Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua miercuri, 27 iulie, o vizită de informare la sediul Batalionului 51 Operații Speciale „Vulturii”, din Târgu Mureș.
Oficialul se va întâlni cu reprezentanții conducerii Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale și cu operatori din cadrul Batalionului 51 Operații Speciale „Vulturii” și va discuta despre capablitățile Forțelor pentru Operații Speciale. De asemenea, îi vor fi prezentate standuri cu armament, echipamente și tehnică militară și va asista la un scurt moment tactic specific Forțelor pentru Operații Speciale.
La finalul vizitei, Secretarul general adjunct al NATO va susține declarații de presă.
Category: Stirile Punctul