Directorul general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nicolae Popa, a declarat joi, la Daneş, că MADR negociază cu băncile pachete cu dobânzi mai mici pentru finanţarea creditelor IMM-urilor care au proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Nicolae Popa a afirmat în cadrul conferinţei ‘Dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor publice cu fonduri europene pentru comunităţile locale şi structurile asociative microregionale’ că MADR a iniţiat aceste negocieri după ce s-a constatat că tot mai multe IMM-uri care au câştigat finanţare prin PNDR au început să renunţe la proiecte, fie pentru că acestea nu mai pot acoperi cheltuielile, fie că au dat faliment.
‘Ideea de bază pe care am avut-o, împreună cu domnul ministru (Daniel Constantin – n.r.) – de fapt de la dânsul a plecat şi de la domnul Irimescu – a fost aceea de a chema băncile, pentru că am avut foarte multe sesizări, foarte multe nemulţumiri şi supărări din partea beneficiarilor că se duceau la bănci şi băncile cele mai renumite am putea spune, şi nu aveau nici un fel de audienţă, în condiţiile în care aveau rezolvată problema cu fondurile de garantare, atât la creditul agricol, cât şi la cele pentru IMM-uri, şi cu toate acestea băncile îi tratau cu dispreţ şi cu foarte multă indiferenţă. Sesizându-ne de treaba aceasta, pentru că am avut din teritoriu foarte multe probleme, am chemat băncile la Ministerul Agriculturii, am avut două runde de discuţii până acum’, a spus acesta.
Nicolae Popa a precizat că băncile au primit din partea MADR ‘temă de casă’, în sensul că trebuie să prezinte pachete de oferte pentru IMM-uri.
‘Au primit temă de casă: dacă vreţi să fiţi parteneri cu noi, e bine, iar dacă nu e treaba dumneavoastră, vom derula aceşti bani europeni care ne vin nouă prin alte bănci, şi alea care vor veni alături de noi şi ne vor ajuta în problema cofinanţării, a beneficiarilor de proiecte europene în aşa fel încât să deblocăm această problemă care în momentul în faţă chiar că suntem într-un blocaj total din partea băncilor, pentru că ei au politica lor proprie, au regulile lor, nu putem să ne implicăm în treaba aceasta, nu putem să le impunem, doar numai prin a le sugera să vină alături de noi ca şi parteneri şi atunci ne ajutăm reciproc. Noi îi ajutăm cu banii care se derulează prin ei, cele 20 de miliarde de euro, şi ei ne ajută cu pachete oferite spre finanţarea creditului pe care-l angajăm cu dobânzi mult mai mici decât cele practicate astăzi’, a subliniat Nicolae Popa.
Directorul general a mai spus că MADR doreşte ca odată cu începerea noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aceste discuţii să fie finalizate şi că, până în prezent, cinci sau şase bănci s-au arătat interesate în vederea colaborării.
‘Sunt 5-6 bănci – că noi avem 20 de bănci acum, nu mai ştim câte sunt în România – deci 5-6 bănci care sunt serioase şi care vor veni alături de noi, dar nu excludem faptul că aceste practici de a veni parteneri şi a ne ajuta putem să începem chiar din această toamnă pentru că noi avem în continuare în derulare şi plăţi proiectele europene şi beneficiarii, şi primăriile se plâng că nu găsesc audienţă la aceste bănci. Avem 5-6 bănci care s-au arătat foarte interesate de treaba aceasta, şi vă spunem sincer că vom discuta în continuare numai cu aceste bănci şi nu vom mai apela la serviciile altor bănci care îşi urmăresc numai profitul şi beneficiile lor. Nu e corect, într-un parteneriat trebuie să câştige ambii parteneri’, a accentuat Nicolae Popa.
AGERPRES