Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” din Reghin au sărbătorit francofonia, dar în mod special limba franceză. Elevii au muncit cu mult drag, pe parcursul unei săptămâni întregi, activitatea lor finalizându-se în Sala de ședințe a Bibliotecii „Petru Maior” din Reghin, în data de 20 martie. Aici…
Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătorită și la Reghin
Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare. Elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Petru Maior” din…
Echipele sportive mureșene, de la glorie, la dispariție
ASA și-a declarat falimentul. Pentru BC Mureș și City’Us situația este dezastruoasă, iar la orizont se întrezărește, cel mai tare, falimentul. Acesta este efectul stopării finanțării din bani publici a sportului profesionist mureșean. Fără banii de la bugetul local, echipele din Tîrgu Mureș au succombat rapid, iar măsuri pentru redresarea situației se pare că…
Tîrgumureșeni, la furat prin Galați
Poliţiştii din Galaţi şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au surprins în flagrant delict trei bărbaţi, la scurt timp după ce ar fi comis un furt dintr-o locuinţă. Aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. La data de 24 martie a.c., în jurul orei 16:30, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au prins…
Popicarele mureșene au cucerit Cupa României la popice!!!
Sâmbătă, 24 martie 2018, la Cluj au avut loc etapele finale din Cupa României la popice, la feminin şi masculin, arbitrul principal fiind internaţionalul clujean Dumitru Beşe. După o întrecere spectaculoasă, acolo unde vedeta competiţiei a fost unguroaica Anita Mehesz (componentă a echipei Electro Romgaz Tg. Mureş), cu un rezultat de 667 p.d., din…
Comuna Saschiz (singura din Mureș) are terenurile intabulate
Imobilele și terenurile din comuna Saschiz sunt printre primele din țară care se găsesc într-un sistem integrat de cadastru și carte funciară. Sistemul electronic cuprinde atât date privind imobilele și proprietarii. Proiectul s-a realizat printr-o finanțare externă, iar acum se mai fac mici adaptări. Comuna Saschiz are peste 2.000 de locuitori, iar în cadrul…
Aeroportul Internaţional „Transilvania” Tîrgu Mureş face angajări
Conducerea Aeroportului Internaţional “Transilvania” Tîrgu-Mureş a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, organizarea unor concursuri pentru ocuparea mai multor posturi vacante: Referent (Achiziţii) – C.O.R. 331309, număr posturi: 1 post pe durată nedeterminată, data concursului: 4 aprilie 2018, ora 9.00; Condiţii: Studii medii cu diplomă de bacalaureat. Referent de specialitate (Achiziţii) – COR…
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: ”Când vor fi finalizate lucrările și când va fi pus în funcțiune patinoarului acoperit din Târgu-Mureș ?”
Într-o interpelare adresată ministrului Tineretului și Sportului, Ioana Bran, deputatul mureșean Marius Pașcan, face, pentru a 14-a oară apel la Ministerul Tineretului și Sportului pentru finalizarea lucrărilor la Patinoarul acoperit din Târgu-Mureș. În document se arată următoarele: ” De aproape un deceniu, la Târgu-Mureș, se tot construiește o sală sportivă multifuncțională, fără nicio perspectivă oficială…
„Gala Femeilor Rome”, organizată în premieră la Tîrgu Mureş
Asociaţia Alpha Ardeleană Proeuropa – Tîrgu Mureş, în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, a organizat sâmbătă, 24 martie 2018, în premieră în judeţ, ‘Gala Femeilor Rome”. Evenimentul a răsplătit cu diplome de excelenţă şi plachete o serie de personalităţi ale judeţului – majoritatea femei – care, prin…
Ședință ordinară la Sighișoara. 39 de puncte pe Ordinea de zi!
Consiliul local Sighişoara se va întruni în şedinţă ordinară pentru ziua de joi, 29 martie 2018, ora 13,00, în sala de şedinţe, cu următoarea: ORDINE DE ZI: Raport de activitate al Primarului Municipiului Sighișoara aferent anului 2017 Raport privind starea economică, socială și de mediu a Municipiului Sighișoara în anul 2017 Informare privind plângerea…
Doru Oprișcan și-a dat demisia din PNL
Partidul Național Liberal filiala Mureș a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat încetarea calității de membru al Partidului Național Liberal a numitului Oprișcan Mihai Doru. Depunerea demisiei a avut loc la sediul Partidului Național Liberal Mureș, din Tîrgu-Mureș, Piața Trandafirilor nr.5, luni, 26 martie 2018, ora 11:05. „PNL Mureș regretă modalitatea…
S-a lansat proiectul local antidrog Mureș
Luni, 26 martie 2018, Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mureş a lansat proiectul local „TEATRU FORUM ANTIDROG”. Proiectul, care va fi implementat la nivelul județului Mureș în perioada martie 2018 – decembrie 2018, este orientat pe activităţi culturale de petrecere a timpului liber ca alternativă sănătoasă la…
Luptătorii mureșeni au devenit campioni naționali
La sfârșitul săptămâni trecute peste 500 de copii cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani și-au disputat titlurile naționale la cele trei stiluri de luptă la Sala Polivalentă din Târgu Mureș, la Campionatul Național Individual lupte cadeți. Printre sportivi și sportive au participat multiplii medaliați la campionatele europene și mondiale, dar și cei…
Numeroase premii pentru micii matematicieni și informaticieni mureșeni la concursul interjudețean „Grigore Moisil”
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a organizat pentru a doua oară cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului interjudețean de matematică şi informatică “Grigore Moisil” în perioada 23–25 martie 2018. Concursul e o tradiție pentru matematicieni, debutând în anul 1986, la Baia Mare cu participarea a 4 judeţe și, treptat, s-a extins ajungând la un număr de 7…
Medalii pentru înotătorii de la CSS Tîrgu Mureș la Naționale
Bazinul Olimpic din Bacău a găzduit, zilele trecute, Campionatul Național de înot, rezervat categoriilor juniori, tineret și seniori, competiție ce a reunit la întreceri în jur de 400 de concurenți din întreaga țară. Clubul Sportiv Școlar Tîrgu Mureș a fost reprezentat de patru înotători, doi dintre aceștia cucerind 8 medalii, dintre care 3…
Medicii veterinari protestează la București
Astăzi medicii veterinari protestează la București până la ora 15,00, potrivit Colegiului Medicilor Veterinari și are rolul de a aduce în atenţia Guvernului şi Parlamentului României problemele majore cu care se confruntă medicii veterinari. Într-un comunicat de presă, medicii veterinari solicită să fie eliminată obligativitatea avizului — autorizaţie de acces la informaţii clasificate— pentru toate…
Primarii mureșeni, chemați să încheie contracte de cadastru
Oficiul județean de Cadastru Mureș a invitat luni reprezentanții primăriilor și persoanele autorizate la o ședință de informare privind finanțarea lucrărilor de cadastru în vederea intabulării. Este pentru prima oară când se finanțează un astfel de program, însă startul a fost extrem de modest. Doar 55 de contracte au fost depuse anul…
De la glorie la dispariție
Ediția săptămânalului PUNCTUL din perioada 26 martie – 1 aprilie 2018 anunță începerea șirului de evenimente dedicate centenarului Marii Uniri de la 1918 prin opinia lui Titi Dădlălău despre marea adunare de la Chișinău de duminica trecută. Detalii în pagina 1. Punctul Alb din această săptămână se acordă Ambulanței Samaritanus din Tîrgu Mureș pentru implementarea…
Proiect unic în România, la Tîrgu Mureș
Fundația Comunitară Mureș, prin Cercul de Donatori Mureș, susține cu suma de 8.000 de lei proiectul Ambulanței Samaritanus. Proiectul unic în România, se intitulează „Minni Anne și defibrilator în școli” și își propune dotarea școlilor cu defibrilatoare și manechine pentru ca elevii și profesorii să învețe să acorde primul ajutor, atât în unitățile de…
Ambulanța Samaritanus
Se acordă Ambulanței Samaritanus pentru implementarea proiectului unic în România „Minni Anne și defibrilator în școli” ce își propune dotarea școlilor cu defibrilatoare și manechine pentru ca elevii și profesorii să învețe să acorde primul ajutor, atât în unitățile de învățământ, cât și în vecinătatea acestora.
Fumători
Punctul negru se acordă studenților mureșeni (și nu numai) care fumează și aruncă mucurile de țigară pe jos, în spațiul verde din fața căminelor studențești, Cartierul Cornișa. Foto: Radu Bălaș.
Prins la Bălăuşeri şi închis pentru furt calificat
La data de 23 martie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Bălăuşeri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Sighişoara, privind un bărbat, de 33 de ani, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, de 1 an şi 2 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul…
Conducea băut la volan prin Sângeorgiu de Mureş
La data de 24 martie a.c., la ora 17:00, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti au oprit în trafic, pe strada Fântânii din localitatea Sîngeorgiu de Mureş, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool…
Conducea prin Sighişoara beat criţă
La data de 25 martie a.c., la ora 4:48, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Sighişoara au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din localitate, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur…
BC Mureş renunţă la continuarea campionatului
După toate problemele avute în acest sezon al LNBM, conducerea BC Mureş se vede nevoită să renunţe la continuarea campionatului. BC Mureş nu va participa în play-outul LNBM. Din păcate problemele financiare nu s-au îmbunătăţit cum ne-am propus, clubul a intrat în insolvenţă, în consecinţă nu ne stă în putinţă să continuăm acest sezon. Am…
Lemne confiscate la Deda
La data de 25 martie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Deda au depistat în trafic un bărbat, de 31 ani, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, fără a avea aviz de însoțire ori alte documente prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional iar cantitatea de…
Accident mortal în Hodac
La data de 23 martie a.c., la ora 00:22, pe DC Grui din localitatea Hodac, un tânăr, de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, acroşând gardul şi anexa unui imobil. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto. Foto: Arhivă
Atenţie pe strada Caisului din Sighişoara
Municipiul Sighișoara informează că, sâmbătă 24.03.2018, pe strada Caisului a avut loc o alunecare de teren pe o porțiune de aproximativ 10 m, Detașamentul de Pompieri Sighișoara intervenind pentru securizarea zonei. Întrucât strada Caisului prezintă un risc mare, existând posibilitatea producerii și altor alunecări de teren, rugăm cetățenii să nu staționeze autovehiculele pe partea dreaptă…
Campionatul Național de Karate pentru copii 2018
În perioada 24-25 martie 2018, a avut loc la Sala Polivalentă “Radu Voina”, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, Campionatul Național de Karate pentru copii 2018, organizat de Federația Română de Karate WUKF, în colaborare cu CS Hara Sighișoara, la Sala Sporturilor “Radu Voina”. Au participat 68 de cluburi, cu 642 de concurenti, printre care si sportivi…
Prinşi în flagrant în timp ce furau centrale termice din Tîrgu Mureş
Poliţiştii din Tîrgu Mureş, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au reţinut 3 persoane din judeţul Mureş, care ar fi comis, în noaptea de 24/25 martie a.c., 2 furturi din imobile din Tîrgu Mureş aflate în construcţie. La data de 25 ianuarie a.c., la ora 02,00 polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş,…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.