PMP cere ca rezultatul referendumului să fie transpus cât mai rapid în legislaţie şi va susţine acest lucru în Parlament. PMP a cerut ca în cadrul demersului de revizuire a Constituţiei să se ţină cont şi de rezultatul referendumului din 2009, cel referitor la numărul maxim de 300 de parlamentari.
PMP a propus Administraţiei Prezidenţiale ca votul în diaspora să se deruleze pe durata a două zile, astfel încât toţi cetăţenii să poată vota. Considerăm că alegerile prezidenţiale trebuiesc bine pregătite şi, în acest sens, propunerea noastră este să se organizeze vot anticipat. Românii din afară să aibă dreptul să voteze timp de două zile, de sâmbătă dimineaţa până duminică seara.
Având în vedere proiectul Guvernului României de promovare prin Ordonanță de urgență a Codului Administrativ, care instituie o nouă categorie de privilegiați ai pensiilor speciale, respectiv aleșii locali (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene), PMP consideră că pensiile speciale sunt furt și am propus consultarea cetățenilor României printr-un referendum dacă sunt de acord cu pensiile speciale.
PMP va susţine o moţiune de cenzură depusă de opoziţie, dar, pentru ca aceasta să aibă succes, PMP propune să existe o ”alternativă credibilă”, adică anunțarea în urma negocierilor politice a partidelor care compun opoziția, a celui propus ca premier, ministru al Justiţiei, al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Sănătate, Educație, dar şi nume pentru alte portofolii.
(P) Propunerile PMP, azi, la consultările cu președintele Klaus Iohannis
Category: Stirile Punctul