Omagierea eroilor de la Oarba de Mureş – 74 de ani de la sacrificiul suprem

Omagierea eroilor de la Oarba de Mureş – 74 de ani de la sacrificiul suprem

Ȋn anul 2018 se împlinesc 74 de ani de la luptele de la Oarba de Mureş,
din perioada septembrie – octombrie 1944. Pentru cucerirea “cotelor
blestemate” de pe Dealul Sângeorgiului au pierit 11.000 de soldaţi români
(după unele surse, chiar şi mai mulţi). Sacrificiul enorm de vieţi
omeneşti a fost determinat de faptul că, după actul de la 23 august 1944
şi întoarcerea armelor împotriva foştilor aliaţi, Armata Română a fost
subordonată comandei generalilor sovietici ai Armatei Roşii. Din dorinţa
de răzbunare faţă de campania Armatei Române de pe frontul de est,
comandanţii sovietici, deveniţi noii aliaţi, au ordonat poziţionarea
ostaşilor români în primele rânduri pentru cucerirea celor mai grele
obiective, fără a se ţine cont de pericolul pierderii inuile de vieţi
omeneşti. Se urmărea practic, decimarea Armatei Române. Acest scenariu a
fost pus în practică cu prisosinţă în bătălia de la Oarba de Mureş

Pe data 14 octombrie, în faţa monumentului de la Oarba de Mureş a fost
organizat un eveniment comemorativ voluntar în onoarea eroilor căzuţi în
acest loc acum 74 de ani. A avut loc o slujbă de pomenire, s-au depus
coroane de flori, s-au intonat cântece patriotice de către tineri, s-au
recitat poezii şi s-au rostit cuvântări emoţionante.

Ȋn frunte cu preoţii Gigel Roată din Parohia Ortodoxă Sângeorgiu de Mureş
şi Marius Seicean din Parohia Ortodoxă Sfântu Gheorghe de lângă Oarba de
Mureş, la iniţiativa asociaţiilor Calea Neamului şi Frăţia Ortodoxă
“Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, peste 200 de români din judeţul Mureş dar
şi din Covasna au asistat la eveniment. Majoritatea îmbrăcaţi în costume
naţionale şi purtând steaguri tricolore în mâini, participanţii au creat
un careu pe platoul din faţa monumentului. Acestora li s-au alăturat
membrii organizaţiei Noua Dreaptă – filiala Mureş, condusă de domnul
Marius Moldovan, care au desfăşurat în mijlocul celor prezenţi cel mai
mare drapel românesc din judeţul Mureş, unindu-i pe toţi cei prezenţi în
jurul impresionantului tricolor.

Evenimentul s-a încheiat prin rostirea rugăciunii “Tatăl nostru” şi prin
apelul “Prezent!”, spre nemurirea tuturor celor căzuţi. Ȋn an Centenar se
cuvine să ne aducem aminte de jertfa celor ce şi-au vărsat sângele pentru
eliberarea Ardealului şi reîntregirea Patriei Române. Pentru importanţa sa
pe harta istoriei României, Oarba de Mureş merită un mausoleu cel puţin la
fel de impresionant ca şi cel de la Mărăşeşti.