ACCIDENT PE DJ 153 C, CU O PERSOANĂ DECEDATĂ
Astăzi, 13 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni la un accident de circulație produs pe DJ 153 C, în localitatea Ibănești Pădure, în cadrul căruia a fost implicat un singur autovehicul.
Din cercetările efectuate la fața locului, reiese faptul că, conducătoarea unui autoturism, o tânără de 21 de ani, din comuna Ibănești, care se deplasa pe DJ 153 C, înspre municipiul Reghin, în circumstanțe ce urmează a se stabili cu exactitate prin cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat într-un copac, în urma impactului, autoturismul plonjând într-un pârâu.
Conducătoarea autovehiculului a fost testată alcoolscopic, rezultatul testului de respirație fiind negativ.
Din nefericire, în urma evenimentului, o femeie de 75 de ani, din comuna Ibănești, pasageră în autovehicul, a decedat.
De asemenea, conducătoarea autovehiculului ar fi fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.