În perioada 15-20.10.2017 o delegaţie formată din 15 persoane din Marea Britanie şi Germania se află în vizită la I.S.U. ,,HOREA,, al jud. Mureş. Aceştia fac parte din organizaţia ,, Operation Sabre,, organizaţie care desfăşoară activităţi umanitare. Pe lângă acestea ,,Operation Sabre,, a adus peste 30 de autospeciale de pompieri şi echipamente de protecţie pentru dotarea serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţ.
Ca element de noutate la această vizită, pe lângă predarea a două autospeciale comunelor Ceuașu de Câmpie și Miheșu de Câmpie din județul nostru delegația va preda 3 autospeciale de stins incendii comunelor Mărtiniș (jud. Harghita) și Cetatea de Baltă și Cenade (jud. Alba).
Programul activităţilor pe care aceştia le vor desfăşura este următorul:
– luni, 16 Octombrie 2017 – ora 15:00 – Ceremonie de predare autospecială Mărtiniș;
– marti, 17 Octombrie 2017 – ora 15:00 – Ceremonie de predare autospecială Ceuașu de Câmpie;
– miercuri, 18 Octombrie 2017 – ora 15:00 – Ceremonie de predare autospecială Miheșu de Câmpie;
– joi, 19 Octombrie 2017 – ora 14:00 – Ceremonie de predare autospeciale Cetatea de Baltă, Cenade;
– miercuri 18.10.2017 la ora 09:00 la sediul I.S.U. ,,HOREA,, al jud. Mureş va avea loc o conferință de presă pe timpul căreia se vor înmâna distincțiile pentru activitatea desfășurată de organizația ,,Operation Sabre,, în dezvoltarea sistemului de gestionare a situațiilor de urgență la nivelul județului Mureș
Noi autospeciale din Anglia pentru pompierii mureşeni
Category: Stirile Punctul