Când politica este prost înțeleasă, ca mod discreționar de exercitare a puterii și a influenței, și se concretizează în plasarea „oamenilor noștri” în funcții, intoxicarea întregului aparat instituțional cu veleitari sau cu impostori e inerentă. Astfel de oameni au talentul de a obține un rezultat rău chiar și când au la îndemână instrumente și mecanisme cu adevărat bune. Nu mai rămâne decât să constatăm cum apar din tot ce ating ei tumori, infecții și disfuncții. Noua ordonanță referitoare la predarea limbii române în clasele I-IV ale minorităților ilustrează deplin cum o idee bună poate deveni o neghiobie. Pentru a înțelege de ce, să o citim mai întâi.
Concret, Ordonanța nr. 9/2018 prevede că:
„În învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.”
O astfel de prevedere ar putea fi justificată de o realitate care nu poate fi ignorată. Realitatea (necosmetizată) este că un număr mare de elevi aparținând minorităților nu cunosc suficient limba română chiar dacă au absolvit 8, 10 sau 12 clase. Pare șocant probabil. Spun asta din experiență, consultându-mă totodată cu destui alți profesori. Nu am cum să argumentez cu date statistice exacte, pot însă afirma că în ultimii ani tot mai mulți dintre elevii aparținând minorităților care ajung în clasa a IX-a (în unele clase peste jumătate dintre ei) nu au cunoștințele necesare întreținerii unei conversații simple în limba română. Și nu mă refer la folosirea limbii române în mod corect din punct de vedere gramatical, ci la un vocabular minimal, care să permită descurcarea la cumpărături ori la interacțiunea ocazională cu vreun semen. Cauzele sunt multiple, unele chiar prea delicate și complexe pentru a fi abordate aici. Cert este că una dintre ele, care mă interesează acum, e modul deficitar în care li se predă limba română, ca limbă pe care o parte din copiii respectivi o învață exclusiv la școală. Există foarte mulți copii care până în clasa a IV-a au reușit să învețe doar formulele de salut și cel mult două-trei cântecele, pe care oricum nu le prea înțelegeau. Vina nu e a lor, ci a cui le-a predat și a programei și manualelor neadaptate suficient situației. Apoi, în clasele V-VIII, pregătirea lor pentru teze sau pentru examenul de limba română a însemnat învățarea pe de rost a unor rezumate, demonstrații și definiții, explicate tot în limba maternă, altfel neînțelegând mai nimic din ele. Consecința este că mulți astfel de elevi ajung în liceu cu un deficit lingvistic imposibil de remediat. Ar fi în ajutorul lor existența unui curs intensiv de învățare a limbii române clar reglementat pentru a putea apoi spera la posibilitatea învățării pentru promovarea probei de limba română la Bacalaureat. Ministerul Educației ignoră însă în totalitate acest aspect. În acest fel, copiilor respectivi le e în mare măsură compromisă șansa integrării în medii sociale în care este necesară cunoașterea la nivel suficient a limbii române, fiind condamnați la a-și duce traiul în cercul restrâns al comunității lingvistice. Posibilitățile lor de muncă sunt deci limitate strict la cele pentru care cunoașterea limbii materne este suficientă, fapt care le aduce destule dezavantaje sau frustrări. Ei sunt, fără îndoială, victimele unui sistem de educație greșit gândit.
La nivelul claselor I-IV se consolidează deci bazele cunoașterii limbii române (începute în grădiniță) pentru copiii care apațin minorităților naționale. Dacă ele nu sunt temeinice, copilul va resimți mereu acest deficit, deseori ca pe un fel de handicap. Lui îi este din start compromisă evoluția școlară, dar va fi la un moment dat examinat la fel ca toți ceilalți elevi, după aceeași programă. Tocmai de aceea, trebuie recunoscut, pentru cazuri cum sunt cele despre care am vorbit mai sus, decizia de a impune predarea orelor de limba română la clasele I-IV de către personal specializat ar fi necesară.
Nu trebuie însă ignorat nici faptul că există, de asemeni, foarte multe situații pozitive, adică elevi aparținând minorităților care învață foarte bine limba română cu învățătorii/învățătoarele lor, pentru ei nefiind necesară o astfel de ordonanță. Acest fapt demonstrează că ordonanța e bună doar pentru situațiile în care învățătorii nu își fac bine treaba, trimițând în clasa a V-a elevi care nu au cunoștințele minime impuse de programă pentru vârsta respectivă. Surpriză, însă! Nu se face nici măcar o referire la distincția între învățătorii merituoși și… ceilalți. Nu a fost publicat vreun studiu care să demonstreze în procente pentru câți s-ar impune și pentru câți nu măsura respectivă, la fel cum lipsesc testele sau metodologia care să identifice cazurile pentru care ea ar fi necesară.
Un bai mare se observă și când privim ce se înțelege prin personal specializat. După cum se vede, profesorii calificați de limba română ar fi cei vizați, deoarece ei sunt absolvenți de „studii superioare de specialitate”. Mulți dintre ei văd în aceasta oportunitatea obținerii unor posturi sau venituri în plus. Pe scurt, le convine. În schimb, învățătorii care au predat orele respective până în prezent își văd normele didactice amenințate. Sunt astfel create condițiile unui conflict între cadre. N-ar fi aceasta însă o mare problemă, ci faptul că profesorii de limba română sunt puși în fața unei forme de predare cu totul noi, pentru care metodele didactice utilizate până acum la clasele mai mari nu sunt funcționale. Chiar dacă principiile didactice sunt cam aceleași, metodica predării limbii române la clasele I-IV este foarte diferită față de cea folosită la gimnaziu ori la liceu. Prin urmare, am ajuns de unde am plecat: personal nespecializat este doar de ordonanță considerat specializat. De asemeni, în absența unui curs de pregătire pentru cunoașterea particularităților psiho-comportamentale și cognitive ale copiilor de 6-10 ani, predarea nu poate fi decât deficitară din start. Vor fi necesari ani mulți pentru ca, în absența cursurilor de specializare, profesorii să învețe singuri și din mers predarea prin cântece și prin joc, de pildă. Unii, cei cu vocație, vor fi creativi, autodidacți și se vor adapta, alții nu, astfel că măsura impusă nu ameliorează situația. Dimpotrivă, pentru cazurile pozitive menționate mai sus, o strică, luându-le copiilor cadrul didactic ce și-a dovedit competența și înlocuindu-l cu unul care mai are încă de învățat.
În altă ordine de idei, este imposibil de argumentat logic de ce nu ar mai fi valabile studiile de limba română și de metodica predării limbii române ale unui învățător, în condițiile în care datorită lor a putut preda până acum și a obținut rezultate foarte bune.
Și nu e numai atât în neregulă cu ordonanța vizată. Ea mai ignoră cu desăvârșire faptul că în foarte multe cazuri limba română trebuie predată ca o limbă străină. La nivelul programei școlare conceptul predării limbii române ca limbă străină nu este deloc clarificat. Privind de la București, probabil e de neînțeles ideea predării limbii române ca limbă străină unor copii născuți în România. Cei care trăim însă în zone cu o componentă minoritară substanțială știm bine că foarte mulți copii aparținând minorităților își duc existența fără contact temeinic cu limba română. Procesul segregării școlare pe criteriul etnic a contribuit cu siguranță la acest fapt, dar aceasta e o problemă colaterală. Deocamdată, se impune cunoașterea realității așa cum este, nu cum și-ar dori unii sau alții să o prezinte din interes politicianist. Abia apoi este posibilă o discuție temeinică despre măsuri de remediere funcționale.
Prin urmare, când s-a formulat ordonanța a fost pus carul înaintea boilor. O astfel de reglementare presupunea, în prealabil, desigur, elaborarea unei metodologii de identificare a situațiilor în care învățarea limbii române este deficitară, apoi a unui plan de remediere, urmând popularizarea intenției și demararea unui program amplu de specializare a cadrelor, întins pe durata mai multor ani. Adică alcătuirea unui corp consistent de cadre specializate cu adevărat în predarea limbii române pentru copiii claselor I-IV vizați și, unde este cazul, pentru predarea ei ca limbă străină. Deocamdată corpul respectiv nu există, la fel cum ministerul nu a conceput o programă și nu a elaborat manuale pentru învățarea românei ca limbă străină. Rezultă automat că ordonanța cu pricina nu poate remedia pe termen scurt și mediu nimic. Și când vorbesc de termen mediu mă refer la absolvirea cursurilor și studiilor necesare de către două-trei generații de cadre. Ba, mai grav, ea produce efecte negative în școlile ai căror învățători au asigurat până în prezent învățarea limbii române la un nivel bun. Ei și copiii sunt, de fapt, marii pierzători. Ordonanța demonstrează doar că există oameni care dețin deplin talentul de a obține un rezultat imbecil și când au la îndemână instrumente și idei bune.
Calin Craciun
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.