Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, joi, la Botoşani, disponibilitatea Guvernului de a susţine proiectul de construire a autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni.
El a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în localitatea Manoleasa, că Ministerul Transporturilor a devansat termenele pentru întocmirea documentaţiei tehnice necesare demarării investiţiei respective.
„În Masterplanul General de Transport, autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ugheni era prevăzută ca şi termen de demarare a studiului de fezabilitate perioada 2021 – 2022. Noi am adus această perioadă în 2017, să demarăm procedurile pentru reactualizarea studiului de fezabilitate. Atât Coridorul 9, cât şi autostrada Târgu Mureş – Ungheni au fost prinse în programul de guvernare al PSD, program care a fost votat şi validat de un număr foarte mare de alegători. Nu aveam cum să nu prindem aceste obiective de investiţii”, a afirmat Răzvan Cuc.
El a precizat că pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate au fost alocate, prin bugetul pe 2017, peste 15 milioane de lei, dintre care pentru porţiunea Târgu Mureş – Ditrău au fost alocaţi 7,2 milioane de lei, pentru segmentul Ditrău – Târgu Neamţ 4,2 milioane de lei, iar pentru Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni 3,8 milioane de lei.
„Suntem în procedură de reactualizare a studiilor de fezabilitate. Sumele sunt absolut suficiente pentru stadiul în care ne aflăm în acest moment. La fel vorbim şi de studiile de fezabilitate pentru Ploieşti-Buzău, Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani. Am alocat, repet, sume suficiente”, a adăugat ministrul Transporturilor.
Răzvan Cuc susţine că sumele pentru lucrările privind proiectarea şi execuţia lucrărilor unor investiţii majorare în infrastructură nu pot fi alocate prin buget, înainte ca documentaţiile tehnice să fie aprobate. El a dat asigurări că, în funcţie de ritmul de întocmire a studiilor de fezabilitate, vor fi găsite şi resurse pentru demararea proiectării şi execuţii lucrărilor.AGERPRES
Cine este naiv să creadă că va avea Iaşul drum spre occident înaintea Bucureştiului?