Comisarii pentru protecţia consumatorului din Harghita au amendat două magazine aparţinând aceluiaşi lanţ de supermarketuri întrucât ofereau spre vânzare mezeluri neconforme, loturile de produse fiind retrase definitiv de la comercializare.
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Harghita, Laurentiu Moldovan, a declarat că atât la magazinul de la Miercurea Ciuc, cât şi la cel de la Odorheiu Secuiesc au fost găsite mezeluri, ambalate de o firmă din judeţul Braşov, cu ambalajul deteriorat şi prezentând modificări de culoare.
S-au oprit definitiv de la comercializare toate produsele din loturile respective. Magazinul din Odorheiu Secuiesc a fost amendat cu suma de 10.000 lei, iar cel din Miercurea Ciuc cu 5000 lei.
Potrivit comisarului-şef adjunct Laurenţiu Moldovan, controlul a fost extins şi la producător, în judeţul Braşov.