Romgaz, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, a acordat unor directori spor pentru lucru sistematic peste programul normal fără documente legale de evidență din care să rezulte timpul efectiv lucrat și a decontat unor salariați vacanțe în străinătate de aproape 8 milioane lei, angajând totodată administratori provizorii, printre care…
Marius Pașcan, deputat PMP: ”UDMR și PSD, nu ne mai alungați politic copiii din școli!”
Redăm integral declarația politică susținută, în această săptămână, de către deputatul de Mureș, Marius Pașcan: ”Săptămâna trecută, de la Tribuna Camerei Deputaților, doi parlamentari ai UDMR se victimizau cu ipocrizie arătând cât a sporit agresivitatea etnică în ultima perioadă în unele județe din România. Era gata să lăcrimez de emoție, văzându-i prosperi și bine-mersi, în…
Incediu la o casa in Reghin
Detasamentul de pompieri din Reghin a intervenit pe strada Pandurilor din localitate pentru stingerea unui incendiu la o casa. Focul a izbucnit la o casa nelocuita joi dimineata. La fata locului s-au deplasat pompierii cu doua autospeciale si o ambulanta SMURD. Incendiul s-a manifestat intr-o singura camera.
Programul seminarului referitor la drepturile minoritatilor
In perioada 23–24 noiembrie 2017 la sediul fundației Dr. Bernády György, Casa Bernády – str. Horea nr.6 va avea loc seminarul referitor la drepturile minoritatilor in UE. Iata programul: Joi, 23 noiembrie 09,00-10,00 Primirea invitaților, cafea de întâmpinare Modul I – Politica minoritară a UE – reprezentare, drepturi și obligații Moderator: Borbély László 10,00-10,20 Cuvânt…
Echipa de volei fete a școlii Gimnaziale Dacia Tîrgu Mureș, locul I la Olimpiada Gimnaziilor
Au început competițiile sportive între școli din cadrul Olimpiadei Gimnaziilor, cu un succes pentru Școala Gimnazială Dacia. Echipa de volei fete a ocupat locul I la faza municipală și s-a calificat la faza județeană. Componența echipei: Cotfas Denisa, Florescu Alexandra, Mureșan Diana, Socol Mihaela, Dan Alegra, Savu Mihaela, Zagon Alexandra, Zamfir Ilinca, Văcar Cezara. Profesor,…
Mureșeanca Ungvari Evelyn, pe podium la Budapesta
În perioada 17-19 noiembrie s-a desfășurat Olympic Hopes Tournament pentru juniori III, la Budapesta. Romania a fost reprezentată de Elena Zaharia (Farul Constanța), Ioana Singeorzan (LPS Bistrița), Evelyn Ungvari (Club Sportiv Școlar Tîrgu Mureș), Darius Movileanu, Dragos Bujor, Iulian Chirita. Cadeții noștri au obținut nu mai puțin de șapte medalii. Astfel, echipa de fete (din…
Finanţarea dezvoltării instituţiilor de învăţământ superior de stat, discutată la Tîrgu Mureş
Ţinând cont de lansarea apelului de proiecte pentru reabilitarea/modernizarea/extinderea/echiparea infrastructurii educaţionale universitare şi pentru a prezenta actorilor interesaţi din Regiunea Centru detalii privind Obiectivul Specific 10.3 – Infrastructura universitară al POR 2014-2020, ADR Centru a organizat în 21 noiembrie, la Sala Consiliului de Administraţie a Universităţii ,,Petru Maior” din municipiul Tîrgu Mureş, un eveniment de…
Colinde tradiționale și cântece de Crăciun, la Palatul Culturii, intrare liberă
În data de 30 noiembrie, Asociația Culturală Mureșul Superior organizează a doua ediție a evenimentului „Colinde tradiționale și cântece de Crăciun”, de la ora 18 la Palatul Culturii Tîrgu Mureș, intrare liberă. Vor participa Grupul Mureșencele, Ansamblul Brădulețul din Lunca Bradului, Ansamblul Doina Albești Tîrnave, Ansamblul Coronița din Solovăstru, Grupul Flori Mureșene, Grupul de colindători…
Primul program național pentru carne de porc 100% românească
Autorităţile româneşti încearcă să încurajeze producătorii români de carne de porc. Conform datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale , România importă anual aproximativ 230.000 tone de porci și carne de porc (circa 30.000 tone porci vii și 200.000 tone carne de porc), cheltuind astfel în jur de 350 milioane euro pe carnea importată. În același…
Opinia unui primar despre orașul bântuit de urși
„Insuportabilă și inadmisibilă e situația ce domnește în așezarea noastră, zi de zi suntem confruntați cu faptul că urșii se plimbă pe străzile noastre, în parcul central, prin gospodăria oamenilor și nimeni nu face nimic!” Cu aceste cuvinte își începe postarea de pagina sa de socializare primarul din Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltán. Postarea…
Azi s-a semnat contractul de finanțare a reparației capitale a „Podului Mureș”de 5 milioane de euro
Astăzi, 22 noiembrie, Primăria Tîrgu Mureș și Guvernul României au semnat contractul de finanțare a reparației capitale a “Podului Mureș”, în valoare de peste 5 milioane de euro. Este vorba despre finanțarea de către Guvernul PSD – prin programul PNDL II, a unor lucrări de infrastructură derulate de autoritățile locale. Contractul de finanțare a fost…
Sâmbătă, Liga Campionilor la popice, pe Arena Electromureș
Echipa feminină de popice CS Electromureș Romgaz Tg.Mureș va primi, sâmbătă, vizita formației sârbe Kristal Zrenjanin, în primul tur al Ligii Campionilor. Întâlnirea, găzduită de Arena Electromureș, va începe la ora 13.00. Manșa secundă este programată la 9 decembrie, în Serbia, câștigătoarea urmând să se califice în turul secund, unde o va avea ca…
S-au demarat procedurile pentru construcția unui nou parc industrial al județului Mureș
Președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, a declarat astăzi, pentru RTM, cu ocazia punerii pietrei de temelie a celei mai mari fabrici de nutrețuri din România, că au demarat procedurile pentru construcția unui nou parc industrial, la Sânpaul. În opinia autorităților județene, noul parc este necesar, în condițiile în care tot mai mulți investitori…
Livrarea manualelor pentru clasa a V-a a fost finalizată
Livrarea în depozitele de carte școlară a tranșei a treia de manuale școlare destinate elevilor de clasa a V-a a fost finalizată în întregime în 39 de județe, a informat luni Ministerul Educației Naționale. „Conform datelor centralizate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), livrarea în depozitele de carte școlară a tranșei a…
5 milioane de euro pentru mureșenii care vor să-și înființeze o afacere non-agricolă
OTP Consulting, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), lansează trei proiecte finanțate din fonduri europene, cu o valoare totală de 10,7 milioane euro, care se adresează unui număr de peste 1.500 de antreprenori și cu care se pot dezvolta 183 de afaceri. Primul proiect Primul dintre le este…
Elevii Liceului Tehnologic „Avram Iancu informati despre pericolele internetului
Ieri, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au derulat activităţi de informare în cadrul unor întâlniri cu elevii din cadrul Liceului Tehnologic „Avram Iancu” din municipiul Târgu-Mureş. Problemele discutate au vizat atât riscurile descărcării neautorizate ale unor programe sau fişiere, al utilizării de programe fără licenţă, dar şi comportamentul ce trebuie…
Tanar de 16 ani prins de proprietar in timp ce ii ravasea locuinta
La data de 21 noiembrie 2017, în jurul orei 14:33, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Band au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat din Band cu privire la faptul că o persoană necunoscută se află în locuinţa sa. Din cercetările efectuate la fața locului s-a constat faptul că persoana cu identitate necunoscută ar…
Arestat pentru inselaciune
La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pe raza municipiului Tîrgu Mureș, ocazie cu care au identificat şi reţinut un bărbat, de 50 de ani, din localitate. Pe numele bărbatului Judecătoria Tîrgu Mureş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 9 luni de zile…
Tânăr, din Gurghiu, cercetat pentru tentativă la furt calificat şi furt calificat
La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au identificat un tânăr, de 27 de ani, bănuit de comiterea unor infracţiuni de tentativă la furt calificat şi furt calificat. În fapt, tânărul ar fi pătruns în noaptea de 18/19 noiembrie a.c., prin efracţie în două autoturisme, parcate în cartierul Unirii, din…
Femeie lovita pe trecerea de pietoni pe Bulevardul 1 Decembrie 1918
La data de 21.11.2017, ora 1958, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiul Tîrgu Mureş, un bărbat, de 34 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat uşor un pieton, o femeie, de 42 ani, consilier juridic, din municipiul Tg-Mureş, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi…
Copil de 8 ani accidentat grav
La data de 21.11.2017, ora 07:50, pe DJ 151, la km. 35 + 950 m, în localitatea Balda, un bărbat, de 33 de ani, din localitatea Miheșu de Cîmpie, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat grav, un pieton, de 8 ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii prin loc nemarcat. Din…
Accident cu un ranit la intersectia strazii Predeal cu Budai
La data de 21.11.2017, ora 07.16, la intersecția străzii Predeal cu strada Budai Nagy Antal, din Tg. Mureş, un bărbat, de 69 de ani, pe fondul neacordării de prioritate auto, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de un bărbat, de 33 de ani. În urma accidentului unul dintre conducătorii auto a fost…
Peste 200 de amenzi pentru opriri şi traversări neregulamentare
Personalul Biroului de Siguranță Rutieră a constatat și sancționat în intervalul 06 – 21.11.2017 un număr de 218 fapte de natură contravențională aflate sub incidența Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, ponderea cea mai mare a acestora fiind pentru opriri, staționări neregulamentare și indisciplină pietonală….
32 de cerşetori amendaţi de Poliţia Locală
În perioada 06 – 21.11.2017, agenții Poliției Locale, au depistat un număr de 32 persoane care apelau la mila publică, fie în proximitatea piețelor, a parcurilor și a magazinelor agroalimentare, fie în zonele de promenadă ale obiectivelor de interes turistic frecvent circulate. Persoanele adulte în cauză au fost sancționate contravențional cu suma de 100 lei…
Mai mulţi mureşeni amendaţi pentru gălăgia de la miezul nopţii
În intervalul 06 – 21.11.2017, cadrele Poliției Locale au acționat în sensul descurajării și prevenirii comiterii de fapte antisociale, dar cu toate acestea în 18 situații au fost nevoite să aplice sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii nr. 61/1991R, mai relevante fiind următoarele situații: – vineri 10.11.2017, ora 00.10, un…
Traseul lemnelor furate: Pădure – Belvedere – Valea Rece
În urma unei sesizări telefonice prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112”, la data de 15.11.2017, în jurul orei 09.00, o patrulă mobilă a Poliției Locale s-a deplasat în cartierul Belvedere, unde a surprins-o pe numita G.R., domiciliată în Valea Rece, în timp ce transporta cu un vehicul cu tracțiune animală, lemne provenite din pădurea aflată…
Video! Spectacolul DORIAN, la Sala Mică
Sala Mică a Teatrului Național Târgu-Mureș va fi luni 27 noiembrie 2017, de la ora 19:30, gazda spectacolului DORIAN, produs de Asociația Culturală Control N. După producţia spectacolului Telefonul din colţul străzii (parte a modulului educaţional cu acelaşi titlu, dedicat liceenilor din Bucureşti), Control N propune iubitorilor de dans contemporan un nou proiect care să…
Conferință despre medicina viitorului, în premieră
Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR), filiala Tîrgu Mureș, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş, organizează, începând de mâine, 23 noiembrie, până duminică, 26 noiembrie, Hotel Business din Tîrgu Mureș, prima ediţie a conferinţei naţionale cu participare internaţională IMMERSE, în cadrul căreia se va pune accent pe tehnicile şi procedeele…
Un grup de investitori din Ungaria şi România ridică cu 15 milioane de euro o fabrică de nutreţuri combinate în Mureş
Compania UBM Feed România, care are ca acţionari grupul UBM din Ungaria şi companiile locale East şi Oprea Avi Com, producătorul brandului Puiul de Crăieşti, va deschide o fabrică de nutreţuri combinate în comuna Sânpaul (judeţul Mureş), investiţia ridicându-se la 15 milioane de euro. „Am demarat construcţia fabricii în luna iunie a acestui an, iar…
(Video) Urșii contraatacă! O femeie a fost alergată de urs în Sovata!
Am primit acest clip video, pe cameră se poate observa clar cum o femeie din Sovata este urmărită pur și simplu de URS! Întâmplarea a avut loc în data de 20 Noiembrie, în jurul orelor 20:00, pe strada Lungă din Sovata, ieșirea spre Sîngeorgiu de Pădure. Speriată, panicată, aceasta o ia la fugă însă se…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.