Promovarea alimentaţiei sănătoase prin mijlocirea unei relaţii directe între micii producători ecologici şi consumatori, precum şi a unui mediu sănătos va fi tema celei de-a 16-a ediţii a Târgului organizaţiilor neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, care se va derula la Târgu Mureş în perioada 10-12 mai. „Suntem foarte interesaţi să trăim sănătos, să mâncăm…
Excursie cu mașina Timpului
De peste trei decenii o organizație numită „Reporteri fără frontiere” militează pentru libertatea presei și de exprimare în întreaga lume. La inițiativa acestei organizații din 1991 a fost instituită Ziua Presei Libere. Potrivit declarației semnate la Windhoek-Namibia, „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice.” Începând din…
Senatul a aprobat: Grădinița va fi obligatorie!
„Senatul, în calitate de for decizional, a votat luni în favoarea unui proiect de lege iniţiat de UDMR, care prevede obligativitatea învăţământului preşcolar în România. Actul normativ modifică Legea Educaţiei şi stipulează ca, până în anul 2020, învăţământul general obligatoriu să cuprindă şi ultimul an de învăţământ preşcolar, urmând ca până în 2023, respectiv 2030,…
Municipiul Tîrgu Mureș ar putea să devină al doilea din ţară care să introducă bugetarea participativă
Consilierii locali din Târgu Mureş sunt invitaţi la evenimentul Cafeneaua Civică, pentru a fi convinşi ca acest municipiu să devină al doilea din ţară, după Cluj-Napoca, care să introducă bugetarea participativă, o formă de încurajare a cetăţenilor să se implice în definirea priorităţilor şi a obiectivelor de investiţii, evenimentul fiind derulat în cadrul Târgului…
„Opt filme de văzut în Reghin”
„Complementar proiectului în aer liber de la Pădurea rotundă unde prezentăm în fiecare an, în luna august, câteva dintre cele mai importante filme de festival din ultimii ani, „fillME in Reghin” propune o experiență cinematografică diferită, într-o sală de spectacole (sala mare a Casei Municipale de Cultură „Eugen Nicoară”) și o ofertă de film…
Expoziții etnografice, târg de produse locale și activități inedite, de „Noaptea Muzeelor” la Reghin
Noaptea Muzeelor” aduce la Reghin o serie de expoziții etnografice cum ar fi „Drumul pâinii”, „Firul vieții”, „Ciclul anotimpurilor” și „Ocupații arhaice în spațiul etno-cultural mureșean”. De asemenea, cu această ocazie vor avea loc lansări de carte, momente artistice, ateliere pentru copii și părinți și un tur de vizitare în muzeu. Evenimentul este organizat de…
Luni, o nouă intervenție chirurgicală pentru Szidonia, fetița care a căzut de la etaj
Reprezentanţii familiei Szidonia Nagy, eleva care a căzut de la etajul 1 al unei şcoli din Tîrgu Mureş, au făcut public luni, 7 mai, o nouă postare despre starea de sănătate a fetiţei. „Bună dimineața tuturor. Dragi prieteni, Szidonia Nagy, fetiţa noastră, în această dimineață intră din nou în sala de operații. Urmează o nouă…
Tehnologie modernă de depistare exactă a intoleranțelor alimentare la Tîrgu Mureș
De puțin timp a apărut și în România posibilitatea de testare a intoleranțelor alimentare, care se mai numesc și alergii întârziate. Acestea au fost prezentate la acest sfârșit de săptămână în cadrul celei de a V-a ediții a Conferinței Naționale de Nutriție și Dietetică de la Tîrgu-Mureș. Testul este extrem de util pentru determinarea unor…
Elevii de clasa a II-a au început Evaluarea Naţională
Elevii de clasa a II-a au început azi Evaluarea Naţională, cu proba scrisă la limba română, respectiv limba maternă. Testele de citire vor fi susţinute marţi, iar cele la matematică – miercuri. Elevii minorităţilor naţionale vor susţine proba de scriere şi citire pe 10 mai.Luna aceasta vor da Evaluarea Naţională şi elevii din clasele…
City’us şi-a asigurat prezenţa la barajul de menţinere în primul eşalon
Sala sporturilor din Sfântu Gheorghe a găzduit duminică, 6 mai, meciul al treilea, decisiv, dintre Spicom Sfântu Gheorghe şi City’us Tîrgu Mureș din ultima fază a play-out-ului Ligii I de futsal. Târgumureşenii antrenaţi s-au impus cu 5-4 şi, cu scorul general de 2-1, şi-au asigurat prezenţa la barajul de menţinere în primul eşalon, urmând…
Grevă fără repercusiuni la Spitalului Clinic Județean de Urgență din Tîrgu-Mureș
Greva de avertisment de două ore din această dimineață a scos pe holurile Spitalului Clinic Județean de Urgență din Tîrgu-Mureș câteva sute sindicaliști, în special muncitori, personal TESSA, infirmiere, brancardieri, dar și asistente, toți nemulțumiți de salariile prea mici sau de tăierea sporurilor. Activitatea medicală la Tîrgu-Mureș nu a fost întreruptă din cauza grevei…
Drumul național care leagă Brașovul de Tîrgu Mureș a intrat în reparații
Pentru început se vor plomba gropile de pe DN 13, în Pădurea Bogății. Potrivit reprezentanților Secției de Drumuri Naționale Brașov, a început plombarea DN 13, pe tronsonul cuprins între KM 38 și KM 48, porțiune de drum situată în Pădurea Bogății, lucrări care vor dura peste 2 săptămâni. Lucrările de pe această arteră fac…
9 Mai, zi cu triplă semnificaţie marcată la Tîrgu Mureş
Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, împreună cu Consiliul Judeţean Mureş, Primăria municipiului Tîrgu–Mureş şi Garnizoana Tîrgu–Mureş, invită personalităţile civile şi militare ale judeţului, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, cadrele militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevi, studenţi,…
Grevă de avertisment şi la Tîrgu Mureş
Angajaţii Institutului de Medicină Legală (IML) din Târgu Mureş au declanşat o grevă de avertisment, ca urmare a nemulţumirilor legate de scăderile veniturilor, în urma aplicării Legii Salarizării personalului plătit din fonduri publice şi a Regulamentului de sporuri. „Angajaţii IML Târgu Mureş au hotărât ca astăzi, între orele 8 şi 10, să declanşeze o grevă…
Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 9 mai, în localităţile Suseni şi Luieriu
Delgaz Grid informează că este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 9 mai, începând cu ora 10.00 în localităţile Suseni şi Luieriu, jud. Mureş. Sistarea este necesară pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea…
Zeci de autobuze noi în Tîrgu Mureș?!
PUNCTUL din această săptămână prezintă un fotoreportaj realizat în mijloacele de transport local din Tîrgu Mureș, mai exact în autobuzele vechi care își așteaptă suratele promise încă din toamna anului trecut! Priviți și meditați cum ar fi traficul în oraș dacă ar fi reînnoit parcul auto? Detalii în paginile 4 și 5. Tot despre transport…
O SCRISOARE PIERDUTĂ. PREA MULTĂ VORBĂRIE, la Reghin
Iubitorii de teatru din Reghin vor avea ocazia să vizioneze spectacolul Companiei Liviu Rebreanu a Teatrul Național Târgu-Mureș, O SCRISOARE PIERDUTĂ. PREA MULTĂ VORBĂRIE după I. L. Cargiale, concept, adaptare scenică și texte originale de Alina Nelega, în regia artistică a lui Gavril Cadariu. Reprezentația va avea loc marți 15 mai 2018, de la ora…
Locul 3 pentru înotătoarea mureşeană Fangli Henrietta la Sarajevo
Sportiva Clubului Sportiv Scolar Tg Mures Fangli Henrietta a participat cu echipa Romaniei la Balcaniada de juniori din loc Sarajevo,Bosnia Hertegovina unde a obtinut loc III la 100 bras fete, astfel contribuind la castigarea locului I pe echipe . Sportiva este antrenata de prof Petelei Attila.
60 de infracţiuni în 3 zile
In perioada 03 – 06 mai a.c., polițiștii au intervenit la peste 220 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 755 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 60 infracțiuni. În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice….
Închis doi ani şi trei luni pentru dare de mită
La data de 4 mai a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Reghin au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Târgu Mureş, privind un tânăr, de 24 de ani, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, de doi ani şi trei luni, pentru…
Maşină răsturnată la Idrifaia
La data de 04 mai a.c., ora 08:01, pe DJ 142, la km 15+250 m, pe raza localităţii Idrifaia, un tânăr, de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu autoturismul ce se deplasa în faţa sa, pe acelaşi sens de mers, care era condus de o femeie, de…
Accident în lanţ la Luduş provocat de un şofer băut
La data de 06 mai a.c., ora 18:38, pe strada Brânduşei din oraşul Luduş, un bărbat, de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat, după care a acroşat alte două autoturisme parcate…
Un căruţaş beat rănit după ce a intrat pe E60
La data de 04 mai., ora 21:41, pe DN13 E60, pe raza localităţii Găeşti, un bărbat, de 55 de ani, în timp ce conducea un vehicul cu tracţiune animală pe un drum comunal fără prioritate de trecere, a pătruns pe DN 13 E60, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de…
Atenţie ! Urşi în zona platoului Corneşti
În ultimele două zile mai multe persone au semnalizat că pe traseele turistice în zona Platoul Corneşti au observat urşi ! Vă rugăm să fiți precauți în zona respectivă anunţă Salvamont Salvaspeo Mureş!
Scrisoare de la un cetățean al municipiului Tîrgu Mureș
Deoarece presa, prin abordarea materialelor informative în registru critic-moral are datoria nu doar de informare a cititorilor, ci și capacitatea de a forma / reforma sau corecta deficiențe individuale sau comunitare, am rugămintea stăruitoare de a vă cere (în calitate de locuitor al urbei Tg. Mureșului), de a face tot ce puteți în limite legale…
Performanţă
Punctul alb se acordă Sarei Gorea, câştigătoarea olimpiadei naţionale de engleză, acceptată la patru universităţi prestigioase din Marea Britanie!
Atenție, cratere pe DJ 151 D!
Punctul negru se acordă autorităților județene pentru starea deplorabilă în care se află Drumului Județean 151 D care face legătura între orașul Ungheni și comuna Gheorghe Doja. Drumul este tăiat de o cale ferată pe care în trecut trecea Mocănița. Peste calea ferată a fost turnat un strat de asfalt de o calitate îndoielnică, astfel…
Para-karateka kyokushinii de la C.S. Tiger Budo la Campionatul Mondial de Para-Karate din Budapesta
În perioada 28-29 aprilie s-a desfășurat în Budapesta cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial de Para-Karate (arte marțiale adaptate persoanelor cu diferite dizabilități intelectuale sau fizice) unde Clubul Tiger Budo Tg. Mureș a participat cu 6 sportivi (la categoria „dizabilități intelectuale” la probele de kata pereche, kumite pereche și kata individual. Competiția a fost…
Vântul puternic a lăsat fără curent mii de mureșeni
Aproape 1.500 de familii din judeţul Mureş au rămas, duminică, fără energie electrică, în urma unor avarii produse de vântul puternic, mai multe echipe ale distribuitorului fiind pe teren pentru remedierea defecţiunilor, transmite corespondentul MEDIAFAX. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, maior Cristian Virag, a transmis că aproape 1.500 de…
Atenţie! Restricţii de circulaţie duminică în Tîrgu Mureş
Mureș Half Marathon este la a doua ediție organizată de Asociația Mureș Runners. Acesta este un eveniment care face parte dintr-un șir de actiuni care speră să aducă onoare tuturor atleților locali și nu numai. Pe traseul maratonului vor exista restricţii de circulaţie. Mureș Half Marathon îți va purta pașii prin punctele turistice reprezentative pentru…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.