La finalul acestei săptămâni vom ajunge la un nou punct culminant al bunelor relații româno-maghiare: mitingul pro-autonomie. Orice român cumsecade și tolerant va înjura printre dinți începându-și orice opinie pe marginea acestui subiect cu „Eu n-am nimic cu ungurii, dar…”.
De cealaltă parte, problema e mai complicată. Mitingul pro-autonomie e organizat de niște politicieni maghiari, din niște partide catalogate de presa centrală ca fiind extremiste. O fi sau nu, asta mai rămâne de discutat. Ce știu sigur, e că sunt plămădite din aceeași demagogie ordinară, caracteristică și partidelor românești.
După ce au eșuat lamentabil, consecutiv, în mai multe alegeri, fie ele locale, parlamentare sau europarlamentare, oamenii ăștia se pun acum pe organizat un miting care nu va produce absolut nimic afară de un prilej de manifestare, poate chiar exacerbare, a unor orgolii prostești. Asta se întâmplă în timp ce extremiștii aflați la putere în Ungaria, sub începutul de dictatură Orban, așteaptă și chiar provoacă ostentativ cu bățul prin gard, în contextul în care se apropie o campanie electorală și ei se pregătesc să dea drept de vot și maghiarilor de peste granițe, care au cetățenie. Prin urmare, într-o campanie și mai demagogică, finanțează partidele „extremist”-maghiare din Transilvania să le facă treaba de peste graniță.
Ca principiu, treaba unui partid (după extrem de proasta lege actuală a partidelor din România) e să intre în Parlament și, cu deputații și senatorii proprii, să-și utilizeze mințile pentru a produce legi, care legi să materializeze astfel programul politic al partidului – fie că asta înseamnă autonomia Ținutului Secuiesc sau taxe mai mici pentru producătorii de pepeni din Dăbuleni. Cum politicienii maghiari la care făceam referire n-au intrat în Parlament, se presupune că n-au aderență la electorat. Așadar, în loc să-și piardă vremea intrând într-o horă a provocărilor, mai bine ar apleca urechea la interesele cu adevărat reale ale electoratului.
În morișca asta sunt prins eu și alții ca mine, care milităm pentru o autonomie a Transilvaniei, stăm și așteptăm, dar constatăm că politicienii, în loc să se descuie la minte și să se deschidă cu adevărat în fața electoratului, preferă să pedaleze surd și demagogic în aceeași mocirlă ideologică.
P.S. „Întâmplător”, în acest editorial n-am folosit nici un nume de partid. Niciunul nu mi s-a părut că merită menționat.
Cătălin Hegheș