Administraţia Pieţelor informează că, în perioada Sărbătorilor Pascale (catolice și ortodoxe), respectiv 25 martie – 31 martie și 29 aprilie – 5 mai, Piaţa Cuza Vodă este singura autorizată pentru comercializarea mieilor vii. În perioadele menționate, va funcționa de asemenea, un punct de sacrificare a mieilor, monitorizat și autorizat veterinar, amenajat corespunzător pentru desfășurarea activității specifice.
Producătorii care intenţionează să comercializeze în piaţă miei vii din gospodăriile proprii, trebuie să deţină asupra lor următoarele documente: actul de identitate al producătorului; certificat de producător, eliberat de primărie; certificat sanitar-veterinar de transport animale vii (miei) eliberat de medicul veterinar din localitate; document de mişcare a mieilor, eliberat de medicul veterinar; mieii trebuie să fie crotaliaţi.
Sursa: Primăria Tîrgu-Mureș