Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care OTP România a achiziţionat Banca Românească.
Anunţul emis luni de autoritatea de concurenţă arată că în urma încheierii tranzacţiei nu vor apărea obstacole semnificative în calea concurenţei libere pe piaţa bancară.
Şefii OTP au anunţat la sfârşitul lunii iulie că au semnat cu National Bank of Greece contractul privind achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al Băncii Româneşti. Părţile nu au dat publicităţii detaliile financiare ale tranzacţiei.
Tranzacţia mai trebuie aprobată şi de Banca Naţională a României. Banca centrală are la dispoziţie şaizeci de zile pentru a-şi da avizul.
Ca urmare a achiziţiei, cota de piaţă a OTP Bank România se poate ridica la aproximativ 4%, ceea ce înseamnă că ar putea deveni al optulea jucător de pe piaţa bancară din România.
În 2014, OTP a achiziţionat şi Millennium Bank, de la Banco Comercial Portugues.
Sursa: MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.