În zona comunei Vătava, mai exact în satul Râpa de Jos, încă se mai păstrează un obiceiul străvechi de sfinţire a oilor, un ritual pe cale de dispariţie din majoritatea zonelor cândva tradiţionale în oierit, prin care se doreşte protejarea animalelor şi a celor ce le îngrijesc împotriva prădătorilor şi a urgiilor vremii.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
La Râpa de Jos, acest obicei are loc în preajma Rusaliilor, după ce ies oile la păşune, iar câmpurile sunt înflorite, fiindcă în cadrul ritualului se sfinţesc şi păşunile ca să aibă iarbă bogată şi hrănitoare, holdele pentru recolte mănoase, dar şi oamenii care trudesc zi de zi, lucrând pământul şi îngrijind animalele.
În acest an, oile de la stâna de pe Dealul Agrişului, la graniţa dintre judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud, au fost sfinţite de doi preoţi, Dacian Oprea, cel care slujeşte la Râpa de Jos, şi de tatăl său, Genu Oprea, din Ibăneşti.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
„În zona noastră, în comuna Vătava, respectiv în localitatea Râpa de Jos, este un obicei păstrat din moşi-strămoşi ca vara, la începutul păşunatului, când câmpurile sunt în floare şi natura e frumoasă, iar oile încep să savureze din plin iarba proaspătă, să se facă o slujbă pentru binecuvântarea lor. Este un obicei care nu are o dată fixă, ci se stabileşte în funcţie de cum este vremea, înainte de sărbătoarea Rusaliilor, a doua zi de Rusalii sau după. Este o slujbă de binecuvântare a animalelor, o slujbă pentru cei care le îngrijesc, pentru ciobani. Ne-am rugat pentru sănătatea oamenilor şi pentru sănătatea animalelor. În zona noastră, ca de altfel în toată ţara, sunt foarte multe animale atacate de prădători şi, în plus, ele se mai şi îmbolnăvesc. Oamenii, prin acest obicei de a face rugăciuni pentru ele, înlătură boala. În plus, lâna de oaie, oriunde ai fi în natură, atrage fulgerul mai ceva decât un stejar. Slujba aceasta are şi rolul de a feri oile de fulgere şi de vremurile grele care se abat asupra animalelor pe câmp”, a declarat preotul Dacian Oprea.
El a venit în Parohia Ortodoxă Râpa de Jos în anul 2017 şi de atunci a început să meargă la stâne pentru a face această binecuvântare.
„Oamenii spun că după aceste slujbe nu au mai avut probleme. În satul Râpa de Jos există un cioban căruia în primăvară i-au murit foarte mulţi miei şi multe oi, am mers, am făcut o rugăciune, iar boala nu s-a mai răspândit în rândul animalelor. Nu ne strângem aici numai să mâncăm şi să ne veselim, pe primul loc este rugăciunea şi după aceea vine masa, dar baza este rugăciunea, cu ea se începe. Evenimentul sfinţitului oilor se leagă cu sărbătoarea Rusaliilor, sărbătoarea florilor, a verdeţii, am stropit şi holdele pentru a fi ferite de prădători, pentru a creşte spicul de grâu şi celelalte culturi, iar pentru animale – să dea lapte, să fie sănătoase, să avem o brânză bună”, a susţinut Dacian Oprea.
Preotul Eugen Oprea, recunoscut în zonă drept Genu Oprea, spune că sfinţirea oilor este un obicei ancestral de binecuvântare a turmei prin apa sfinţită.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
„Primele aşezări umane au fost întemeiate lângă apă, fiindcă apa purifică, spală, curăţă şi prin apa aceasta sfinţită se binecuvântează turmele acestor gospodari din localitatea Râpa de Jos. Se alungă toţi duşmanii nevăzuţi şi, prin rugăciunile rostite, ne rugăm să fie păzite turmele de vreme rea, de fulgere, de prădători. Într-una dintre rugăciunile care s-au rostit aici se insistă pe prădători, fiindcă anul acesta sunt mai mulţi urşi şi lupi. Prădători au fost dintotdeauna, de când ţăranii au avut turme pe aceste meleaguri. Obiceiul se mai păstrează în general în zonele în care oamenii mai au turme de oi, cum e aici, în Dumbrava, Vătava şi Râpa, este o zonă bogată în astfel de elemente şi au avut întotdeauna oi, dar sunt localităţi în care oamenii nu mai ţin oi şi nu se mai păstrează obiceiul ieşirii la turmă”, povesteşte Genu Oprea.
Preotul din Ibăneşti spune că după ce se binecuvântează turma se încinge o petrecere câmpenească şi toată lumea se bucură, inclusiv cei care au oi în această turmă, fiindcă aproape toţi oamenii din sat au oi date la stână.
„Oamenii vin şi participă la sâmbra oilor, dar, din păcate, în puţine zone mai cresc animale şi tare mi-e frică de faptul că, în următorii 10 – 20 de ani, ar putea să nu mai avem oi aproape deloc şi obiceiul să dispară”, arată preotul.
Proprietarul stânei, Ioan Şulariu, zis Pomeană, care a moştenit pasiunea pentru oi de la tatăl său, susţine că este o tradiţie ca în fiecare primăvară să cheme preoţii pentru sfinţirea oilor, pentru că acest lucru îi dă încredere că animalele vor fi sănătoase şi protejate, la fel şi cei care le îngrijesc.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
„Avem în jur de 250 de oi ale noastre şi mai suntem întovărăşiţi cum se zice la noi cu nişte ciobani de la Luca şi din Bistriţa, care sunt de vreo 7 ani cu noi. Obişnuim ca în fiecare primăvară să chemăm preoţii pentru sfinţirea oilor, pentru a fi mai bine pentru animale, pentru sănătatea lor şi pentru sănătatea noastră, pentru a fi feriţi, fiindcă aici ţi se pune viaţa în pericol, atât de către animalele sălbatice, cât şi de către vremea rea. Nu a fost niciun an în care să nu chemăm preoţii, e o obişnuinţă din moşi-strămoşi, eu de la 6 ani am fost aici lângă aceste porţi, aşa le-am pomenit, aşa le dau mai departe. Când vin preoţii, ne simţim mai în siguranţă, măcar ştii că ţi-ai făcut rânduielile faţă de datini, faţă de biserică, faţă de preot, faţă de tot ce înseamnă asta. Asta ne dă încredere”, mărturiseşte Ioan Şulariu.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Fermierul a arătat că, aşa cum a preluat stâna de la tatăl său, s-ar bucura, într-un fel, să o poată transmite fiului său, deşi este conştient că băiatul ar avea mari bătăi de cap, fiindcă este tot mai greu să găseşti oameni pricepuţi la oi.
„Am preluat de la tatăl meu, nu ştiu dacă o să am cui să predau stâna, am un băiat de 16 ani. Într-un fel m-aş bucura dacă ar rămâne aici, dar m-aş bucura şi dacă ar pleca, fiindcă nu vreau să îl văd chinuindu-se cu tot felul de oameni care nu mai cunosc meseria. Eu, la vârsta de 16 ani, vedeam că vin alţii din urmă, acum, la 44 de ani, nu mai văd pe nimeni venind, fiindcă e o treabă la care nu se înhamă mulţi. Totul se face manual, fiindcă dacă la vacă, la porc s-au găsit tot felul de tehnologii, la oaie totul trebuie făcut ca acum 100 – 150 de ani, manual. Nu avem garduri electrice pentru îngrădirea oilor, nu au fost inventate aparate de muls. Oamenii care vin la lucru vor mai mulţi bani, să fie cât mai uşor şi să nu se mâzgălească. Pentru mine a îngriji oile e o plăcere, o fac cu satisfacţie, din asta m-am ridicat, tata a ridicat o casă, am ridicat şi eu una, am cumpărat 60 de hectare de pământ. Am terminat clasele I-VIII cu media 9,50, puteam să merg oriunde, dar am preferat să stau aici, la îndemnul tatei, şi nu am niciun regret. Nu e aşa de greu precum pare din afară, e destul de bine, dar trebuie să îţi placă, în primul rând”, recunoaşte Ioan Şulariu.
Fermierul a mai spus că, spre deosebire de alţi proprietari de animale, el este norocos, pentru că poate să desfacă marfa direct de acasă şi nu e nevoie să meargă în piaţă, fiindcă are deja o clientelă formată.
„Avem desfacere de acasă, nu trebuie să umblăm nicăieri să vindem în piaţă şi suntem mulţumiţi. Producem caş, urdă, iar carnea se vinde mai ales de Paşte, avem clienţii noştri care cumpără de la noi tot timpul, de la Bistriţa până la Târgu Mureş sau până la Topliţa. Există concurenţă în domeniu aşa că marfa trebuie să fie foarte bună şi tradiţională. Noi avem doar caş de oaie, nu punem şi lapte de vacă sau de capră, fiindcă atunci e altfel caşul. Avem noroc că locuim într-o zonă de deal, terenul e al nostru şi îl întreţinem fiindcă e foarte important ce mănâncă animalul şi cum e iarba. Păşunea e întreţinută, nu avem niciun spin pe ea, aici trăim de trei generaţii”, a dezvăluit Ioan Şulariu. AGERPRES