Un mic muzeu al husarilor a fost amenajat într-un fost grajd de la o fermă din comuna Gorneşti, de către omul de afaceri Joszef Balogh, ca un omagiu adus acestei arme, dar şi ultimului croitor din judeţul Mureş care confecţiona astfel de uniforme.
Uniformele expuse poartă însemnele Unităţii 15 Husari, fiind de culoare gri cu roşu şi au devenit piese de muzeu, iar astfel de ţinute mai pot fi admirate doar la anumite manifestări, pentru paradă.
„În primul rând, husarii erau foarte disciplinaţi, ordonaţi, le plăceau animalele, le plăcea să cânte şi să mai tragă câte un spriţ. Era un fel de cavalerie, doar că o cavalerie mai amplă. Acestea sunt haine de husari, le zicea Unitatea 15 Husari, au culoarea gri şi sunt dintr-un postav foarte gros. Nu ştiu dacă mai sunt croitori care mai fac aceste echipamente în alte zone. Dar în judeţul nostru, din păcate, domnul care le-a făcut nu mai există. Pentru ca echipamentul să fie complet, fiecare husar trebuia să aibă sabie, fără sabie nu se putea. Sabie şi cal, obligatoriu. Echipamentul husarilor e foarte costisitor, are mai multe componente şi ceea ce vedeţi aici a fost croit de un croitor din Târgu Mureş care nu mai există. A fost croitor la Ansamblul Artistic Mureşul, iar acum nimeni nu mai face aşa ceva pe la noi”, a declarat Jozsef Balogh.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Uniformele de la Gorneşti erau îmbrăcate de un grup de tineri la diverse evenimente, însă acum sunt piese de muzeu deoarece purtătorii lor s-au căsătorit şi au renunţat la viaţa de „husar”.
„Soţiile nu prea le mai dau voie să-şi facă de cap. Pentru că husarii (cei moderni) aveau obiceiul ca, atunci când se adunau, petreceau până dimineaţa, iar doamnele bineînţeles că nu sunt de acord cu asta. La luptă nu trebuia să mai meargă, aveau doar lupta cu paharul”, a spus Jozsef Balogh.
În micul muzeu de la Gorneşti există şi un drapel de luptă, care, pe vremuri, avea o foarte mare însemnătate, în sensul că dacă era pierdut sau furat, unitatea de husari era contopită în cadrul altei unităţi.
„De obicei, cam din 1.000 de oameni era compusă o unitate de husari, bineînţeles fiecare avea calul lui, fiindcă husar pe jos nu există. Era formaţia de elită care mergea în recunoaştere şi atacau instantaneu, când nu erau pregătiţi duşmanii. Atunci făceau incursiuni şi ieşea un măcel. Am zis să păstrez ceva şi din costumele acestea şi câteva elemente de port naţional tradiţional din Gorneşti, pentru băieţi şi pentru fete. Aceste porturi le-am făcut în 1996 şi sunt un pic mai aparte decât cele cu roşu şi negru, cele secuieşti. Fetele care le purtau s-au măritat, unele ne salută din Elveţia, din Austria, din Germania. Din păcate, din comună sunt plecaţi mulţi tineri din generaţia aceea, cam 20 de familii, care aveau 40 de copii. Degeaba avem o şcoală frumoasă, că nu mai are cine să înveţe în ea”, a arătat Balogh.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
El a mai spus că husarii au fost amintiţi prima dată ca făcând parte din armata regelui Mathias I (1456-1490), atunci când a fost înfiinţată o cavalerie uşoară, iar experienţa a demonstrat că această cavalerie uşoară putea lupta cu succes împotriva trupelor otomane.
Cu timpul, husarii au devenit o divizie recunoscută a cavaleriei franceze, engleze sau germane, mai ales după războiul pentru independenţă condus de Ferenc Rakoczi (1703-1711) şi că fiecare armată a urmat modelul maghiar atunci când şi-a înfiinţat unităţile de husari şi a păstrat inclusiv denumirea.
„Husarii nu sunt doar spectaculoşi atunci când îi priveşti, ci amintesc de istoria acestei cavalerii uşoare, fiindcă tactica lor a fost similară peste tot în Europa timp de secole: strângeau informaţii, tăiau lanţurile de aprovizionare, făceau raiduri, ambuscade. După înfrângerea luptei pentru libertate a lui Rakoczi, husarii maghiari au fost incluşi în armata imperială şi au luat parte la toate războaiele Habsburgilor. După Revoluţia de la 1848-1849, aceştia au rămas o parte integrantă a armatei maghiare până în cel de-Al Doilea Război Mondial”, a precizat Joszef Balogh.
Pe lângă uniformele de husari şi porturi populare, în micul muzeu din Gorneşti regăsim şi o colecţie de caleşti, una fiind mai specială, fiind în interior, restul fiind afară, sub un acoperiş care le apără de intemperii.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
„Această caleaşcă a fost trasă şi în Viena şi are peste 100 de ani. Este perfect funcţională. Avem şi un ţambal care aparţinea unui artist din Voivodeni, tot aşa, are peste 100 de ani. A dorit să îl vândă în Ungaria şi atunci m-am dus şi l-am recuperat eu. Caleaşca e importantă, la fel şi ţambalul”, a afirmat Balogh.
În cadrul muzeului regăsim şi mobilier vechi, despre care proprietarul susţine că are o valoare sentimentală deosebită, având multe amintiri legate de aceste piese.
„Cel mai important pentru mine este mobilierul. E al mamei mele, acest mobilier l-a avut ca zestre când s-a măritat, în 1946. La masa de acolo se înfrumuseţa, cele două dulapuri erau în casa de dinainte, acolo se dormea numai când venea câte un oaspete. Mobilierul e din lemn de brad şi acum câţiva ani l-am recondiţionat şi este ca nou. Visul meu este să-mi fac o căsuţă din aia ţărănească, cu târnaţ şi cu verandă şi probabil voi mai dormi în patul ăsta”, a spus omul de afaceri.
El a păstrat şi mobilierul bunicii sale, cel de bucătărie şi mai ales măsuţa pe care a învăţat să scrie, dar şi câteva obiecte de uz gospodăresc.
„În 1962-1963, am învăţat să scriu la lampă şi chiar când vin şi mă aşez la această masă îmi aduc aminte exact cum s-a întâmplat. Ştiu că în fiecare dimineaţă bunica ştergea lampa, că se afuma. O ştergea şi seara, iarna se întuneca repede, apoi mă puneam la scris. Acestea sunt amintirile mele. Aici e şi pătuţul bunicii. Dar, cel mai important, acolo sunt două obiecte foarte importante, e un laboş (cratiţă – n.r.) în care făcea bunica tocana de ceapă şi dincolo este ceaunul din fontă în care făceam mămăliga. Şi când rămânea mămăliga pentru a doua zi dimineaţa, în acel laboş punea un strat cu ceapă cu unsoare, asta mâncam noi dimineaţa”, îşi aminteşte omul de afaceri. AGERPRES