Consiliul Județean al Elevilor Mureș, structura de reprezentare a elevilor la nivel județean, a întocmit Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Județean (RISEJ), prin care aceștia prezintă gradul de respectare a Statutului Elevului la nivelul județului Mureș, la doi ani de la aprobarea acestui important document. Raportul se bazează pe răspunsurile a 255 de elevi provenind din unitățile de învățământ din întregul județ.
Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Județean dezvăluie date îngrijorătoare: 40,4% dintre respondenți și-au simțit integritatea fizică și/sau morală pusă în pericol în școală, fapt ce demonstrează că școlilel mureșene trebuie să acorde mai multă atenție elevului, acesta fiind beneficiarul primar al sistemului de învățământ. De asemenea, majoritatea respondenților: 51,4% consideră că profesorii nu sunt obiectivi în acordarea notelor, ceea ce atrage după sine pierderea interesului de a mai învăța, elevii simțind că nu sunt apreciați pentru munca depusă. Totodată, faptul că elevii sunt mustrați în fața unui colectiv poate avea urmări grave. Cu toate acestea, 49% dintre respondenți au trecut prin această experiență. Nu în ultimul rând, numărul mare de respondenți care au observat că regulamentele școlii nu respectă Statutul Elevului: 67,1% evidențiază pe de o parte ignoranța conducerilor școlilor, cât și lipsa de transparență, Statutul Elevului fiind, de cele mai multe ori, omis în mod intenționat. Lipsa de transparență și ignoranța sunt evidențiate și de nerezolvarea petițiilor și a memorandumurilor depuse de elevi, 72,6% dintre respondenți neobservând nicio schimbare după depunerea unor astfel de documente.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.