Locuitorii din Târgu Mureș și din împrejurimi pot ajunge foarte ușor la parcul de distracții Arsenal Orăștie, aflat la o oră și jumătate distanță, cu mașina.
Grupul are 10 milioane de euro pentru investiţii în dezvoltare, în modernizarea de hoteluri, potenţiale achiziţii, din care un milion de euro pentru extinderea parcului de distracţii Arsenal Orăştie.
Antreprenorul Marius Cristescu, care controlează alături de fratele său compania Bega Turism, cea mai mare firmă de turism din judeţul Timiş, are în plan o investiţie de un milion de euro în extinderea Arsenal Park, centrul de agrement din Orăştie, după ce în iunie şi iulie cererea a crescut cu 50%.
„Pentru acest an avem un buget total de investiţii de 10 milioane de euro în turism, în renovarea hotelului Timişoara, în potenţiale achiziţii, dintre care un milion de euro în extinderea parcului de distracţii din Orăştie, unde a crescut mult numărul de turişti. Vrem să dezvoltăm încă 50 de locuri de cazare la Arsenal şi să îl extindem cu încă două piscine“, a spus pentru … antreprenorul Marius Cristescu, care conduce cel mai mare grup de turism din vestul ţării, cu 600 de camere.
În centrul de agrement din Orăştie, în Arsenal Park, fraţii Cristescu au investit până acum peste 15 milioane de euro. În 2016, au investit 6 milioane de euro în deschiderea unui Aqua Parc în cadrul centrului. Arsenal Park, care a fost deschis în 2009, după ce au fost construite spaţiile de cazare, se întinde pe un teren de 80 de hectare şi oferă 230 de locuri de cazare în vile.
“Pentru turismul din România este important să se finalizeze lucrările la drumuri, autostrăzile, sensurile giratorii. Estimăm că atunci când se va finaliza autostrada Pitești-Sibiu iar bucurestenii vor ajunge la Orăștie în trei ore și jumătate in loc de cinci ore, vom avea 50% din turisti din București, față de 15% pentru că atunci nu vor mai merge doar pe Valea Prahovei, ci vor alege și alte destinații”.
Sibiul va fi la de trei ore de Capitală după finalizarea autostrăzii Pitești-Sibiu în 2027 iar Târgu Mureș va deveni un nod rutier odată cu finalizarea A3 până la Cluj și demararea lucrărilor la A8. România are în prezent doar puțin peste 1.000 de km de autostradă. În ultimul deceniu media a fost de 45 de kilometri construiți pe an, cu excepția anilor cu recorduri negative, precum 2016, când nu s-a livrat niciun km de autostradă.
Cristescu a mai precizat că după ce durata călătoriei cu mașina s-a redus pe Târgu Mureș-Orăștie, acum la parcul Arsenal numărul celor care vin din Târgu Mureș a ajuns la 10%, față de 2% anterior. “Estimez pentru acest sezon 100.000 de turiști în total la Arsenal Park si cred că vom depăși cifra de afaceri bugetată de 2 milioane de euro. Doar în weekend-ul care a trecut au fost 2.000 de clienți, dat fiind căldura de afară. Avem plus 50% pe număr de clienți și afaceri pe iunie și iulie până acum”.
În centrul de agrement din Orăștie turiștii pot practica diverse activități, printre care instrucție militară, lupte de airsoft și paintball, tir cu armede foc, cu arme de airsoft și paintball, tir cu arcul, închiriere de mașini de golf.
Centrul de agrement a fost dezvoltat pe terenul unei foste fabrici de armament din Orăștie, cumpărat în 2001 de frații Cristescu.
În sectorul hotelier, grupul Bega are în plan o nouă investiție, într-un apart-hotel în centrul orașului, o investiție estimată la 12 milioane de euro, proiect care se aflăîn faza de autorizare, potrivit lui.
„Gradul de ocupare la hotelurile noastre s-a menținut în acest an, deși Timișoara nu mai este capitalăculturală europeanăși ne așteptam la o scădere. Avem în plan renovare la Hotelul Timișoara și ne uităm după potențiale achiziții de hoteluri. La apart-hotel suntem în faza de luare de autorizații”.
Bega Turism este cel mai mare operator de hoteluri din județul Timiș, unde mai activează circa 110 companii hoteliere, potrivit ultimelor date. Compania include Hotelul Timișoara, cu 209 camere, un hotel în Sânnicolau Mare, cu o capacitate de 45 de camere, hostelul de două stele Nord din Timișoara cu 39 de camere. Lanțul Bega include și un nou hotel, Ibis. În 2021, fratii Cristescu au investit 10 milioane de euro în hotelul Ibis de 200 de camere. Construcția hotelului, care opereazăși un spațiu dedicat evenimentelor, a durat doi ani și acesta a fost afiliat la un brand al grupului Accor.
La cel mai important eveniment din industria hotelieră, a turismului și aospitalității din România, Top Hotel Conference 2024, Ibis TimișoaraCityCenter a fost desemnat “Cel mai Popular Hotel de 3 Stele dinRomânia“,distincție obținută în cadrul galei Top Hotel Awards 2024,evenimentorganizat în data de 28 mai 2024 la JW Marriott Hotel dinBucurești.
Acest premiu vine după ce în 2023, datorită susținerii comunitățiitimișorene și a participării la proiectele de promovare aTimișoarei în cadrul programului Timișoara Capitală Europeană aCulturii 2023, Clubul Presei de Turism din România – FIJET a premiat larândul său, IbisTimisoara City Center, în cadrul ceremoniei de acordarea trofeului“Mărul de Aur” către orașul Timișoara.
Ibis Timișoara City Center dispune de un SPA unic în domeniul hotelier,acesta punând la dispoziția clienților 2 bazine de floating, jacuzzi, sauna cu infraroșu și serviciu de masaj oriental.
Ibis Timișoara City Center a fost inaugurat în martie 2021, investițiaridicându-se la 10 milioane de euro. De la deschidere, hotelul a fostgazda a peste 150.000 de persoane.
Anul trecut grupul Bega Turism s-a apropiat de o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro și hotelurile au avut în medie un grad de ocupare de 75%.
Datele publice de la Ministerul de Finanțe arată că în 2023 compania Bega Turism a finalizat cu afaceri de 66 milioane de lei, fată de 63 milioane de lei anul anterior, potrivit mfinante.ro. Compania avea 132 de angajați.
Timișoara continuă să fie în principal destinație de business, în continuare clienții ce se cazeazăîn hoteluri vin pentru business, însă anul trecut a fost capitală culturală europeană iar în weekend-uri s-au organizat evenimente, ceea ce a reprezentat un plus în turism.
Antreprenorul a mai precizat că a investit în energie verde iar toate hotelurile funcționează acum cu energie verde datorită panourilor fotovoltaice.
Frații Cristescu mai controleazăși alte business-uri, printre care compania de servicii pentru industria petrolieră ForajSonde Craiova (FOSB).
Grupul de firme BEGA este un holding din România, al cărui acționarisunt Marius și Emil Cristescu. Grupul de firme BEGA desfășoarăinvestițiiîn domeniile foraj petrolier, construcții de mașini, mineraleindustriale, imobiliare și în industria hotelieră și de turism.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.