Sportiva noastră a câştigat două probe, dar a primit doar o medalie de aur…
Etapa Regională a Campionatului Naţional de înot pentru cadeți 12-13 ani s-a desfăşurat la Oradea, unde clubul nostru a fost reprezentat de către sportiva Barabas Alexia (13 ani).
Ea a obținut o medalie de aur la proba de 400 m liber (timp 05.04,23) şi o medalie de bronz la 100 m spate (timp 01.15,90).
La 200 m mixt – care este probă de barem pentru calificare la Campionatul Naţional – Alexia a înotat foarte bine, a câştigat proba cu un timp bun, dar din păcate ulterior a fost descalificată pentru o întoarcere neregulamentară.
Antrenorul Bartalis Károly ne-a spus următoarele despre acest eveniment:
“Alexia este o sportivă foarte talentată care reușește să-și îmbunătățească recordurile personale de fiecare dată. Eu personal consider că din astfel de greșeli putem învăța, iar în continuare privim cu încredere spre viitor.”
Felicitări şi capul sus!
HAI CSM TGM!
Articolul Aur, bronz… şi o greşeală… apare prima dată în CSMTGM-MSVSK.
Category: Sport