Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a declarat joi că, în urma discuţiilor purtate cu organizatorul comemorării secuilor martiri din 10 martie, Izsak Balazs, a fost formulată o variantă de organizare a mitingului secuilor în zona Casei Tineretului, însă numai după ce instanţa se va pronunţa asupra cererii de anulare a avizului negativ emis de autorităţile locale pentru manifestare. ‘Am avut o discuţie cu dl. Izsak Balazs în cadrul căreia am analizat toate elementele de siguranţă, de securitate şi de comportament civic, mai ales prin componenta de marş prin oraş. I-am explicat domnului Izsak noile riscuri care pot apărea, în condiţiile în care municipalitatea a decis ca comemorarea să fie organizată (la Monumentul Secuilor Martiri, n.r.), dar fără mişcări de mase sau marşuri prin Târgu Mureş. I-am prezentat un scenariu posibil de realizat – un miting eventual la Casa Tineretului, unde pot să se desfăşoare într-o suprafaţă mai generoasă, cu un număr de persoane pe care dânşii îl apreciază ca fiind de câteva zeci de mii. Acolo putem asigura condiţiile de siguranţă (…) A fost de acord cu varianta aceasta, urmând să reformuleze o cerere către comisia de avizare în acest sens, dar numai după judecarea cauzei de la Tribunalul Mureş, pentru că altfel această a doua cerere nu îşi are obiectul’, a declarat prefectul Corneliu Grosu.
Prefectul a subliniat că pentru momentul festiv – înmânarea de plachete şi diplome – organizatorilor comemorării le-a fost oferită Casa de Cultură Mihai Eminescu, iar dacă vor dori să depună o petiţie la Prefectură, va fi primită o delegaţie formată dintr-un număr rezonabil de persoane. ‘Aşteptăm deci hotărârea Tribunalului Mureş şi ne vom conforma (…) Dar am găsit împreună o soluţie care răspunde aşteptărilor tuturor oamenilor din Târgu Mureş, aceea de linişte şi rigurozitate, a manifestărilor istorico-comemorative. Îi vom invita la o nouă rundă de discuţii, în care vom stabili în mod concret fiecare ce are de făcut astfel încât municipiul Târgu Mureş, populaţia de aici, să nu aibă de suferit sub nicio formă. Sensibilităţi au şi românii şi maghiarii din Târgu Mureş, iar rolul meu şi al nostru este să le armonizăm şi să le protejăm conform legii’, a subliniat prefectul.
Corneliu Grosu a ţinut să precizeze că organizatorii comemorării au primit aviz doar pentru manifestarea de la Monumentul Secuilor Martiri, însă nu şi pentru marşul anunţat pe străzile oraşului. El a adăugat că Asociaţia Siculitas a solicitat şi Instituţiei Prefectului să verifice legalitatea avizului negativ dat de Primăria Târgu Mureş, însă având în vedere că deja era depusă o cerere în instanţă, Prefectura nu a mai întreprins nicio altă acţiune, întrucât s-ar fi suprapus.
AGERPRES