După cum veţi putea citi într-un articol din prezenta ediţie a ziarului Punctul, preţurile gazului şi ale electricităţii se vor dubla sau tripla în următorii ani. Motivul: angajamentul ţării faţă de UE, pentru a aduce preţurile la nivelul Uniunii.
Vestea aceasta este cu adevărat supărătoare, nu doar din cauza faptului că efortul multora dintre noi pentru a-şi plăti facturile va fi enorm de dificil… dar şi din cauza incapacităţii liderilor noştri politici de a empatiza cu poporul. Pentru ei, poporul e doar masă de manevră electorală. Atât! În plus, ei critică mereu epoca ceauşistă pentru a poza în exponenţi ai democraţiei, dar epoca prezentă începe să semene tot mai mult cu cea de dinainte de ’89. Atunci, nu aveai ce cumpăra din magazine, o duceai rău pentru că nu aveai curent sau apă caldă sau informaţii reale în presă etc. Astăzi, ai în magazine mai multe decât ai nevoie, dar nu ai bani nici să-ţi plăteşti încălzirea… Deci, până la urmă, nici acum nu ai căldură suficientă, produse suficiente – fiindcă nu le poţi plăti, n-ai nici măcar informaţii suficiente, sau mai bine zis, informaţiile pe care le ai sunt de obicei minciuni sau manipulări ale unor politicieni trădători de neam.
Ziceam că politicienii nu au capacitatea de a empatiza cu poporul deoarece nevoile acestuia sunt cu totul scoase din vederea lor, importate fiind ,,nevoile” UE la nivel declarativ. Desigur, la nivel tacit, importante sunt doar nevoile proprii. Cum aş putea gândi altfel, dacă pentru ei creşterea preţurilor la un nivel alarmant sunt o prioritate (căci dacă nu ar fi, s-ar opune prin orice mijloace), dar în acelaşi timp, România este pe penultimul loc în Europa în topul salariilor minime. Dacă Luxemburg ocupă primul loc cu un salariu minim brut legal de 1.874 de euro, în România salariul minim brut este de 179 de euro!
Apoi, România stă cel mai prost dintre cele 17 țări din regiunea Europei Centrale și de Est, în ceea ce privește numărul de insolvenţe deschise în primul trimestru al anului. Numărul de insolvenţe deschise în România în primul trimestru (6.381) îl egalează pe cel al numărului de insolvenţe din Lituania, Letonia, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Croaţia, Cehia; iar în cele opt ţări menţionate există un număr mult mai mare de firme decât în România.
În plus, tot statisticile arată că în România, 15% dintre tineri sunt prea educaţi comparativ cu cererea pieţei, iar unul din trei tineri cu educaţie terţiară (şcoli tehnice şi facultăţi) e șomer.
Sunt doar câteva exemple care arată cât de bine o duc românii… De aceea, e normal să se dubleze preţurile la utilităţi, că doar din bunăstarea lor românii pot renunţa la mici plăceri pentru a-şi plăti facturile şi a contribui astfel la bunul mers al patriei. Trăiască liderii noştri preaiubiţi, părinţi ai patriei, politicienii de geniu ai poporului român!
Titi Dălălău