Normalitatea anormalităţii

Se spune că trăim într-o lume postmodernă. Ce înseamnă până la urmă acest postmodernism? După cum îi spune şi numele, este o epocă de după o perioadă modernă. Deci o epocă ciudată, care nu se defineşte prin sine, ci exclusiv prin raportarea la o perioadă anterioară, cel puţin prin nume. În acelaşi timp, dacă ne referim la literatură, trebuie să recunoaştem că 95% dintre români nu înţeleg nici măcar un vers din poeziile postmoderniste. Şi astfel începi să te întrebi: oare eu, necultivatul sunt de vină că nu pricep? Sau, oare, lipsa de talent îi duce pe aceşti oameni să scrie nişte încurcături de cuvinte pe care să nu le priceapă nimeni şi astfel lumea să spună: trebuie să fie un talent veritabil dacă a reuşit să scormonească aşa ceva? Întrebările acestea sunt, oricum, fără răspuns. Nu mai insist, în acest context, în privinţa mâzgălelilor postmoderniste numite picturi, care poate sunt şi mai relevante pentru lipsa de coeziune logică, mai ales când vezi că artistul şi-a mai pierdut prin tablou şi un şiret sau o batistă folosită, impregnată, desigur, cu multă inspiraţie vâscoasă plină de subînţelesuri coagulate sub formă de gomoloaţe intelectuale.

Din păcate, cam aşa e şi lumea de azi: postmodernistă, şi mă refer aici în primul rând la lumea interioară a majorităţii tinerilor, dar nu numai a tinerilor. Când auzi o mamă de 45 de ani vorbind cu lejeritate despre faptul că merge să-i cumpere prezervative băiatului său care e pe clasa a zecea, de parcă i-ar cumpăra acadele sau creioane… chiar nu mai ştii ce să mai zici…

În plus, ca şi la postmodernişti, în lumea de azi realitatea vizibilă e doar o poartă spre o realitate adevărată, adeseori mai mucegăită decât cea vizibilă. Nu mai are rost să comentăm despre politicieni, unde incompetenţa e la ordinea zilei deşi declaraţiile lor sunt cât se poate de machiate. Dar trebuie să ţinem cont că inclusiv hrana noastră o transformăm, din lejeritate, în otravă pentru trup. Specialiştii afirmă că, chiar şi pâinea conţine până la 34 de aditivi alimentari, adică E-uri, dintre care unele cancerigene şi că nu există vreun sortiment de pâine care să nu conţină E-uri. Într-o situaţie asemănătoare se situează şi produsele din carne din comerţ, atâta timp cât animalele sunt crescute cu tot felul de îngrăşăminte care le fac să crească ca erou din poveste…

Concluzia: trăim într-o lume atât de anormală încât pare normală şi că altă opţiune nu avem. Dar opţiuni sunt destule, trebuie doar să avem curajul şi să depunem efortul pentru a păşi în normalitatea din spatele cortinei de poluare morală.

Titi Dălălău