Cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență și a aniversării a 35 de ani de activitate SMURD, Organizația Studențească de Medicină de Urgență, împreună cu UPU-SMURD Târgu Mureș, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgentă „Horea” al județului Mureș, organizează sâmbătă, 24 mai 2025, în intervalul orar 10:00 – 20:00, a treia ediție a Maratonului Resuscitării, la Shopping City Târgu Mureș.
Maratonul Resuscitării este o inițiativă a SMURD Cluj preluată la nivel național de Fundația pentru SMURD, împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență, prin care se dorește educarea populației cu privire la importanța vitală a acordării primului ajutor în situații de urgență.
Participanții vor deprinde abilitățile necesare pentru a face diferența dintre viață și moarte. Vor învăța să recunoască rapid semnele stopului cardio-respirator, să apeleze la serviciile de urgență prin numărul unic european 112 și să înceapă aplicarea manevrelor de resuscitare, până la preluarea victimei de către echipajul medical specializat.
Peste 70 de medici, asistenți, paramedici și voluntari UPU-SMURD vor susține ateliere practice dedicate manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară, de eliberare a căilor respiratorii precum și poziției laterale de siguranță, atât pentru adult, cât și pentru copil. Atelierele vor dura 30 minute si se vor derula pe tot parcursul zilei.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă „Horea” al județului Mureș vor întâmpina participanții cu expoziție de tehnică operativă, demonstrații de descarcerare și informații esențiale de protecție civilă.
Participarea la eveniment este gratuită și nu necesită înscriere prealabilă.