În cursul lunilor septembrie și octombrie, Compania Tompa Miklós va participa la festivaluri teatrale importante din țară și peste hotare. Spectacolul Tihna / A nyugalom de Attila Bartis (r.: Radu Afrim), multiplu premiat la numeroase festivaluri va fi prezent, în data de 15 septembrie, la al 25-lea Festival Internațional de Teatru Plzen – Cehia. Urmează…
„CUPA LPS”- prima ediție a turneului de pregătire handbal juniori
Liceul cu program sportiv este gazda unui turneu puternic de pregătire în vederea noului sezon de handbal masculin la nivel de juniori. Au răspuns invitației lansate de către echipa orașului nostru echipe precum ȘTIINȚA BACĂU, CS EXTREM BAIA MARE, MINAUR BAIA MARE, CSS ODORHEIU SECUIESC. Această competiție angrenează aproximativ 150 de sportivi din județele mai…
Finaliştii E.ON Energy Globe Award România 2017
Soluţii care te ajută să salvezi aşa-numitul consum „vampiric” de energie, ori care propun o alternativă ecologică la utilizarea maşinii personale în marile oraşe; proiecte ce demonstrează cum poate fi asigurată independenţa energetică a unei localităţi cu ajutorul energiei „verzi”, dar şi cum să poţi să stopezi risipa alimentară sau cum să educi şi să…
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș:Este inadmisibil!
Printr-un comunicat, transmis public de către Grupul Civic pentru Liceul Catolic, colectivul de părinți al Liceului Teologic Romano-Catolic și susținătorii acestora, în numele cărora semnează Csíky Csengele, sunt somate persoane și instituții publice să soluționeze cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș. Totodată, se cere îndepărtarea imediată din funcții a responsabililor și declanșarea investigațiilor împotriva acestora!…
JCI Târgu Mureş îşi măreşte echipa!
Dacă vrei să faci mai mult pentru comunitatea ta şi să dăruieşti efort şi timp pentru o cauză în care crezi, înseamnă că avem aceleaşi obiective. În JCI, cea mai mare reţea globală de tineri cetăţeni activi cu vârste cuprinse între 18 şi 40 ani din diverse arii şi domenii de activitate, evoluăm împreună prin…
The CHAOS IN MY MIND, Concert Vizi Imre, la Teatrul Național Tîrgu Mureș
În data de 9 septembrie, de la ora 21, la Sala Mare, Vizi Imre va concerta pentru mureșeni. Intrarea – 10 lei sau gratis dacă ai achiziționat deja abonament pe noua stagiune și îl aduci cu tine la intrare. Vizi Imre, producător, compozitor și cântăreț, a învățat să cânte singur la chitară la vârsta de…
Iubitorii de Street Dance reîncep cursurile la Tîrgu Mureș
Începând cu 4 septembrie, Asociația Sportivă Real Attraction Street Dance își reia activitatea. Astfel, toți cei interesați se pot înscrie la sediul din Cart. Tudor Vladimirescu, Str. Livezeni Nr.6 Et.2 (lângă magazinul Lidl). Cursurile vor fi susținute atât pentru începători, cât și pentru semiavansați, în fiecare zi de vineri, de la ora 17. Dansatoare, Instructor:…
Sâmbătă specială la Tîrgu Mureş, în Cetatea Medievală!
Sâmbătă, 2 septembrie 2017, în Cetatea Medievală va avea loc ediţia a IV-a a evenimentului „Desculţ în Iarbă” şi concert de jazz – omagiu Pat Metheny! Evenimentul este organizat de Primăria Tîrgu Mureş în colaborare cu JCI şi Neumarkt Events. Seara de la ora 19, vă invităm la un concert de jazz deosebit. Este vorba…
Ghiozdane gratuite pentru sute de mii de elevi
Peste 300 de mii de ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari vor fi achiziționate, potrivit Ministerului Educației, după ce instituția a depus, miercuri, 30 august, o cerere de finanțare prin Programul Operațional…
Încep înscrierile la Palatul Copiilor Tîrgu Mureș
Luni, 4 septembrie 2017, încep înscrierile la Palatul Copiilor din Tîrgu Mureș. Înscrierile se pot face pe toată durata lunii septembrie, cursurile începând din luna octombrie. La înscriere părinții trebuie să aibă asupra lor CNP-ul copilului. Părinții și copiii au la dispoziție o gamă largă de cercuri pentru care pot opta: Oratorie și dezbatere, Canto,…
Festivalul Folcloric „JOCUL DIN BĂTRÂNI”, reprogramat din cauza vremii
Din cauza prognozei meteo nefavorabile, Festivalul Folcloric „JOCUL DIN BĂTRÂNI” se va desfăşura în Sala de Spectacole al Ansamblului Artistic „Mureşul” din Tîrgu- Mureş (B-dul 1848, Nr.47), în data de 3 septembrie 2017, începând cu ora 17,00. Cristina Vancea
De ce şi, mai ales, pentru cine să ies în stradă?
23 august 1944 s-a simţit prin pori în momentul politizării justiţiei. Nişte păpuşari, exact pe data de 23, îl pun pe muppet să anunţe anumite schimbări în sistemul judiciar, fiind receptate ca intervenţionism politic într-una din cele trei puteri ale statului. Păpuşarii au calcule clare, studii sociologice pe „cobaii ţării”. Ei ştiu că 1,5 milioane…
Vilnius, pistă de 2.500 m în 35 de zile. La noi?
Conducerea aeroportului din Vilnius. Lituania ( 2,9 mil locuitori), a finalizat reconstrucţia pistei de 2500 de m în 35 de zile. Oprirea traficului a durat exact cât lucrările, adică o lună de zile. La noi, lucrările vor începe în cel mai bun caz la anul, iar perioada de execuţie este de minim 108 zile. Dacă…
Carmen Dan: Mă bucur că pentru prima dată România găzduiește WRC, o competiție mondială de asemenea anvergură
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat joi, la Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge – WRC), care se desfășoară la Târgu Mureș în perioada 30 august – 3 septembrie, că este bucuroasă că România găzduiește pentru prima oară o competiție de o asemenea anvergură. ‘Este o…
Cum să fii un bun părinte, by IPJ Mureş
Campania „10 pentru siguranţă!” a ajuns la ultima zi, cea care le încununează şi le sintetizează pe celelalte. CUM SĂ FIU UN PĂRINTE BUN? Deseori părinţii se declară depăşiţi în diverse situaţii cu copiii lor…”nu știu ce să mai fac” auzim destul de des. Dacă eşti prea sever nu e bine, prea îngăduitor nici aşa….
Lista şcolilor neautorizate PSI
Conform ISJ, aceasta este lista şcolilor neautorizate pentru securitatea la icendiu:
Se dorește realizarea unei legături vii între români, maghiari și celelalte etnii la…
A V-a ediție a Zilelor Maghiare va fi organizată în perioada 1-3 septembrie de către UDMR Reghin, Asociația „Csillag”, Asociația Culturală „Kemény János”, Asociația „Rákóczi” filiala Reghin, Asociația „Humana Regun”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Reghin. Evenimentul are ca scop promovarea culturii maghiare și totodată promovarea multiculturalității oraşului. ,,Reghinul fiind cunoscut ca un…
Echipajul ISU Mureș a deschis Competiția Mondială de Descarcerare, la proba complexă
Echipajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, format din echipa de descarcerare și cea de traumă, a deschis, joi dimineața, Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge) care se desfășoară la Târgu Mureș în perioada 30 august – 3 septembrie. Tot în deschiderea competiției de…
Calitatea lucrărilor de restaurare a unor monumente, pusă sub semnul întrebării
În urmă cu ceva timp, o serie de articole apărute în străinătate atrăgeau atenţia asupra faptului că în Transilvania, renovarea bisericilor fortificate săseşti prin fonduri europene se face adeseori dezastruos, prin nerespectarea regulilor privind restaurarea monumentelor istorice. Interesul e ca banii europeni să ajungă în „buzunarul” unor firme implicate în procesul de restaurare, iar în…
„Nu știu dacă am făcut alegerea bună, dar îmi place viața mea!”
Potrivit statisticilor, jumătate din populația activă a României a părăsit țara în ultimul sfert de secol. Aceste statistici nu mai miră pe nimeni. Surprinzător ni se pare în schimb, să întâlnim români care se întorc acasă după ani buni, petrecuți peste hotare. Mai în glumă, mai în serios Dragoș Curtifan spune că unii revin din…
18 GYM, Best Fitness Club
18 Gym Fitness Club a fost desemnat câştigător la categoria ” Best Fitness Club for Personal Training & Nutrition”. Premiul a fost acordat de FR Fitness Wellness & SPA Association, reprezentantul exclusiv al International Fitness Wellness & SPA Association (IFWSA). Felicitari echipei!
Programul lunii septembrie 2017 al Teatrului Național Târgu Mureș. Compania Liviu Rebreanu
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș are programate în luna septembrie 2017 patru reprezentații la sediu, după cum urmează: Vineri 15 septembrie 2017, de la ora 19.30, la Sala Mică, 😛 patru piesuțe politice despre dușmani de Sâmbătă 16 septembrie 2017, de la ora 19.00, la Sala Mare, O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie…
Străzile care rămân azi fără apă în Târgu Mureş
Compania Aquaserv anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile, între orele 8:00-15:00 în următoarele zone: str Inului, Lucernei, Trifoi, Gurghiului, Liceul Economic.
START STAGIUNEA NR. 56! BILETE ȘI ABONAMENTE
Ca și în stagiunea trecută, iubitorii de teatru târgumureșeni își pot achiziționa trei tipuri de abonamente: Abonamentul Mecenat Paul Gusty valabil la toate premierele Companiei Liviu Rebreanu (560 de lei), Abonamentul Ion Fiscuteanu, flexibil cu 5 unităţi (70 de lei) și Abonamentul Cornel Popescu, flexibil cu 4 unităţi pentru pensionari, studenţi şi elevi (30 de…
Se deschide primul cabinet de consultații în alăptare, la Tîrgu Mureș
Azi, la Târgu Mureș se deschide CENTRUL DE SĂNĂTATE PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII, un proiect al Alexandrei Latcu, medic pediatru și persoană remarcabilă nominalizată la premiile TOYP 2017. Acesta va fi primul cabinet de consultații în alăptare din Târgu Mureș și un centru de educație pre și postnatală. Toate persoanele interesate sunt invitate joi, la…
Deschiderea Stagiunii 2017-2018 a Companiei Liviu Rebreanu
Titlurile Companiei Liviu Rebreanu în stagiunea 56 sunt: Cartea junglei de László Dés, Péter Geszti, Pál Békés, în regia Oanei Leahu, Chirița în provincie de Vasile Alecsandri, în regia lui Gigi Căciuleanu, Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu, în regia Letei Popescu, Identități de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu și eurOpinions, produs în…
Ziua Solidarității Orașelor Patrimoniului Mondial, la Sighișoara
În data de 8 septembrie 1993 a fost înființată Organizaţia Mondială a Oraşelor Patrimoniului Mondial, la Fez (Marocco). Pentru comemorarea acestui mare eveniment, data de 8 septembrie a fost declarată „Ziua Solidarității Orașelor Patrimoniului Mondial”. Toate orașele, membre ale organizației, sunt binevenite pentru a comemora această zi, organizând diferite activități care au ca scop evidențierea…
„Transilvania Train” ajunge azi în Mureș
În perioada 31 august – 3 septembrie 2017, Transilvania Train pornește într-o nouă aventură unică, pe 40 de roți, prin Transilvania. Trenul pleacă azi dimineața de la de la Brașov pe traseul Sighișoara-Mediaș-Alba Iulia-Sebeș-Sibiu-Făgaraș, va ajunge azi la Mureni, în jurul amiezii unde face și prima oprire, iar călătorii vor face un tur al satelor…
Peste 400 de alergători au luat startul la singurul ultra sky marathon din România
406 concurenți din 15 țări au luat startul week-end-ul trecut la cea de-a 6-a ediție a 2×2 Race, singura cursă de alergare montană din România care se desfășoară integral la peste 2000m altitudine, fiind considerată una dintre cele mai dificile curse de alergare montană din România. Ediția din acest an a avut loc în data…
Primăria Iernut, apel important către cetățeni!
Avem șansa să obținem bani din fonduri europene pentru trotuare, pista de bicicliști, mobilier urban și alte investiții de infrastructură pentru satele și cartiere din comunitatea noastră! Primăria Iernut face apel către toți locuitorii comunității, să se implice în dezvoltarea sustenabilă a orașului Iernut, respectiv satele aparținătoare. În acest sens, vă rugăm să accesați link-ul…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.