Laszlo Borbely, vicepreşedintele politic al UDMR, a afirmat, într-un articol postat marţi, pe blogul personal, că nimeni nu are dreptul să îşi însuşească nici autonomia, nici libertatea maghiară şi că manifestarea din 15 martie ar putea cuprinde şi revendicările formulate în urmă cu două zile, la mitingul pentru autonomie de la Târgu Mureş.
‘Convingerea mea este că ziua de 15 martie ar fi putut fi sărbătorită în aşa fel încât să o legăm şi de revendicările fireşti formulate pe 10 martie. Am convingerea că nimeni nu are dreptul să îşi însuşească doar pentru el nici autonomia, nici libertatea maghiară, care o include pe cea secuiască, că nu este permis să rupem în două sărbătorile noastre, şi că nu ne putem imagina două Transilvanii diferite’, a arătat Laszlo Borbely în articolul ‘Libertatea maghiară’.
Politicianul a precizat că ziua de 15 martie este sărbătoarea libertăţii maghiare pretutindeni în lume, inclusiv a libertăţii secuilor şi că nu a fost întâmplător faptul că, la recensământ, UDMR a atras atenţia conaţionalilor secui să se declare maghiari.
‘Fireşte, asta nu înseamnă că nu am fi mândri de simbolurile noastre naţionale, de steagul secuiesc, de imnurile noastre şi de tot ceea ce ţine în viaţă, de secole, maghiarimea secuiască. Încă din 1875, de fiecare 15 martie, noi, târgumureşenii, ne ducem la Monumentul Secuilor Martiri, unde evocăm evenimentele din 1848, cinstim amintirea martirilor şi ne mărturisim credinţa în libertatea maghiară – care include, fără doar şi poate, şi libertatea secuilor. În lumina tuturor faptelor menţionate, dacă cineva intenţionează să organizeze o manifestaţie la Târgu Mureş cu cinci zile înainte de 15 martie, înainte de a anunţa ţinerea manifestaţiei ar trebui să se consulte cu organizaţiile interesate’, a afirmat Borbely.
Acesta a subliniat că pentru drepturile celor aproape un milion şi jumătate de maghiari ‘trebuie să manifestăm împreună, pentru că una nu o exclude pe cealaltă’ aşa cum a dovedit UDMR încă din 1990, ‘urmărind să obţină aceste drepturi, de multe ori cu succes, câteodată fără, recurgând pentru aceasta, în cadrul statului democratic de drept, la instrumentele democraţiei parlamentare şi ale autonomiei’.
În articolul de pe blogul său, Laszlo Borbely a precizat că s-a gândit mult dacă să facă sau nu o declaraţie cu privire la manifestaţia pentru autonomie de duminica trecută şi că prin prisma declaraţiilor la făcute la mitingul pentru autonomie, a considerat de cuviinţă să aibă o poziţie.
‘Nouă, târgumureşenilor, nu trebuie să ne dea nimeni lecţii dacă să ne fie sau nu teamă. Unii dintre liderii manifestaţiei de duminică au afirmat că, în sfârşit, au dărâmat zidul fricii, la Târgu Mureş. Această afirmaţie, ca să mă exprim cu diplomaţie, nu corespunde în niciun fel realităţii, pentru că noi, târgumureşenii, am dărâmat acest zid al fricii şi nu ne-am mai temut deja pe 21 decembrie 1989, apoi pe 10 februarie 1990, la manifestaţia cu lumânări şi cărţi, şi iarăşi, pe 19 şi 20 martie 1990. Acesta este motivul pentru care nouă nimeni nu ne poate da lecţii despre ce înseamnă să îţi aperi principiile până la capăt’, a accentuat Borbely.
Vicepreşedintele politic al UDMR le-a adresat invitaţia maghiarilor din judeţul Mureş ca în după amiaza zilei de 15 martie, la ora 16.00, să se adune pe Câmpia Poştei, la Monumentul Secuilor Martiri, din Târgu Mureş ‘locul unde, de 23 de ani, sărbătorim fără teamă, împreună cu maghiarii din lumea întreagă, libertatea maghiară’.
AGERPRES