Un tânăr absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara, David Baratoşi, a început, joi, în Cetatea Târgu Mureş, să predea lecţii gratuite de matematică, în aer liber, elevilor aflaţi în dificultate din punct de vedere material, dar şi cu diverse afecţiuni.
David Baratoşi a spus că modelul său este matematicianul Srinivasa Ramanujan, un indian care, deşi nu a avut studii superioare la acel moment, a reuşit să realizeze două cărţi de matematică în urma unor meditaţii făcute în templu, pe care le-a trimis la Cambridge.
„Un mare gând pe care Srinivasa Ramanujan l-a zis în timpul vieţii lui a fost că nicio teorie matematică nu are sens pentru el dacă nu exprimă un gând al Domnului. Şi astfel şi eu mă simt în conexiune directă cu Dumnezeu atunci când vorbesc şi fac matematică. Matematica e dragostea vieţii mele şi vreau să împărtăşesc şi cu ceilalţi copii, să le arăt cât de frumoasă poate fi matematica, pentru că eu n-am studiat-o doar din punct de vedere ştiinţific, ci şi din punct de vedere filosofic, istoric şi cultural. Întrucât mă ocup să predau matematica în particular de 5 ani, am văzut că foarte mulţi copii nu îşi permit să plătească şedinţe de matematică în particular. Şi tocmai de aceea vreau să mă adresez şi copiilor cu nevoi speciale. Vreau să fie cât mai nonformală această activitate, să fie o matematică plăcută, în aer liber, în natură, să dau exemple din natură”, a declarat presei David Baratoşi.
Profesorul de matematică are 23 de ani şi a spus că a avut deja rezultate foarte bune meditând gratuit copii aflaţi în dificultate.
„Acum am primit deja 16 înscrieri, cu 12 confirmări exacte. Mai vin şi copii pe care i-am pregătit pentru olimpiadă, au trecut de faza locală şi acum urmează să meargă la faza judeţeană. A venit şi sora mea, Maria, aflată în clasa a VII-a, care urmează să meargă la olimpiada locală de matematică şi am foarte mulţi copii care mă iubesc. Am luat doi elevi, o fată din Iaşi şi unul din Bacău, am lucrat cu ei timp de o lună. Aveau note de trei-patru la clasă, erau batjocoriţi de profesori când spuneau că vor să meargă la Liceul Militar. După ce au lucrat cu mine timp de o lună, au luat 9,50 media de admitere la şcoala militară din Constanţa”, a menţionat David.
El a precizat că partea teoretică a matematicii o predă nu dintr-o perspectivă rigidă şi riguroasă, ci o transmite cumva prin intermediul modului în care el a simţit matematica.
„E o manifestare directă a modului în care eu am trăit matematica. Sunt foarte mulţi copii care nu-şi permit să plătească şedinţe şi sunt mulţi care au şi anumite boli, cum ar fi ADHD, cum ar fi autismul şi au nevoie de bani pentru tratament. Eu vreau să-i ajut cât de mult pot şi mă implic cât de mult pot pentru ei. Le recomand să nu se limiteze la partea ştiinţifică a matematicii, ci şi să studieze şi din celelalte perspective, din perspectiva istorică, filosofică şi culturală, să caute cât mai multe moduri de a vedea informaţia respectivă. Pe YouTube sunt foarte multe resurse şi am postat şi eu foarte multe lecţii video, să urmărească din cât mai multe puncte de vedere informaţia respectivă”, a afirmat David Baratoşi.
Tatăl lui David, Iosif Gavril Baratoşi, este antrenor de şah, nu are legătură cu matematica, însă îl susţine necondiţionat în iniţiativa sa şi speră ca şi alţi profesori să îi urmeze exemplul şi să mediteze gratuit copiii.
Mama lui David Baratoşi, Camelia Grădinaru, este profesoară de matematică-fizică şi spune că e foarte mândră de iniţiativele fiului ei în privinţa pregătirii copiilor cu posibilităţi materiale limitate.
„Sunt foarte impresionată de ceea ce face băiatul meu, David, i-am insuflat matematica de mic. De la 4 ani am început cu jocuri logice, construcţii, le avem expuse pe masă, aplicaţii ale matematicii în tot ceea ce ne înconjoară. Am făcut şi antrenamente de şah cu el şi am încercat să îl dezvoltăm cât am putut. Sunt foarte mândră de el pentru că se implică pentru societatea oraşului nostru, judeţului nostru. Acum continuă cu pregătirile cu copiii care au nevoie de el din multe colţuri ale ţării, chiar şi din Timişoara, din Arad, Oradea. A lucrat cu ei online şi a mai făcut şi filmuleţe pe YouTube chiar foarte frumoase pe care aceşti copii le folosesc. Şi la mine la clasă i-am îndrumat spre a vizualiza aceste filmuleţe pe anumite tematici, de care avem nevoie la clasă. Îl admir foarte mult pentru că are un calm deosebit atunci când vorbeşte cu copiii”, a subliniat Camelia Grădinaru.
David Baratoşi va preda câte trei lecţii de matematică în aer liber pe săptămână, în Cetatea din Târgu Mureş. AGERPRES