Compania Naţională Poşta Română recomandă ca, în interiorul unei subunităţii poştale, să nu se afle mai mult de două persoane la ghişeu, clienţii vor fi rugaţi să folosească instrumente de scris proprii iar toate unităţile vor fi dotate cu săpun, dezinfectanţi de mâini şi suprafeţe.
Factorii poştali au fost instruiţi să păstreze distanţa de 2 metri faţă de persoanele izolate cărora urmează să li se distribuie prestaţiile sociale. Aceştia nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Clienţii sunt rugaţi să utilizeze instrumentele proprii de scris’, precizează compania într-un comunicat.
De asemenea, începând cu data de 17 martie, până în data de 1 aprilie 2020, programul de lucru al tuturor oficiilor poştale va fi în intervalul orar 10.00 – 18.00.
În plus, de sâmbătă, 21 martie, activitatea tuturor oficiilor poştale se va suspenda în perioada weekend-ului, până în data de 1 aprilie, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de situaţie.
Agerpres