani. De exemplu, Sibiul a avut mai multe proiecte, dar a încasat mai puțini bani: 64 de milioane de lei. În schimb, după cum s-a văzut, Brașovul a avut de aproximativ cinci ori mai multe proiecte, și o sumă considerabil mai mare: aproape 350 de milioane de lei.
La transport, Sibiul e lider
Axa Prioritară 2 are ca obiectiv îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale. În această privinţă, județul nostru a accesat patru proiecte: Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 142C; Modernizare străzi în municipiul Tîrgu-Mureș; Reabilitarea, modernizarea DJ 135 Măgherani – Sărăţeni; Dezvoltarea economică, socială și durabilă a localităţii Sângeorgiu de Pădure prin modernizarea unor străzi din oraș. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 155 de milioane de lei.
La acest capitol stăm mai bine decât județul Alba (cu doar trei proiecte, în valoare de aproximativ 90 de milioane de lei), județele Harghita și Covasna (ambele cu câte două proiecte, şi sume sub 100 de milioane de lei), sau chiar decât Braşov, cu doar un proiect în valoare de aproximativ 80 de milioane de lei.
În schimb, județul Sibiu ne bate din nou cu 5 proiecte, care însumează aproximativ 190 de milioane de lei.
Infrastructura socială: Mureșul „bate” vecinii
Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale a adus alţi bani europeni în judeţele ardelene, judeţul Mureş stând din nou foarte bine, comparativ cu judeţele învecinate. De data aceasta, chiar dacă numărul proiectelor mureşene atinge cifra 13, ele sunt în general proiecte mai mici, de aceea suma totală se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei: modernizarea şcolilor generale Sînmartinul de Cîmpie şi Ulieş, Comuna Râciu; modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean Mureș; extindere Centru social Hălchiu prin mansardare cu funcţiuni multiple și construcţie unităţi locative pentru persoane vârstnice în curtea centrului; extinderea centrului de îngrijire medico-social Niraj; „Înfiinţarea unui nou centru social pentru persoane vârstnice în satul Valea Izvoarelor, comuna Sânpaul, judeţul Mureș” etc.
Comparativ, Judeţul Alba a contractat de aproape 4 ori mai puţine proiecte, în valoare de aproximativ 40 de milioane; Harghita stă ceva mai bine, cu 10 proiecte, în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei. Din nou Braşovul stă foarte prost, cu o valoare totală de aproximativ 30 de milioane, nedepăşind 5 contracte.
Și la afaceri stăm bine, dar ne bate Sibiul
Pe Axa Prioritară 4: „Consolidarea mediului de afaceri regional şi local”, judeţul Mureş a contractat foarte multe proiecte. Desigur, aici e vorba despre firme private. În general proiectele sunt de valoare relativ mică, comparativ cu proiectele amintite anterior. Adeseori, vorbim despre sume sub un milion sau chiar sub 500 de mii de lei, existând foarte multe proiecte care se învârt şi în jurul sumei de 10 mii de lei.
Unul dintre cele mai mari proiecte este ,,Construire clădire de birouri pentru sprijinirea afacerilor în municipiul Tîrgu-Mureș”, beneficiar SC Multinvest SRL – în valoare de aproape 30 de milioane de lei.
Amintim şi proiectele: „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor la întreprinderea S.C. Topjoy Olimpcom S.R.L. Tîrgu-Mureş prin achiziţionare de utilaje” – 1,5 milioane de lei, „Achiziţie echipamente necesare desfăşurării activităţii în centru medical Puls 2009” – aproximativ 1,5 milioane de lei.
O comparaţie cu celelalte judeţe este difícil de realizat având în vedere că foarte multe firme nu au precizate localitățile în care-și au sediul social (în tabelele emise de ADR Centru). Oricum, cel mai mare proiect din această Axa Prioritară este „Centru de afaceri Sibiu” – în valoare de aproape 85 de milioane de lei.
Suntem lideri la bani accesați în turism
Axa Prioritară 5: „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” a adus în judeţul Mureş 124 de milioane de lei, prin 5 proiecte: modernizare și reamenajare spații publice de agrement „Platoul Cornești” din Tîrgu-Mureș; parc auto pentru sporturi cu motor; modernizare şi extindere Hotel Grand – Tîrgu-Mureş; reamenajare şi conservare Cetatea Medievală Tîrgu-Mureş.
Astfel, judeţul Mureş a reuşit să adune cam de două ori mai multe fonduri decât județul Sibiu sau judeţul Covasna. Alba, în schimb, cu trei proiecte, a adunat suma de aproximativ 105 milioane, iar Braşovul 80 de milioane de lei, cu 5 proiecte. Iată un domeniu în care judeţul Mureş se prezintă ca lider, accesând foarte mulţi bani pentru dezvoltarea turismului.
Ce aduc fondurile din afaceri?
După cum am amintit anterior, foarte multe proiecte s-au contractat pentru dezvoltarea afacerilor. Contracte în valoare de 25,19 milioane de euro fonduri nerambursabile au fost semnate la nivelul Regiunii Centru de către 227 de microîntreprinderi, procentul de contractare depășind astfel procentul de 100% . Aceste fonduri vor genera modernizarea a 227 de microîntreprinderi şi crearea a 870 de noi locuri de muncă. Din totalul fondurilor contractate de către microîntreprinderi, deja au fost decontate cheltuieli în valoare de 15,87 de milioane de euro, iar cele 136 proiecte finalizate au generat peste 500 de noi locuri de muncă pentru cetățenii din cele șase județe ale regiunii, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
„Pe acest domeniu se înregistrează un procent de aproape 60% privind finalizarea proiectelor contractate. Este unul dintre domeniile cele mai dinamice din cadrul Programului Operațional Regional implementat de către ADR Centru la nivel de regiune. Comparativ cu celelalte domenii, aceste proiecte au bugete mici, în care se pot solicita maxim 200.000 de euro, dar contribuția lor la dezvoltarea economico-socială a regiunii este directă. Este unul dintre cele mai solicitate domenii de finanțare nerambursabilă de la nivelul Regiunii Centru, fapt demonstrat prin cele 668 de proiecte depuse spre finanțare, dar și de către oamenii care mai sună încă să întrebe dacă mai sunt fonduri disponibile. Pe lângă echipamentele și dotările achiziționate, sediile renovate sau extinse, beneficiarii vor mai câștiga prin implementarea acestor proiecte și experiența necesară pentru a continua accesarea de noi fonduri pe viitor”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Turismul cu motor
Prin proiectul „Parc auto pentru sporturi cu motor”, depus de către Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mureș, peste 20 de milioane de lei fonduri nerambursabile vor fi alocate finanțării prin domeniul major de intervenție 5.2 al Programului Operațional Regional, domeniu ce urmărește „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterii calității serviciilor turistice”.
Proiectul are o valoare totală de aproape 56 de milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean (CJ) Mureș la implementarea proiectului este de peste 20,5 milioane de lei. Implementând acest proiect în localitatea Ungheni CJ Mureș dorește creșterea numărului de turiști și a numărului de înnoptări, prin construirea unui complex de agrement pentru pasionații de sporturi cu motor din țară și din străinătate. Pe lângă acest complex de agrement, se vor mai construi structuri de cazare turistică, restaurante, magazine, un circuit de viteză, tribună pentru diverse evenimente, un centru de informare, se vor amenaja drumuri de acces, parcări, stații de lucru pentru echipe. De asemenea, vor fi achiziționate echipamente specifice pentru curățarea pistei, dar și pentru remorcarea și tractarea autovehiculelor. Rezultatele finale așteptate de către autoritățile județene sunt crearea a peste 180 de locuri de muncă pe termen scurt și a 35 de locuri de muncă permanente, creșterea numărului de turiști cu circa 10.000 de persoane și a numărului înnoptărilor din Ungheni cu peste 22.000.
Dezvoltarea oraşului, un pilon important
Proiectele „Modernizare rețea stradală la nivelul municipiului Tirgu Mureș” şi „Sistem de monitorizare pentru siguranța populației”, au un rol important pentru Tîrgu-Mureş, care este deja vizibil.
Detalii despre aceste proiecte a dat şi directorul ADR Centru, Simion Creţu: „Aceste două proiecte din cadrul PIDU Tîrgu-Mureș pot rezolva două probleme importante dintr-un areal urban. În primul rând, se continuă modernizarea infrastructurii de transport, care este mereu una dintre prioritățile unui oraș, fiind necesară pentru dezvoltarea sa economică. Astfel, fondurile angajate prin proiectele destinate strict domeniului infrastructurii de transport, în urma cu doi ani, sunt și mai bine valorificate, iar impactul acestor investiții va fi unul semnificativ. Municipiul Tîrgu-Mureș mai are încă un proiect ce urmărește modernizarea infrastructurii rutiere, care se află în faza precontractuală și care va completa aceste investiții. Astfel, se va asigura descongestionarea traficului, mai ales acum, când studiile de trafic impun fluidizarea circulației și când activitățile economice necesită flexibilitate și rapiditate, iar reducerea timpilor de parcurgere a unei rute a devenit un element de civilizație.
Proiectul pentru investiții în monitorizarea siguranței cetățenilor va duce la îmbunătățirea calității vieții și sporirea gradului de siguranță a cetățenilor municipiului Tîrgu-Mureș prin monitorizarea zonelor urbane ce prezintă pericol social și grad de infracționalitate ridicat. Beneficiile implementării acestor proiecte, pe lângă celelalte derulate în municipiu și în județul Mureș vor fi valorificate în viitoarea perioadă, când Regiunea Centru va deveni tot mai atractivă, atât pentru propriii cetățeni, cât și pentru investitorii români și străini”.
Un proiect ambițios – Reabilitarea Cetății
Un proiect foarte important pe linia de turism este „Reamenajare și conservare Cetatea Medievală Tîrgu-Mureș” cu o valoare totală de peste 29,22 de milioane de lei, din care suma nerambursabilă solicitată se cifrează la 22,1 de milioane de lei. Obiectivul investiției vizează valorificarea Cetății Medievale Tîrgu-Mureș, prin reamenajare și conservare, în vederea creșterii numărului de turiști. Desigur, orice tîrgumureșean a observat deja efectele acestui proiect: dacă acum câteva luni creșteau copaci și buruieni din zidurile cetății, astăzi Cetatea este renovată, țiglele schimbate, bastioanele zugrăvite, ierburile înlăturate etc. „Municipiul Tîrgu-Mureș avea nevoie de investiții de acest gen. Proiectul pentru reabilitarea Cetății este un proiect ambițios, care poate îmbunătăți atractivitatea turistică a orașului. Regiunea Centru va fi mult mai bine reprezentata din punct de vedere turistic și Tîrgu-Mureș se va prezenta mult mai bine între punctele regionale de mare atracție”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Vasile Dancea