Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a premiat marți, 20 iunie, în cadrul Galei Premiilor UZPR, cele mai bune materiale jurnalistice (presă scrisă, presă on-line, carte de specialitate, radio și televiziune) publicate sau difuzate în 2016. Marele Premiu al UZPR pentru presă scrisă pe anul 2016, Doamnei MARIANA CRISTESCU, devotat discipol și continuator al celebrului Iosif…
UMF a suplimentat numărul de locuri bugetate la programele mici de studii
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a suplimentat, începând din acest an, numărul de locuri bugetate la programele mici de studii, iar la programele mari, testul la admitere va consta din întrebări la prima vedere. ‘Admiterea pentru toate programele de studii va avea loc în data de 26 iulie. Anul acesta, s-au…
Ziua internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș, a organizat, la nivel local, duminică, 25 iunie a.c., o serie de activităţi specifice, de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România, pentru marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. Specialiştii antidrog au…
Expoziții în aer liber, ateliere de creație și recital folk, de Sânziene, la Reghin
Primăria Municipiului Reghin și Muzeul Etnografic „ Anton Badea” a invitat reghinenii – spre sfârșitul săptămânii trecute, vineri de la ora 18,00 – să petreacă o seară unică, trăind urban vechea tradiție ce anunță solstițiul de vară, la secția în aer liber a muzeului. Atracțiile serii au cuprins expoziții în aer liber, ateliere de creație…
Povestea Floricicăi a lui Vasile Cretascului din Mirgioaia. Târgul fetelor de la Gurghiu
În ultima duminică din luna iunie se organizează a treia ediție a Târgului Fetelor de la Gurghiu. O femeie dintr-o familie din Hodac (Floricica a lui Vasile Cretascului din Mirgioaia, furată în târg de Aurel a lui Ion, a Marcescului din Grui) a povestit pentru Punctul o istorioară petrecută la Târgul fetelor de la Gurghiu,…
Nu, majorărilor de tarife!
Firma SC Rosal Grup SRL cu un Punct de lucru în orașul Luduș prestează Serviciul de salubritate în oraș în baza contractului nr. 8799 din 3 martie 2009. De la această dată au fost întocmite acte adiționale la contract pe măsură ce au intervenit modificări, în principal la majorarea tarifelor pentru activitățile prestate. În ședința…
Călin Flanja: “Aleargă unul şi câştigă în aplauze”
Doi dintre cei trei candidaţi ale căror dosare au fost refuzate de la participarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Eduard Bota şi Călin Flanja au ţinut o conferinţă de presă. Cei doi şi-au expus nemulţumirile faţă de modul cum au fost analizate dosarele lor, depuse la timp şi având toate…
Festivalul Virginia Zeani, „eveniment rar de tot în viaţa unui om”
O premieră de excepţie la Tîrgu-Mureş În perioada 22-25 iunie, s-a desfăşurat la Tîrgu-Mureş prima ediţie a Festivalului de operă Virginia Zeani. Evenimentul a fost prefaţat de decernarea titlului de „Cetăţean de onoare” al localităţii Solovăstru, localitatea de naştere a sopranei Virginia Zeani, şi de expoziţia temporară „Virginia Zeani” deschisă la Muzeul Etnografic „Anton Badea”,…
Liber la braconaj?! Un posibil răspuns în PUNCTUL nr.636
Punctul, săptămânalul de Mureș și Harghita ajuns la ediţia cu numărul 636 aduce pe prima pagină opinia lui Titi Dălălău despre faptul că “Suntem în top, dar scădem pe calea aerului”. Un răspuns la întrebarea generată de lipsa administraţiei în mai multe arii naturale protejate, caută acelaşi Titi Dălălău cu detalii în paginile 2 şi…
Republic Production organizează prima ediție a Taberei de muzică
Între 26 – 30 iunie 2017, Republic Production organizează prima ediție a Taberei de muzică, la care au confirmat prezența compozitori, textieri și producători renumiți din țară și din străinătate. „Artiștii vor lucra împreună în studiourile noastre și vor compune piese noi, viitoare hituri”, spun organizatorii. Înscrieri se pot face la office@republicproduction.ro. Partener al evenimentului:…
Joi am putea avea un viceprimar
Alegerea unui viceprimar la Târgu Mureș se află pe ordinea de a ședinței Consiliului Local. Fiind ultimul pe ordinea de zi, după alte 21 de proiecte de hotărâre care urmează a fi dezbătute de aleșii locali, proiectul ar putea aduce din nou un viceprimar la Târgu Mureș. Ședința va avea loc joi 29 iunie e…
Anca Bucur din nou Miss Fitness Universe
Instructorul de aerobic Anca Bucur a cucerit, sâmbătă, pentru a cincea oară titlul de Miss Fitness Universe. Competiția s-a desfășurat la Miami, în Statele Unite ale Americii. Anca Bucur s-a născut la Tg.Mureș și la 20 iulie va împlini 30 de ani. Este absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca, iar din…
Târgul fetelor
Punctul alb se acordă organizatorilor Târgului Fetelor de la Gurghiu care au readus, în acest an, partea autentică din acest târg, creând un eveniment bazat pe antiteza între vechi și nou.
Alee pietonală
Punctul negru responsabililor care nu au realizat (și nici nu le pasă) un proiect prin care să se construiască o alee pietonală la ieșirea din oraș dinspre Tudor înspre hipermarketurile din apropiere (Dedeman, Auchan Practiker), deși construcția acestora datează de ani buni. Mureșenii sunt nevoiți să folosească marginea drumului, neamenajată și periculoasă pentru pietoni.
Zilele Filmului Norvegian la Targu Mures
A treia ediție a Zilelor Filmului Norvegian la Targu Mures va avea loc la Cinema Arta. Apetitul local pentru filmul norvegian, manifestat din plin la primele doua ediții, ne-a încurajat să revenim cu acest proiect și să propunem cinefililor tîrgumureșeni o nouă perspectivă asupra acestei cinematografii importante. Cele șase proiecții vor avea loc între 30…
Amplă operaţiune de localizare şi tranchilizare a unui urs rănit
Zeci de vânători, pădurari, reprezentaţi ai Jandarmeriei, Gărzii de Mediu şi Gărzii Forestiere au participat sâmbătă după-amiază, în zona comunei Stânceni, judeţul Mureş, la o amplă acţiune de localizare şi tranchilizare a unui urs rănit. Subcomisar Carmen Frandeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, a declarat pentru AGERPRES că, în jurul…
Un subiect tabu pentru că pute
Potrivit ultimului recensământ al populaţiei, municipiul Tîrgu Mureş numără 134.290 de locuitori. În ultimii cinci ani, numărul acestora a mai scăzut cu numărul celor plecaţi temporar sau definitiv dintre noi şi a mai crescut cu numărul nou-născuţilor. Judecând după suprafaţa oraşului, oricât s-ar fi extins în ultima vreme, tot ar putea fi parcurs de la…
Recontractarea furnizării energiei electrice
Cei care aţi urmărit cu atenţie factura de energie electrică din ultima vreme, aţi putut observa în josul paginii un mesaj ce anunţa că „în conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr.88 /2015, în perioada imediat următoare veţi primi , în două exemplare, contractul de furnizare a energiei electrice emis în temeiul acestui ordin. Vă rugăm…
145 ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Mediaș – Sighișoara
În luna iulie vor fi sărbătoriți 145 ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Mediaș – Sighișoara. Momentul aniversar va fi marcat printr-o ștampilă aniversară, care va fi aplicată pe corespondență în data de 18 iulie 2017, la Oficiul poștal nr.1 Mediaș. Scurt istoric Statul ungar a început în anul 1868 construcția mai multor…
Intrarea liberă la Muzeu pentru toți mureșenii care îmbracă cămăși populare
Toți cei care în cursul zilei de astăzi se vor îmbrăca în cămăși populare vor avea intrare liberă în muzeu până la ora 14, anunță Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Tîrgu Mureș. „Vino mâine la Muzeu de Etnografie din Tîrgu Mureş îmbrăcat în cămaşă populară şi vei avea. Mâine este Sărbătoarea Iei! Nu rataţi…
Liber la pietoni și activități recreative pe strada 1 Decembrie 1918, din Sighișoara
În perioada 25 iunie – 10 septembrie 2017 în fiecare zi de duminică, în intervalul orar 08.00 – 21.30, strada 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între Club Aristocrat și intersecția cu str. Morii, va fi restricționată pentru circulația autovehiculelor, accesul fiind liber pietonilor, bicicliștilor și pentru alte activități recreative și sportive – role, triciclete,…
Ziua Drapelului Național, la Sighișoara
În data de 26 iunie 2017, începând cu ora 12.00, la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Sighișoara se vor desfășura o serie de manifestări cu ocazia Zilei Drapelului Național: Slujbă religioasă de sfințire a Drapelului; Semnificația zilei de 26 iunie; Alocuţiuni; Ceremonia de înălțare a drapelului; Recital Fanfara Sighișoara. Prin Legea nr. 96/1998, ziua de…
Sighișoara spune NU cerșetoriei!
Municipiul Sighișoara derulează „Campania Spune NU cerșetoriei!” în cadrul căreia sunt distribuite cetățenilor și turiștilor materiale informative conținând mesaje care să contribuie la diminuarea fenomenului cerșetoriei. Mesajul campaniei este transmis și prin intermediul unei campanii audio-vizuale derulată la postul local de radio în perioada iunie-septembrie 2017. Astfel, a fost constituit Grupul de lucru pentru diminuarea…
Cât trebuie să scadă audiența la Radio Tîrgu Mureș pentru ca managerul INTERIMAR Nicoleta Ghișa să își dea DEMISIA ?
De câteva zile/săptămâni bune tot aștept o reacție de la conducerea Studioului Regional de Radio Tîrgu Mureș, recte de la doamna manager INTERIMAR (!) Nicoleta Ghișa în legătură cu Rezultatele Studiului de Audienţă Radio, valul de primăvară 2017, studiu referitor la perioada 09 ianuarie – 23 aprilie 2017. Tăcerea însă este deplină. Reamintesc că doamna…
Polițiștii de la Poliţia rutieră au donat sânge!
De cele mai multe ori îi vedem în trafic pentru a pune ordine pe străzi, pentru a veghea la siguranţa rutieră, pentru a asigura respectul cuvenit în trafic! Astăzi, 23 iunie, polițiștii de la poliţia rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrgu-Mureş au fost la Centrul Regional De Transfuzie Sanguină Tîrgu-Mureş, făcând un GEST de OMENIE…
Meșterii populari mureșeni au cusut frumoase ii în ajun de Sânziene
Azi, în ajun de Sânziene, grupul de lucru manual ,,În brațele bunicii” coordonat de președintele Asociației ,,Ideal Infinit,” Cristina Mureșan și doamnele: DÎRLEA RODICA MARIA – SIGHIȘOARA; FARCAȘ DORINA – IBĂNEȘTI; MURAR ELENA – IBĂNEȘTI; DORINA FRENȚ – TÂRGU MURES, au cusut la Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Tîrgu Mureș ii tradiționale și artizanale,…
Dezvoltarea capacităţii de cercetare în domeniul fumatului în România
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș vă invită să participaţi la o conferinţă de presă care va avea loc azi, 23 iunie 2017, la ora 9.00, în Sala Senatului a UMF Tîrgu Mureș (etajul I). În cadrul conferinței de presă se vor prezenta rezultatele actuale ale cercetărilor efectuate pe baza proiectului comun privind…
Au fost publicate listele Programelor Rabla și Casa Verde
Listele cu persoanele juridice aprobate și respinse în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus, precum și o listă cu persoanele fizice acceptate în cadrul Programului Casa Verde au fost publicate pe site-ul AFM Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat primele liste cu persoanele juridice acceptate și cu cele respinse în Programul de stimulare a înnoirii…
Clinica de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş-una dintre cele mai mici rate a mortalităţii din ţară
Şefa Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, dr. Theodora Benedek, a anunţat joi, în deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Cardiologie cu participare internaţională CardioNET, că la această clinică se înregistrează cea mai mică rată a mortalităţii dintre toate secţiile de profil din ţară. ‘În anul…
„E timpul să ne căutăm rădăcinile în tradițiile și obiceiurile locului, în simplitate și originalitate”
Sub sloganul „E timpul să ne căutăm rădăcinile în tradițiile și obiceiurile locului, în simplitate și originalitate”, Primăria și Consiliul Local Gurghiu în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș organizează duminică, 25 iunie, pe Platoul Mociar, o nouă ediție a „Târgului fetelor”. Sărbătoarea va debuta la ora 12.00, cu deschiderea oficială și o slujbă religioasă, urmate…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.