Dacă procedura de alocare a mandatelor va confirma informațiile noastre, iar județul Mureș va fi reprezentat de senatorii Markó Béla (UDMR), Alexandru Petru Frătean (USL), Akos Mora (USL) și Marius Pașcan (ARD), plus deputații Kelemen Attila (UDMR), Borbély László (UDMR), Cristian Chirteș (USL), Vasile Gliga (USL), Kerekes Karoly (UDMR), Florin Buicu (USL), Florin Urcan (ARD) și Cristian Sefer (PPDD), atunci avem câteva surprize și totodată mari perdanți ai acestor alegeri.
Cel mai surprinzător, un nume greu al UDMR care nu va intra în noul Parlament este Frunda Gyorgy (UDMR). Frunda este un obișnuit al activității parlamentare încă din 1990, când fost ales în legislatura ca deputat de Mureș, pe listele UDMR, îndeplinind în această calitate funcțiile de secretar al Comisiei pentru Elaborarea Constituției și membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Au urmat alegeri consecutive ca senator UDMR de Mureș în Parlamentul României. În legislatura 1992-1996, a fost vicepreședinte al Comisiei Juridice din Senat, membru al delegației române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (1993), membru al Comisiei Juridice a APCE, membru al Grupului Parlamentar al Partidului Popular European, precum și raportor pentru Lituania din partea APCE (1995). În legislatura 1996-2000, a fost secretarul Comisiei Juridice din Senat, membru al delegației române la APCE, al doilea vicepreședinte al Comisiei Juridice a APCE și membru al Comisiilor de Monitorizare și pentru Protecția Mediului, Amenajare Teritorială și Autorități Locale, vicepreședinte al Grupului Parlamentar al Partidului Popular European (1996), membru al Comisiei pentru drepturile omului (1999-2000) și secretar al Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunități și validări (2000).
Un alt mare perdant al acestui scrutin este Doru Oprişcan (ARD), care a obținut în colegiul său de deputat doar 14,94% din sufragii. Oprișcan nu este la fel de familiar cu Parlamentul, încheindu-și acum primul mandat, însă este un nume cu rezonanță la Tîrgu-Mureș. Din activitatea lui putem aminti perioadele 1997-2000, când a fost director FPS Mureş, 2000-2001 – director general Azomureş, din iar 2006 – până în prezent preşedinte al Organizaţiei Municipale PD-L Tîrgu-Mureş şi -vicepreşedinte al PD-L Mureş.
Nu atât prin rezonanța numelui, ci prin modul în care pierde mandatul de deputat, un al mare perdant al scrutinului de duminică este Manuel Augustin Butiulcă (USL). Acesta a fost votat în colegiul său de 11.527 de alegători (47,26%), așadar a fost foarte aproape de a trece de pragul de 50%, pentru a i se aloca mandatul direct. Totuși, el se vede acum aproape sigur fără mandat, în dauna competitorului său care a prins doar locul 2. Florin Urcan, căci despre el este vorba, a reușit să adune doar 4.204 de voturi, adică 17,23%, la mare distanță de Butiulcă, însă ia mandatul în procedura de redistribuire a mandatelor.