Rezidentă într-o ţară puternic religioasă, persoana în cauză a revenit în ţară după certificatul de naştere fără de care nu se poate consfinţi căsătoria religioasă. Zborul cu avionul peste continent- evident mai simplu decât drumul de la Cluj până la Târgu Mureş, s-a dovedit a fi un mizilic pe lângă ce avea să urmeze.
Posesoarea unui buletin de identitate uşor expirat, înarmată în schimb cu paşaportul românesc valabil şi acceptat peste tot în lume unde persoana a călătorit în ultimul deceniu, s-a lovit de calvarul birocraţiei româneşti. Pentru eliberarea unui duplicat al certificatului de naştere i se cerea cartea de identitate. Aceasta fiind expirată ar fi trebuit reînnoită. Pentru asta e nevoie de extras de carte funciară. Ca să vă dea extras de carte funciară vă trebuie actul de identitate. Vi se pare simplu?
Ca să vă schimbaţi un act de identitate expirat? E simplu. De ce nu?
Păi nu trebuie decât…şi lista le-a tăiat elanul, din primul punct deja! Adresa de domiciliu. Adresa e cel din vechiul act de identitate. Da? Dovediţi! Cu ce? Cu actul de vânzare – cumpărare! Simplu ar fi, dacă tatăl persoanei între timp nu şi-ar fi scos buletin cu domiciliul în alt judeţ, unde şi-a refăcut viaţa după decesul soţiei. Poate fi învinuit omul că nu vrea nici să vândă şi nici să locuiască în fostul domiciliu conjugal? Asta nu-l priveşte pe funcţionarul de la ghişeu. El vrea actul doveditor, în copie şi-n original. Păi…actul e acolo unde locuieşte acum omul. La sute de kilometri. Ori timp de plimbare nu prea au, persoana fiind într- o vizită fulger în patria mumă!
„Mergeţi şi scoateţi un extras de Carte funciară”, le-a vândut pontul un binevoitor. Ok, au zis cei de la cadastru, durează 10 zile, sau cel puţin o săptămână! Costă 20 de lei. Se duce omul şi explică situaţia, cum că i-ar trebui mai repede actul doveditor…Ah, de ce nu spuneţi aşa? E simplu. Plătiţi diferenţa până la 100 de lei şi îl aveţi…aproape pe loc. Sub timpul necesar pentru o pauză de ţigară! Şi a avut dreptate.
Treaba era deja ca şi rezolvată. Nu mai trebuia decât să fie primită persoana în spaţiu de către propriul tată. Acceptată în apartamentul în care a locuit până la plecarea din ţară. Mai departe era simplu cu obţinerea actului de identitate! Niscaiva alergătură dintr-un capăt de oraş într- altul, după care povestea s-a terminat cu happy end!
Cam aşa stau lucrurile într-o ţară cu mentalitatea împotmolită-n evul mediu, dovadă că, nici cu paşaportul în mână, nu poţi dovedi cine eşti!
Erika MĂRGINEAN
Penibil ! Am avut si eu experiente de genul acesta..