„Considerăm că este greşit modul în care Ministerul Educaţiei distribuie locurile subvenţionate de stat în instituţiile de învăţământ superior şi care afectează în mod negativ o bună parte din universităţile de prestigiu din ţară. Credem că este absolut necesară reconsiderarea proiectului de atribuire a locurilor de către minister, astfel încât principalul criteriu ar trebui să fie calitatea şi transparenţa instituţiilor de învăţământ superior, competitivitatea acestora şi consolidarea, protejarea şi promovarea universităţilor cu tradiţie. Apreciem faptul că semnatarii moţiunii simple împotriva ministrului Educaţiei au considerat important să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă învăţământul superior, însă concluziile şi propunerile lor de soluţionare sunt superficiale. Nu înlocuirea ministrului de resort la fiecare şase luni va rezolva problemele învăţământului superior. Din punctul nostru de vedere, este mai adecvat, în prezent, să solicităm partidelor de la guvernare să efectueze eventualele corecţii unde este cazul, iar în viitor să ţină seama de nevoile reale ale instituţiilor de învăţământ superior. Prin urmare, UDMR solicită cât mai repede redistribuirea pe criterii echitabile şi transparente a locurilor bugetate şi nu susţine moţiunea simplă de înlocuire a ministrului Educaţiei”, a declarat Novak Csaba Zoltan, luni în plenul Senatului, în cadrul dezbaterii moţiunii simple.
UDMR de Mureş a condamnat cu fermitate orice formă de clientelism politic atât în domeniul educaţiei cât şi în alte domenii, şi consideră că singura soluţie acceptabilă este cea care să corespundă cerinţelor reale ale învăţământului superior.
Novak Csaba Zoltan a subliniat faptul că, în prezent, „cea mai gravă problemă a învăţământului românesc este lipsa unei strategii comune, cuprinzătoare şi consecvente, iar înlocuirea ministrului Educaţiei la fiecare câteva luni nu numai că nu este o soluţie viabilă, dar şi împiedică rezolvarea problemelor, punerea în aplicare a programelor în curs şi adaptarea Legii Educaţiei la noile cerinţe şi provocări”.
„Soluţii la problemele generale ale sistemului de învăţământ şi, implicit, la provocările educaţiei în limba maternă pot fi găsite doar printr-o atitudine constructivă, o politică educaţională stabilă şi consecventă”, a subliniat senatorul Uniunii.î
Sursa: Comunicat de presă
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.