supravieţuirea şi dezvoltarea acestor comunităţi pentru a păstra unitatea intelectuală şi spirituală a naţiunii – a declarat sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, Balázs Hankó, ministrul ungar al culturii şi inovării.
Ministrul a participat la festivitatea centrală a deschiderii anului universitar în şcolile reformate din România, organizată în oraşul din Ţinutul Secuiesc, unde a fost sărbătorită cea de-a 30-a aniversare a redeschiderii Colegiului Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely” şi finalizarea noii clădiri a colegiului.
În discursul său, Balázs Hankó a subliniat: maghiarii din Ungaria şi din străinătate sunt membri ai aceleiaşi naţiuni, care stă măreaţă în centrul Europei de peste o mie de ani. Părţile naţiunii sunt unite nu doar prin istoria şi cultura comună, ci ele construiesc împreună şi viitorul – a subliniat el.
Ministrul a declarat: în aceste vremuri tulburi este şi mai important să ne ocupăm de viitor, există puţine probleme mai importante decât ceea ce se întâmplă în şcoli, ceea ce se întâmplă cu copiii noştri. El a adăugat: trebuie preţuit faptul că elevii maghiari pot învăţa în limba maghiară, deoarece, în vremurile noastre sunt puse la îndoială punctele de orientare fundamentale, identitatea însăşi.
El a evocat programul de construcţie de grădiniţe în Bazinul Carpatic, creşterea finanţării programului „În maghiară pe pământul natal” şi sprijinul acordat de guvernul ungar, în valoare de peste două miliarde de forinţi pentru construirea noii clădiri a colegiului reformat din Odorheiu Secuiesc.
Béla Kató, episcop al Eparhiei Reformate din Transilvania, a vorbit despre importanţa recunoştinţei, în pofida cifrelor triste ale declinului demografic. El a subliniat: efortul depus pentru a construi are sens pentru că există urmaşi, şi ar trebui să fim recunoscători că mai avem copii cărora le putem transmite moştenirea, limba, cultura, tradiţia. Episcopul a spus că eparhia a reuşit să construiască o şcoală ultramodernă în Odorheiu Secuiesc şi a mulţumit guvernului ungar pentru sprijin.
Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, a amintit: colegiile reformate au fost timp de secole lăcaşuri ale credinţei şi ştiinţei. El a evocat istoria şcolii reformate din Odorheiu Secuiesc şi faptul că aceasta a fost închisă în 1948 de puterea comunistă, împreună cu celelalte şcoli similare. „Dar degeaba au tăiat copacul, rădăcinile au rămas” – a subliniat el, adăugând: colegiile reformate au putut fi redeschise pentru că au rămas rădăcinile şi valorile la care s-a putut întoarce.
Zsolt Tőkés, directorul Colegiului Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely”, a declarat: colegiul ar fi dorit să inaugureze noua clădire anul acesta, însă, deşi clădirea este terminată, ea nu poate fi preluată de copii din motive birocratice, cu toate acestea sunt speranţe că acest lucru va fi posibil cât mai curând. Clădirea modernă găzduieşte o grădiniţă, săli de clasă, o sală de gimnastică şi un teren de sport.
Sursa: MTI