Punctul.ro

Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: Cele două persoane ucise de urși în județul Mureș nu se regăsesc în statisticile oficiale

Conform răspunsului primit de deputatul mureșean, Marius Pașcan, la interpelarea ”Date statistice privind victimele produse de urși”, în perioada 01 ianuarie – 13 noiembrie 2019, în județul Mureș au fost înregistrate două accidente rutiere în …

Eduard Ionescu, prorectorul Universităţii ‘Spiru Haret’, arestat preventiv în dosarul privind fraudarea examenelor

Eduard Ionescu, prorectorul Universităţii „Spiru Haret”, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti în dosarul în care procurorii DIICOT investighează fraudarea examenelor de licenţă şi master. În aceleaşi dosar, alte două persoane au fost arestate …

Doi deputaţi au înaintat din nou parlamentului României proiectul de statut al autonomiei Ţinutului Secuiesc

Proiectul de statut al autonomiei Ţinutului Secuiesc a fost din nou înaintat parlamentului României de cei doi deputaţi ai fracţiunii UDMR care au obţinut mandatul lor în culorile Partidului Civic Maghiar (PCM). Într-un comunicat comun, …

Nivelul ridicat al ajutorului de minimis pentru usturoi a dus la creşterea suprafeţelor cultivate în judeţ

Nivelul ridicat al programului de minimis pentru usturoi, care din acest an a fost stabilit la 3.000 de euro pe hectar, a dus la creşterea suprafeţelor cultivate cu usturoi, în judeţul Mureş fiind deja şase …

Şase persoane reţinute în dosarul privind fraudarea examenelor de licenţă şi master de la Universitatea Spiru Haret

Şase persoane au fost reţinute într-un caz de fraudare a examenelor de licenţă şi master de la Universitatea Spiru Haret, urmând să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a …

Târg de Crăciun în scop caritabil pentru îngrijirea nou-născuţilor prematuri, organizat de mame şi de personalul medical

Doctorii, rezidenţii şi asistentele medicale de la Secţia de Neonatologie şi ATI din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, precum şi mamele copiilor internaţi, organizează în această săptămână un Târg de Crăciun …

Anul viitor va fi terminată a doua autostradă din Ungaria care ajunge până la graniţa cu România

Anul viitor va fi terminată a doua autostradă din Ungaria care ajunge până la graniţa cu România – a declarat într-un interviu publicat în numărul de miercuri al cotidianului Magyar Nemzet László Mosóczi, secretar de …

Investiții importante realizate în 2019 la Spitalul Clinic Județean Mureș

Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc și managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan, au prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, principalele investiții realizate de unitatea medicală în cursul anului 2019. SCJ …

Exclusiv : Primul interviu cu noul Director General (CEO) al AZOMUREȘ, Harri Kiiski: ,,Pentru mine, cel mai important lucru este să ai politici predictibile în societatea românească’’

De la 1 ianuarie 2020, Harri Kiiski, care o ocupat în ultimii ani poziția de Chief Operating Officer al Azomureș, devine noul CEO al Companiei. Mihai Aniței, CEO-ul companiei începând cu anul 2012 va prelua …

Ansamblul ”Mureșul”după succesul obținut la Festival, invitat la Târgul de Crăciun din Bucureşti

Festivalul „Joc şi cânt de pe la noi”, ajuns la cea de-a VI-a ediție a fost o reușită. Pe scena Sălii Ansamblului ”Mureșul” au evoluat peste 250 de dansatori, împărtășind cu spectatorii bucuria dansului popular …