La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureș au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară și 7 mandate de aducere, într-un dosar penal de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe și furt calificat.
În fapt, în perioada 23 – 24 decembrie 2022, persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor ar fi sechestrat o femeie, pe timpul nopții, într-un imobil, ar fi exercitat asupra acesteia acte de violență și i-ar fi sustras mai multe bunuri.
În continuare, sunt efectuate cercetări pentru administrarea probatoriului în cauză și luarea măsurilor legale.
Astăzi de dimineață o acțiune fulger a autorităților care au descins la mai multe locații din Târgu Mureș – printre care și la sediul unui Casino din cartierul Mureșeni – a confirmat informația cum că în incinta uneia dintre locațiile percheziționate se afla o persoană de sex feminim care a fost secrestrată și agresată.
Proprietarul casinoului este un cunoscut al orașului în persoana lui Petrică Matei. Petrică Matei este cunoscut în comunitate ca fiind proprietarul lanțului de casino-uri Colonial și afaceri în mediul imobiliar. Nu există suficiente informații pentru a face mai multe conexiuni privind acțiunea de astăzi, dar vom reveni cu detalii în cel mai scurt timp.
Cristian Teodorescu