Un program de monitorizare medicală de urgenţă a nevăzătorilor prin buton de panică a fost lansat miercuri, în premieră naţională, de Asociaţia Nevăzătorilor din România filiala Mureş, Serviciul de Ambulanţă Samaritanus şi Asociaţia Samaritenilor din România.
Coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Samaritanus, Varga Zsigmond, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că ideea demarării acestui program a venit din partea Asociaţiei Nevăzătorilor filiala Mureş, care au propus monitorizarea unor membri care sunt bolnavi şi nu au posibilitatea de a cere ajutor.
Preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Mureş, Tiberiu Oroian, a precizat că ideea a fost lansată după ce s-a constatat că există foarte mulţi nevăzători singuri, care se deplasează foarte greu, sunt în vârstă şi sunt expuşi diverselor pericole. ‘Am apelat la Samaritanus şi nu numai că am găsit înţelegere, dar s-a demarat programul (…) Receptivitatea e mare, se poate interveni în tot judeţul. Acum sunt 30 de nevăzători în program’, a precizat Oroian. Potrivit acestuia, butonul de panică poate fi acţionat atât în casă, cât şi în caz că utilizatorul se rătăceşte sau este tâlhărit.
‘Ne-am gândit la o soluţie, am găsit-o. Au fost câţiva paşi pe care a trebuit să îi parcurgem, suntem un serviciu privat şi a trebuit să ne integrăm într-un sistem şi trebuia să găsim o soluţie pentru ca aceşti oameni să nu plătească pentru serviciile de urgenţă. De aceea directorul STS, generalul Marcel Opriş, care după prezentarea pe care am făcut-o acestui sistem de alertare a trimis o comisie, a văzut cu ce se confruntă nevăzătorii şi a fost de acord să elaborăm împreună o metodologie de preluare a urgenţelor comunicate de sistemul de alertare medicală din cadrul sistemului nostru. În cazul acesta utilizatorul de buton de panică, în momentul în care are o problemă de orice gen – de ordine publică sau medicală – poate să apese pe butonul de panică, care este pe un telefon mobil, ne alertează pe noi, şi în funcţie de competenţe putem interveni noi, iar dacă ne depăşesc competenţele alertăm Sistemul 112’, a spus Varga Zsigmond.
Potrivit lui Varga, în urma deschiderii găsite la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ambulanţa Samaritanus figurează cu două numere la Dispeceratul Integrat 112, ceea ce înseamnă că toate apeluri preluate de la Samaritanus sunt considerate cazuri reale şi se intervine în consecinţă.
Dispozitivul pus la dispoziţia nevăzătorilor constă într-un telefon mobil cu buton de panică, care în momentul în care se lansează apelul, în sistem apare fişa medicală a apelantului, date despre bolile cronice de care suferă acesta, adresa, locaţia şi medicaţia care nu se recomandă a fi aplicată.
‘Sistemul a fost testat timp de 3 luni, pe 30 de utilizatori, iar în timpul testelor s-a salvat o viaţă, nu s-a abuzat de sistem. 30 de oameni au avut acest aparat şi nimeni nu a abuzat de el. Există o relaţie foarte bună cu Serviciul 112, cu SMURD’, a mai precizat Varga Zsigmond.
AGERPRES