Forţele pentru Operaţii Speciale şi Detaşamentul Special de Intervenţie şi Pază au executat, vineri, în poligonul din Sângeorgiu de Mureş, o misiune de combatere a terorismului pentru eliberarea unor ostatici, desfăşurată în cadrul exerciţiului forţelor pentru operaţii speciale Junction Strike 19, care, în acest an, este integrat în exerciţiul multinaţional Saber Guardian 19.
„Profilul misiunii a fost unul de combatere a terorismului. Obiectivul pe care această structură de forţe l-a constituit pentru a acţiona a fost practic materializat de nişte ostatici, cetăţeni români foarte importanţi, din acest motiv a fost absolut necesară intervenţia conjugată a Forţelor pentru Operaţii Speciale alături de Detaşamentul Special de Intervenţie, Pază şi Protecţie. Misiunea este practic asociată Detaşamentului Special de Intervenţie, Pază şi Protecţie, Serviciului Român de Informaţii, dar Forţele pentru Operaţii Speciale acţionează în sprijinul acestor elemente ale sistemului naţional de apărare. Acţiunea s-a desfăşurat în spatele liniei frontului, marea majoritate a resurselor Forţelor pentru Operaţii Speciale sunt proiectate în adâncimea dispozitivului inamicului într-o situaţie reală, dar când avem de-a face cu o astfel de situaţie foarte gravă, în care cetăţeni români sunt ţinuţi ostatici, poate să apară în acest scenariu şi ceea ce înseamnă elementele generate de comunitatea Forţelor pentru Operaţii Speciale”, a declarat general de brigadă Tiberiu Şerban, comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Potrivit generalului de brigadă Şerban, în cadrul exerciţiului de la Sângeorgiu de Mureş s-a oferit şi suport aerian din partea a trei elicoptere de luptă, întrucât plaja de misiuni specifice operaţiilor speciale presupune o abordare integrată.
„Nu putem vorbi despre operaţii speciale dacă nu abordăm toată acţiunea din perspectiva tuturor serviciilor, a tuturor categoriilor de arme care pot contribui la îndeplinirea misiunii (…) Aţi asistat la o secvenţă foarte dinamică din ceea ce înseamnă o activitate mai amplă. Scopul a fost demonstrarea unei părţi a capabilităţilor pe care Forţele pentru Operaţii Speciale într-o abordare interinstituţională o au. Secvenţele pe care le-aţi văzut în teren s-au consumat într-o abordare integrată cu elemente ale Detaşamentului Special de Intervenţie – elementele în costume negre aparţineau Detaşamentului Special de Intervenţie şi Pază, iar cele în echipament multicam, Forţelor pentru Operaţii Speciale”, a precizat comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale.
General maior Vasile Toader, locţiitorul Statului Major al Apărării pentru Operaţii şi Instrucţie, a arătat că exerciţiul de la Sângeorgiu de Mureş face parte din cel mai mare exerciţiu care se desfăşoară anul acesta pe teritoriul României, Saber Guardian, condus de Comandamentul Forţelor Americane din Europa, împreună cu Comandamentul Forţelor Întrunite al Armatei României.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
„Este un exerciţiu care însumează în jur 13.500 de persoane şi activităţi care se desfăşoară în multiple locaţii. Este concentrat în special pe acţiuni de apărare pentru a reuşi să ne integrăm şi să ne testăm interoperabilitatea cu toate cele 14 naţiuni participante în exerciţiu. Este un exerciţiu de foarte mare valoare pentru Armata României şi sperăm ca în continuare să reuşim ca în anul 2021, care este din nou un an cu o participare însemnată în cadrul acestui exerciţiu, să reuşim din nou să ne testăm interoperabilitatea şi, mai ales, capacitatea de apărare. Suntem deosebit de încântaţi să fim aici, pentru a vedea ceea ce pot dovedi forţele speciale în acţiunile specifice categoriei lor de forţe. Şi ne-am dori ca într-un caz real să îşi poată dovedi eficienţa la maximum. Contăm pe ei şi suntem siguri că pot să îşi îndeplinească misiunea şi ne dorim ca în orice oportunitate pe care o avem să demonstrăm că toate resursele pe care le avem pentru apărare sunt folosite judicios”, a subliniat general maior Vasile Toader.
Locotenent colonel Marian Bârsan, comandantul Batalionului 51 Operaţii Speciale din Târgu Mureş, care a prezentat exerciţiul, a precizat că exerciţiul a fost o şansă pentru militari să îşi valorifice pregătirea pe care o fac în mod curent.
„Exerciţiul face parte din rutina noastră zilnică, a Forţelor pentru Operaţii Speciale, şi a fost executat de militarii Batalionului 51 Operaţii Speciale în cooperare cu alte structuri cu responsabilităţi în domeniul combaterii terorismului din Armata României şi cu structuri de aviaţie şi de informaţii militare. Exerciţiul a fost o şansă pentru noi să valorificăm pregătirea pe care o facem în mod curent şi de a ne testa modul de a acţiona interoperabil cu celelalte structuri din domeniul combaterii terorismului. Cooperarea cu celelalte structuri nu a început astăzi sau pentru acest exerciţiu, ea este parte din rutina noastră de planificare a misiunilor şi se desfăşoară în mod continuu. Parte din pregătirea noastră se bazează tocmai pentru a ne sincroniza procedurile cu celelalte structuri cu care acţionăm, atât din ţară, cât şi din mediul internaţional”, a spus lt. col Marian Bârsan.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Luptătorii Forţelor pentru Operaţii Speciale susţin că sunt în măsură să execute misiuni pe apă, sub apă, pe uscat sau aerian, iar la exerciţiul din cadrul Junction Strike 19 s-a optat pentru o intervenţie aeriană.
„Avem un spectru mai larg de misiuni, dar astăzi ne-am orientat către o acţiune directă. Am vrut să vă arătăm cam ce înseamnă (…) luare de ostatici şi cum ar acţiona forţele speciale într-o asemenea situaţie. Am fost implicat în acţiune direct şi făceam asaltul asupra unui obiectiv unde apropierea pe alte căi nu este posibilă decât prin inserţie aeriană. Noi suntem în măsură să executăm misiuni pe apă, sub apă, pe uscat sau aerian, astăzi am folosit o intervenţie aeriană. Cea mai dificilă parte a misiunii este pregătirea, în spatele acestei mici demonstraţii stau ore, zeci, poate sute de ore de antrenament, şi un suport din partea tuturor. Ce vedeţi aici e doar vârful icebergului, în spatele acestor acţiuni stă o întreagă armată care ne ajută, cu tot ce înseamnă tehnică, materiale şi sprijin. Cooperarea într-o situaţie reală este vitală. Este vorba despre câteva secunde care fac diferenţa între un succes şi un eşec. În cadrul acestui exerciţiu un câştig pentru noi a fost că putem lucra în cooperare cu alte structuri ale Ministerului şi din acest motiv, indiferent ce situaţie reală ar fi, am fi în stare să intervenim indiferent de mediu în cooperare cu oricine din aceste structuri de securitate fără nicio problemă”, a spus luptătorul FOS.
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, fost ministru al Apărării Naţionale, a arătat că după izbucnirea crizei ucrainene şi anexarea Crimeii, în anul 2014, la Summit-ul din Ţara Galilor s-au luat primele măsuri de asigurare a flancului estic, care constau într-o prezenţă rotativă şi permanentă a trupelor NATO pe teritoriul Românei, în principal pe flancul estic al NATO şi UE, inclusiv creşterea numărului de exerciţii, cum este şi cel de la Sângerogiu de Mureş.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
La exerciţiul de la Sângeorgiu de Mureş a asistat şi general-maior Dorin Ioniţă, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2019 (SG19).
Exerciţiul forţelor pentru operaţii speciale Junction Strike 19 (JUST 19) se desfăşoară în perioada 3-22 iunie şi asigură condiţiile organizatorice pentru executarea instruirii realiste pe un scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, de către structurile tactice de operaţii speciale participante, în format multinaţional şi interdepartamental şi pentru evaluarea/recertificarea unei ţinte de capabilitate puse la dispoziţia NATO.
JUST 19 se derulează în două etape, în prima etapă s-au desfăşurat activităţi de instruire în mediul virtual, în cadrul unor exerciţii de simulare, urmând ca în cea de-a doua etapă să se desfăşoare acţiuni tactice ale elementelor de forţe pentru operaţii speciale, în cele trei medii operaţionale – terestru, aerian şi maritim.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
La exerciţiu participă peste 450 de militari, aproximativ 100 de mijloace tehnice, care vor executa acţiuni specifice în 12 locaţii de pe întreg teritoriul României – cazărmi, poligoane, terenuri, tabere de instrucţie şi baze aeriene din judeţele Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Mureş, Sibiu, Suceava, Tulcea şi municipiul Bucureşti.
Alături de militarii români din structurile de forţe pentru operaţii speciale se vor antrena şi vor desfăşura acţiuni de conducere-coordonare a efectivelor proprii şi aproximativ 120 de militari străini din ţări aliate sau partenere – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Portugalia, Republica Moldova, Georgia. AGERPRES