Administrația locală a comunei Chețani a solicitat o finanțare, în valoare de 200.000 de lei, prin intermediul sesiunii a doua de depunere în cadrul proiectului „Acces Centenar 2018”. Proiectul este dezvoltat de Ministerul Culturii și Cultelor și are ca obiectiv reabilitarea, crearea sau modernizarea de obiective culturale și nu numai, în contextul împlinirii…
Ministerul Sănătăţii a avizat 12 centre de expertiză în boli rare. Unul în Mureș!
Sorina PINTEA, ministrul Sănătăţii, s-a întâlnit în această dimineaţă cu reprezentanţii Alianţei Naţionale a Pacienţilor cu Boli Rare. „Vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia de a începe mandatul alături de pacienţi. Pentru mine este important ca Ministerul Sănătăţii să fie deschis în colaborarea cu asociaţiile de pacienţi şi cu organizaţiile non guvernamentale. Din acest…
După succesul legalizării marijuanei în SUA, americanii de la PHI Group vin să cultive cannabis medicinal în Transilvania
PHI Group, fond american de investiții în domeniul resurselor naturale și în agricultură, vrea să cultive cannabis medicinal în Transilvania, alături de alte plante considerate curative. Totodată, compania are în plan să deschidă, în aceeași zonă, un centru de wellness destinat celor care caută tratamente naturiste și holistice. Marijuana medicinală este legală în România, dar…
Punctul de vedere al companiei Delgaz Grid privind reţeaua de gaz de pe Calea Sighişoarei
Compania noastră a primit în anul 2013 autorizaţia de construire din partea Primăriei Târgu Mureş pentru un proiect de investiţii de înlocuire a conductelor şi branşamentelor pe o lungime de circa 2,5 km pe str. Calea Sighişoarei. Autorizaţia prevedea amplasarea reţelei pe domeniul public, în afara carosabilului. În baza acesteia şi a autorizaţiei de spargere,…
3000 de litri de alcool confiscat de poliţişti
Polițiștii din Mureș au ridicat 3.000 de litri de băuturi alcoolice, fără documente legale, de la un bărbat care le transporta cu o autoutilitară. În cauză a fost întocmit dosar penal. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş cercetează un bărbat, din judeţul Covasna, pentru deţinerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării sau…
A dispărut de acasă
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş solicită sprijin în vederea depistării unei minore care, la data de 29 ianuarie 2018, a plecat voluntar de la domiciliu şi până în prezent nu s-a întors. CĂLUȚI RALUCA-ADRIANA, din comuna Ogra, este în vârstă de 16 ani şi are următoarele semnalmente: • Înălţime 1,55 m, ochi căprui, păr negru,…
Castiga un Iphone 8 de Dragobete la Eldi
Incepand cu data de astazi cel mai mare producator de produse de panificatie al judetului Mures, brutaria ELDI vine cu o noua campanie promotionala: „Castiga un Iphone 8 de Dragobete la Eldi”.
Lucrări aflate în execuţie în Tîrgu Mureş
Primăria municipiului Tîrgu Mureş execută, prin serviciile de specialitate, mai multe lucrări constând din săpături de canalizaţie subterană în vederea introducerii fibrei optice şi a iluminatului public, precum şi reparaţii ale cablurilor electrice avariate pe strada Călăraşilor, lucrări de reprofilare a străzii Constantin Hagi Stoian, lucrări de frezare-decapare în zonele Libertăţii şi Unirii. Lucrările sunt…
S-au anunţat câştigătorii concursului de soluţii artistice pentru statui
Municipiul Tîrgu Mureş anunţă finalizarea concursului de soluţii artistice pentru „Grup statuar Şcoala Ardeleană” şi „Statuia Bethlen Gabor”. Participanţii, în număr de 6, au prezentat 4 lucrări pentru „Grup statuar „Şcoala Ardeleană” şi 4 lucrări pentru statuia Bethlen Gabor. Astfel, juriul format din 13 membri, a desemnat câştigătoare următoarele lucrări: 1. Grup statuar „Şcoala Ardeleană”…
Conferinţa Maghiară a Tineretului (MIÉRT): Elevii de etnie maghiară sunt discriminaţi în cadrul olimpiadei de limbă engleză
În opinia Conferinţei Maghiare a Tineretului (MIÉRT), Ministerul Educaţiei Naţionale discriminează elevii de etnie maghiară în cadrul olimpiadei de limbă şi literatură engleză, deoarece la traducerea din şi în limba engleză trebuie să folosească limba română, nu limba maghiară. Áron Tőtős, preşedintele executiv responsabil pentru probleme de învăţământ şi cercetare în cadrul organizaţiei de tineret,…
Joi se semnează contractul de finanțare a proiectului „Reabilitare DJ106 Agnita – Sighișoara”
Joi, 1 februarie 2018, Reprezentanții Consiliului Județean Mureș participă la semnarea contractului de finanțare a proiectului „Reabilitare DJ106 Agnita – Sighișoara”, eveniment ce va avea loc la sediul Consiliului Județean Sibiu de la ora 14.00. Valoarea contractului este de 118,6 milioane de lei, proiectul fiind finanțat din POR.
Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, ediţia a XII-a, la SCJU Tîrgu Mureș
„Testarea preventivă Babeş-Papanicolau: barieră simplă şi eficientă împotriva cancerului cervical!” În perioada 28 ianuarie-3 februarie se derulează Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, al cărei scop este de a spori conştientizarea publică în privinţa prevenirii cancerului cervical. Campania 2018 se derulează sub sloganul „Testarea preventivă Babeş-Papanicolau: barieră simplă…
Lucrările de reparaţii la pista Aeroportului „Transilvania” Târgu Mureş, în valoare de 50 de milioane lei, se vor finaliza până în primăvară
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările de reparaţii la pista Aeroportului „Transilvania” Târgu Mureş, în valoare de 50 de milioane lei, se vor finaliza până în primăvară, deşi momentan acestea sunt suspendate din cauza unor elemente neprevăzute. „În cursul săptămânii trecute am primit o solicitare din…
Dorin Florea se adresează ambasadorului Germaniei pentru tergiversarea proiectului Centurii Calea Sighișoara
Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că l-a informat pe ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, că municipiul riscă să piardă o finanţare europeană de circa 3 milioane de euro din cauza unei „lucrări ilegale” executată de compania E.ON, cu acţionariat german. Dorin Florea a susţinut că…
Circulaţia rutieră peste râul Mureş din Tîrgu Mureș s-ar putea desfăşura pe un pod de pontoane
Primarul Dorin Florea a declarat ieri, 31 ianuarie, într-o conferinţă de presă, că a solicitat Ministerului Apărării Naţionale să studieze posibilitatea de a construi două poduri de pontoane peste râul Mureş, pentru a se putea circula în ambele sensuri. Podurile ar fi necesare în momentul în care se va devia circulația rutieră de…
BC Mureș a pierdut…din nou
BC Mureș a pierdut miercuri, în deplasare, cu scorul de 63-92, în fața echipei Timba Timișoara. Meciul a fost o restanță din cea de-a VII-a etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Echipa târgumreșeană a pierdut toate cele patru sferturi ale întâlnirii (17-21,19-29,12-21 și 15-21). Tigrii au suferit a V-a înfrângere consecutivă. Vineri, 2…
Antrenoarea cu şapte campioni mondiali, profesor de sport la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Tîrgu Mureş
Antrenoarea de canotaj de la Clubul Sportiv Mureşul, Claudia Laura Balint, cea care a reuşit să scoată şapte campioni mondiali, a fost, miercuri, pentru o oră, profesor de sport la două clase de elevi de la Şcoala Gimnazială ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Târgu Mureş, în cadrul acţiunii ‘Azi sunt profu’ tău de sport!’,…
Județul Mureș va găzdui Campionatul Național de karate
În perioada 24-25 martie 2018 se va desfășura în județul Mureș Campionatul Național de karate. La competiție vor fi prezenți peste 800 de sportivi alături de antrenori și părinți. Meciurile se vor disputa în Sighișoara, la Sala Polivalentă „Radu Voina”. În ședința de Consiliu Local din data de 25 ianuarie, consilierii locali au…
Profesorii mureșeni, la protestul din capitală
4 reprezentanți mureșeni ai sindicatului „Spiru Haret” participă la protestul din capitală. Aceștia se alătură sindicaliștilor din învățământ care pichetează sediul Ministerului Educației, începând cu ora 11, în prima zi de lucru a noului ministru, Valentin Popa. Sindicaliştii anunţă că s-au retras din toate structurile de dialog social de la nivelul ministerului și speră ca…
Sute de mii de abuzuri asupra copilului în țară. Vezi pe ce loc se află județul Mureș!
Anul 2017 a fost primul an în care cazuistica înregistrată de Asociaţia Telefonul Copilului indică abuzul emoţional drept principala formă de abuz asupra copilului (34.81%), urmat de neglijare (30.52%) şi molestarea fizică (22.46%). 116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului şi Telekom Romania. Apelul către…
A fost întocmit Planul Urbanistic Zonal pentru zona Miron Neagu din Sighișoara
A fost demarată procedura de informare și consultare a populației cu privire la documentația: „Plan Urbanistic Zonal – zona Miron Neagu Sighișoara”, inițiator și beneficiar Municipiul Sighișoara. Astfel, începând cu data de 31.01.2018 cei interesați au posibilitatea să consulte documentele care stau la baza întocmirii „Planului Urbanistic Zonal – zona Miron Neagu Sighișoara”(planșele de…
Poliţia locală avertizează asupra parcărilor haotice
Având în vedere modul haotic de oprire/staționare/parcare al autovehiculelor, în proximitatea clădirilor de utilitate publică (Primărie, Prefectură, Poliție, Jandarmerie, Judecătorie, Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei, Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș etc.), pentru crearea unui climat de siguranță și politețe între participanții la traficul din urbea noastră, vă recomandăm următoarele: – opririle, staționările și…
Minor prins pe un ATV neînmatriculat
În data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 20,00, pe DC 28, între localităţile Netuş şi Noiştat din jdeţul Sibiu, a fost identificat un tânăr în vârstă de 17 ani, din judeţul Mureş, aflat la ghidonul unui ATV neînmatriculat. Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit un dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii…
(Video) Armă deţinută ilegal confiscată la Voivodeni
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti au ridicat în vederea confiscării 1 puşcă neletală, în urma unei percheziţii efectuate în localitatea Voivodeni, la domiciliul unei persoane bănuite că deţine arme în mod ilegal. La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti din cadrul Inspectoratului de…
Recomandări pentru circulaţia rutieră
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină cont de condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor de trafic. Adoptați o manieră prudentă de conducere şi adaptați permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo…
Mureşean căutat în Germania pentru infracţiuni de fals prins de poliţişti
Poliţiştii din Mureş, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au depistat un bărbat căutat de autorităţile din Germania pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals. La data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au depistat, în comuna Beica de Jos, un bărbat, de 32 de…
Proiectul referitor la reţeaua şcolară mureşeană a fost respins
Consiliul Local Târgu Mureş a respins, marţi, proiectul de reţea şcolară a municipiului, iar din acest motiv va pierde reducerea la preţul gazului metan pentru şcoli, care în 2017 a fost în valoare de 200.000 lei, a declarat pentru AGERPRES viceprimarul Sergiu Papuc. ‘Consiliul Local Târgu Mureş a respins proiectul de reţea şcolară. Faptul că…
În multe țări europene, cooperativele agricole sunt de mult o normalitate, însă… Cooperativele agricole renasc cu greu în Mureș. Suntem în coada clasamentului național!
Cooperativele agricole… două cuvinte care ne aduc amintiri legate de perioada comunistă (celebrele C.A.P.-uri). Dar, iată că, în același timp, cooperativele agricole pot fi și esența viitorului agricol. În prezent, în județul Mureș activează doar 10 cooperative agricole. Destul de puține. De fapt, ne situăm undeva spre coada clasamentului la nivel național….
O bancnotă emisă de Regele Ferdinand, cea mai mică din lume, expusă la Sighişoara
Bancnota de 10 bani, emisă în 1917, de Regele Ferdinand I, care a intrat în Cartea Recordurilor ca având dimensiunea cea mai mică din lume, poate fi văzută la Muzeul de Istorie a Sighişoarei, în Expoziţia „Bancnote de ocupaţie”, inaugurată în ziua Micii Uniri. Expoziţia, dedicată Marii Uniri din 1918, prezintă bani emişi în timpul…
UDMR: Problema Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş reprezintă o prioritate şi în sesiunea următoare
Într-un comunicat de presă, transmis marți de Uniunea Democrată Maghiară din România UDMR, formațiunea maghiară a subliniat faptul că se va continua continua acordul de colaborare cu coaliţia guvernamentală. Problema Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş reprezintă o prioritate şi în sesiunea următoare „Am decis să menţinem acordul de colaborare… … parlamentară cu coaliţia…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.