Organizatorii Festivalului Internaţional de Arte şi Film „Vampirii” (International Vampire Film and Arts Festival – IVFAF), care va avea loc la Sighişoara în perioada 25-28 mai, au anunţat, joi, că şi în ediţia din acest an va fi prezentată în premieră o producţie cinematografică, după scenariul de anul trecut când a fost lansat, în premieră mondială, filmul Aaron’s Blood (Sângele lui Aaron).
Potrivit managerului de proiecte al Primăriei Sighişoara, Ioana Maria Şandru, organizatorii Festivalului Internaţional de Arte şi Film „Vampirii”, Craig Hooper, lector la Universitatea South Wales, şi Peter Phillips, managerul companiei britanice Xanadu, au anunţat că şi în acest an va fi prezentat în premieră un film de lung metraj, însă nu au dezvăluit deocamdată numele acestuia.
Proiecţia premierei va avea loc în Sala Barocă a Primăriei Sighişoara, acolo unde a fost prezentat, în 2016, „Aaron’s Blood”, în prezenţa protagonistului principal, actorul James Martinez.
„Formatul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Artă şi Film având ca temă vampirii va fi, în linii mari similar, evenimentului din 2016. Festivalul este un eveniment artistic internaţional anual, dedicat genului ‘vampirilor’, incluzând film şi multi-media, literatură, artă modernă, teatru, muzică şi artele spectacolului şi o conferinţă academică. Conferinţa Academică, organizată anul trecut de o universitate din Marea Britanie, va beneficia de sprijinul a trei prestigioase universităţi din SUA, Kutztown, Seton Hill şi Emerson”, a declarat pentru AGERPRES, Ioana Maria Şandru, co-organizator din partea municipiului Sighişoara.
Aceasta a precizat că organizatorii Festivalului Internaţional de Arte şi Film „Vampirii” şi-au exprimat speranţa ca această a doua ediţie să atragă la Sighişoara o serie de actori faimoşi, regizori, muzicieni etc.
În plus, pe parcursul IVFAF, studenţii de la Universitatea South Wells, precum şi studenţi de la facultăţi de film din România, vor produce un film de ficţiune în Cetatea Medievală.
„Acesta este un proiect comun organizat de Universitatea South Wales, IVFAF şi Studiourile CASTEL. De asemenea, ne aşteptăm la implicarea studenţilor de la Facultatea/Facultăţile de Film din Sibiu şi Bucureşti. Majoritatea filmărilor pe timp de zi vor fi făcute în ‘stil documentar’ sau în interiorul clădirilor, însă şi pe timpul nopţii, în diferite locuri din Cetate”, a precizat Şandru.
Organizatorii susţin că Festivalul Internaţional de Artă şi Film are un potenţial de creştere substanţială, are posibilitatea să atragă un număr semnificativ de vizitatori în Sighişoara, iar promovarea evenimentului la scară mondială va aduce beneficii oraşului şi României.
AGERPRES