Una dintre cele mai proeminente figuri ale bisericii ortodoxe romane și membru al comunității târgumureșene, părintele Silviu Negruțiu s-a pensionat zilele trecute.
Preotul Silviu Negruţiu a slujit în acest loc timp de 40 de ani, astfel că a ajuns să cunoască fiecare metru pătrat al catedralei: „Eu am fost adus aici imediat după licenţă, în 1982. Episcopul Emilian Birdaş a participat la susţinerea licenţei, la Sibiu, şi când a plecat din curte, m-am nimerit acolo şi mi-a solicitat să îl caut. Dar povestea, în gândul lui, cred că a început odată cu instalarea Mitropolitului Antonie Plămădeală, când am cântat la masa festivă. Preasfinţitul Emilian m-a chemat, m-a pus să îi cânt şi mi-a spus: «Măi băiete, dacă e aşa cum gândesc eu, ţi-o pus Dumnezeu mâna în cap». Voia, de fapt, să mă trimită în momentul acela la Miercurea Ciuc, dar până la urmă, după licenţă m-a trimis aici pentru a fi diacon şi pentru a ajuta parohia şi protopopiatul. Perioada nu a fost prielnică, era nevoie de parohii, dar Preasfinţitul Emilian nu a vrut să deschidă capele, aşa că am rămas aici pentru că era o parohie delicată, cu şantierul. Românii din Târgu Mureş aveau atunci doar patru biserici, dintre care biserica de lemn nu era activă, doar biserica de piatră, Catedrala mare şi Catedrala mică”.
Părintele Silviu Negruţiu a format şi corul catedralei, în anul 1982: „Eu eram tenor, mai erau încă trei oameni din Filarmonică, o soprană, o altistă şi un bariton, iar de la patru oameni, corul a crescut până la 30 de persoane”. Au fost şi conferinţe susţinute de teologi, de ierarhi, printre aceştia fiind şi părintele Bartolomeu Anania, pe vremea când nu era episcop.
În prezent, parohia este una îmbătrânită, cea mai mare proporţie a credincioşilor din oraş aflându-se în cartierele ridicate în timpul comunismului, unde după 1990 s-au construit şi biserici. Având în vedere că în oraş există şi un număr mare de etnici maghiari, părintele Silviu Negruţiu a dorit ca relaţiile cu aceştia să fie bune, la nivel interuman fiecare parte încercând să accepte diferenţele: „Cu maghiarii ne-am acceptat, am prieteni cu care m-am înţeles, nu am avut niciodată probleme pornind de la etnie sau de la credinţă. Chiar dacă nu ne-am înţeles în unele probleme, ne-am acceptat fiecare punctul de vedere”.
Catedrala „Înălţarea Domnului” din Târgu Mureş este impresionantă prin dimensiuni. A fost, până în anii ’90, unul dintre cele mai mari edificii religioase din România, alături de catedralele mitropolitane din Iaşi, Timişoara şi Sibiu. Aici a slujit, de 40 de ani, părintele Silviu Negruţiu, cel care a povestit istoria ridicării şi înfrumuseţării bisericii dedicate eroilor neamului din inima Transilvaniei: „Românii din această zonă se găseau mai mult în satele limitrofe oraşului Târgu Mureş. Pe la 1907 au început nişte colecte pentru o biserică în Târgu Mureş, în localităţile Remetea şi Podeni. După Războiul de Independenţă şi Primul Război Mondial, românii îşi doreau o biserică mare în Târgu Mureş, având şi dorinţa de a aduce un omagiu eroilor care au căzut pentru eliberarea ţării şi mai ales pentru Transilvania. Aşa a apărut ideea ridicării unei biserici aici în Târgu Mureş”.
Părintele Silviu Negruţiu a remarcat că oamenii care au dorit să iniţieze ridicarea unei biserici în oraş „au fost ajutaţi de Dumnezeu, şi de context, să aibă capacitatea de a se ocupa de această problemă. La Târgu Mureş a fost numit primar Emil Dandea. Acesta era căsătorit cu o nepoată de soră a Patriarhului Miron Cristea. Nu se vorbeşte nicăieri, dar nu se poate ca Miron Cristea să fi fost străin de lucrul acesta, mai ales că era din zonă şi era legat de Transilvania, de Mănăstirea Topliţa. Preot aici era părintele Ştefan Rusu, care e bistriţean şi a avut legătură cu familia patriarhului. Noi aparţineam, în perioada aceea, teritorial, de Cluj, unde era Episcop Nicolae Ivan. Sub el au început atunci să se ridice bisericile de piatră din Transilvania, iar cele mai mari s-au rostuit în perioada în care el era chiriarh. Din cauza faptului că ţara venea după război şi se punea problema lipsei de fonduri şi a sărăcirii familiilor care trebuiau să ridice biserici, Episcopul Nicolae Ivan a mers pe ideea reducerii din dimensiuni, iar la Cluj se vede lucrul acesta. Dar târgmureşenii s-au încăpăţânat să nu facă rabat la planul iniţial al lăcaşului”.
Astfel, după ce s-au adunat fondurile, în 10 mai 1925, Ziua Regalităţii României, s-a pus piatra de temelie. La eveniment au participat Episcopul de la Cluj, Nicolae Ivan, un sobor de preoţi, oameni politici precum Alexandru Lapedatu sau poetul Octavian Goga, care era legat de zonă. Realizarea planului a continuat cu greutate, însă, odată ridicată, biserica a devenit cea mai mare din ţară ca suprafaţă de interior, cel puţin până la evenimentele din decembrie 1989: „Doar grosimea pereţilor o diferenţiază de dimensiunile exterioare, iar cu ocazia picturii care a venit târziu s-a ajuns să se măsoare peretele şi s-a vorbit despre aproape 7.000 de metri pătraţi interiori de pictură murală”, a spus părintele Negruţiu, care a adăugat că până în anii ’90, cele mai mari biserici, ca suprafaţă la exterior, erau catedralele de la Iaşi şi de la Timişoara. Cu toate acestea, suprafaţa cea mai mare în interior se găsea tot în catedrala din Târgu Mureş. „Lucrările s-au terminat abia în anul 1934. Fiind gândită şi în spirit patriotic, sfinţirea a avut loc în 2 decembrie, ziua în care a fost eliberat Târgu Mureşul de către armata română, iar la sfinţire a venit Nechita Duma, Episcopul de la Argeş. Nu s-a putut realiza gropniţa pentru eroi, în schimb s-a pus hramul bisericii «Înălţarea Domnului» şi s-au ţinut slujbele de pomenire a eroilor aici în biserică”, a mai spus părintele Silviu Negruţiu.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.