Începând cu 1 iunie 2020, angajații care au primit indemnizația de șomaj tehnic, suportată de la buget în proporție de 75%, și care revin la muncă în urma reluării activității de către angajatori, vor beneficia, timp de 3 luni, de plata, de la buget, a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. De la aceeași dată, angajatorii care încadrează, până la finele anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani și tineri concediați, în perioada stării de urgenţă sau de alertă, vor primi lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă de 2.500 lei.
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de ordonanță de urgență, redactată la nivelul Guvernului și obținută de Profit.ro.