Mai multe sancțiuni pentru poluare sonoră

Mai multe sancțiuni pentru poluare sonoră

În perioada 08 – 19.02.2017, agenții Direcției Poliția Locală Tîrgu Mureș au acționat prioritar în sensul descurajării și prevenirii faptelor antisociale, cu toate acestea aplicându-se un număr de 34 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991(R) – privind tulburarea ordinii și liniștii publice.
Dintre cazurile mai relevante rețin atenția:
– joi 09.02.2017, ora 1300, un echipaj al Poliției Locale a fost solicitat prin intermediul Dispeceratului Integrat de Urgență „112”, pentru a interveni și a lua măsuri cu privire la tulburarea liniștii publice pe str. Bucinului, nr. 4. Ajunși la fața locului, agenții au constatat că numitul G.Cs. executa lucrări de amenajări interioare fără a respecta orele de liniște, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu suma de 200 lei și somat să respecte programul orelor de liniște;
– la data de 11.02.2017, ora 2240, o patrulă de intervenție a instituției noastre, în timp ce executa serviciul pe str. Făget, a constatat faptul că la blocul nr. 24 se conturba liniștea publică prin muzică la intensitate ridicată. În urma verificărilor efectuate la fața locului, a fost identificat autorul în persoana numitului T.A., chiriaș în imobilul susmenționat, care a fost sancționat cu suma de 300 lei;
– ofițerul de serviciu al Poliției Locale a fost sesizat, în data de 16.02.2017, în jurul orei 2300, cu privire la faptul că pe str. Măgurei este tulburată liniștea publică de către un grup de tineri care ascultă muzică la un volum ridicat, într-un apartament din imobil. O patrulă de polițiști locali s-a deplasat la fața locului, iar după identificarea acestora au aplicat sancțiuni a câte 100 lei pentru fiecare dintre aceștia, conform legislației în vigoare.

Lasă un răspuns