Sala Sporturilor a găzduit aseară Gala Sportului Mureşean, în organizarea Direcției Județene de Tineret și Sport Mureș. Au fost premiaţi sportivii din cele trei categorii de vârstă: seniori, juniori şi speranţe,cele mai bune echipe de seniori și juniori din județ, cât şi sportivii cu dizabilităţi, respectiv participanţii la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Top 10…
Cel mai tânăr militar din Mureş, primit de ministrul Apărării
Cel mai mic militar care a defilat prin centrul Tîrgu Mureşului de Ziua Naţională a României, Adrian de 4 ani din Găneşti, azi a fost primit de ministrul Apărării la Bucureşti. “L-am primit astăzi pe Adrian Chira, micul „soldat” pe care îl cunoașteți din postările în care defilează alături de militarii din Târgu Mureș ori…
CSM: Afirmaţiile preşedintelui executiv al UDMR şi ale unui reprezentant al Bisericii Romano-Catolice au afectat prestigiul justiţiei
În ședința din data de 15 decembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că mesajele publice lansate de lideri ai UDMR și prelați catolici de origine maghiară cu ocazia protestelor organizate la data de 12 noiembrie 2016 în Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca și Miercurea Ciuc pentru susținerea Liceului Teologic Romano —…
“Viaţa în ritm de tenis” a lui Horea Tecău a ajuns la Băla!
În cadrul unui program susţinut de Compania AZOMUREŞ şi Asociaţia CURTEA VECHE, azi, Horea Tecău, tenismanul medaliat cu argint la Olimpiada de la Rio 2016 s-a întâlnit cu copiii din comuna Băla. Desfăşurat sub egida “Cărţile copilăriei”, evenimentul a fost un bun prilej de a le vorbi copiilor despre lectură, cărţi şi sportul alb. Cu…
Cum să îţi recuperezi fişierele virusate
Poliţia Română s-a alăturat proiectului ,,No More Ransom” derulat de EUROPOL, care oferă posibilitatea de a-ți recupera fișierele infectate cu viruși de tip ransomware. No More Ransom este un proiect care a fost lansat în iulie 2016 de Poliția Olandeză, EUROPOL, IntelSecurity și Kaspersky, fiind o cooperare între autoritățile de aplicare a legii și sectorul…
Recomandări pentru siguranţa rutieră în sezonul rece
Capriciile anotimpului rece, combinate cu neglijenţa conducătorilor auto pot cauza evenimente rutiere grave. Este nevoie, pentru siguranţa noastră, dar şi a celor din jur, indiferent dacă suntem conducători auto sau pietoni, să acordăm mai multă atenţie comportamentului nostru ca participanţi la traficul rutier. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş recomandă conducătorilor auto, înainte de a conduce…
Peste 200 de cazuri de rujeolă în Mureş
Valentin Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, a anunțat că până în prezent au fost confirmate 1.725 de cazuri de rujeolă, fiind înregistrate și șapte decese provocate de această afecțiune. “În acest moment, avem confirmate 1.725 de cazuri (de rujeolă, n.r.). Sunt înregistrate șapte decese, iar în cazul unui al optulea deces nu a…
350 de brazi confiscaţi
Poliţiştii mureşeni de combaterea delictelor silvice au confiscat 350 de brazi de la o societate, pe care au sancţionat-o cu amendă în valoare de 25.000 de lei La data de 15 decembrie a.c., poliţiştii de ordine publică ai Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, împreună cu un reprezentant al Gărzii…
Programul casieriilor teatrului în perioada 23 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017
Teatrul Național Târgu-Mureș își anunță spectatorii săi că, în perioada 23 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, cele două casierii ale Teatrului Național Târgu-Mureș vor funcționa după un program special. Astfel, în perioada amintită, casieria de la sediul Teatrului Național Târgu-Mureș va fi deschisă după următorul program: 23 DECEMBRIE 2016 Deschis între orele 18:30 –…
CAMPIONATUL DE IMPROVIZAȚIE la reprezentația cu nr. 100
Cel mai longeviv spectacol al Companiei Liviu Rebreanu, CAMPIONATUL DE IMPROVIZAȚIE va avea parte în luna ianuarie 2017 de reprezentația cu numărul 100. Cu această ocazie, Teatrul Național Târgu-Mureș pregătește o ediție specială, plină de surprize a Campionatului de Improvizație. Evenimentul va avea loc duminică 8 ianuarie 2017, de la ora 19.00, la Sala Mare!…
Prima zi de pensie pentru colonelul Kovacs Endre
Joi la sediul I.S.U. ,,Horea,, al Jud. Mureş Col. (r) Kovacs Endre a dat onorul din formaţie pentru ultima dată. După o lungă carieră ca şi şef compartiment Protecţie Civilă şi S.P.P.E.P.P., joi a avut loc ceremonia de trecere în rezervă cu drept de pensie, fiind o ultimă întâlnire oficială cu toţi cei alături de…
Fabrică de încălţăminte distrusă într-un incendiu, la Reghin
Un puternic incendiu care a izbucnit vineri dimineaţă într-o gospodărie de pe Strada Viilor din municipiul Reghin, într-o zonă intens locuită, a distrus o fabrică de încălţăminte şi mai multe anexe gospodăreşti, pompierii militari reuşind să izoleze flăcările înainte de a se extinde la locuinţele învecinate. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă…
Karateka Ildiko Szekely, câștigătoarea Galei Sportului Mureșean
Multipla medaliată mondială, europeană și națională la karate Ildiko Szekely a fost desemnată, joi seara, sportiva anului 2016 din județul Mureș, în cadrul Galei Sportului Mureșean, în cadrul căreia au primit diplome și trofee peste 50 de sportivi. Alături de Ildiko Szekely, membră a clubului Sport Grup Sakura Târgu Mureș, printre cei mai buni sportivi…
Vezi cum arată Parlamentul României. Lista completă
Cele mai multe mandate de parlamentari la nivel național rezultate în urma votului din 11 decembrie au revenit PSD, cu 67 la Senat și 154 la Camera Deputaților, urmat de PNL cu 30 la Senat și 69 la Cameră, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare comunicate joi de Biroul Electoral Central. USR a obținut 13…
S-a deblocat situaţia plăţii salariilor la Liceul Teologic Romano Catolic din Târgu Mureş
Inspectoratul şcolar judeţean Mureş a transmis un comunicat de presă prin care informează că în vederea deblocării situaţiei plăţii salariilor la Liceul Teologic Romano Catolic din Târgu Mureş, în data de 6 decembrie a avut loc o întâlnire cu părinţii unde inspectorul şcolar general Nadia Raţă a prezentat o soluţie de deblocare a situaţiei discutată…
Mureşean urmărit prins la vama Nădlac
În data de 14.12.2016, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei cetățeanul român Adrian G., în vârstă de 29 de ani, din județul Mureș. În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis,…
De vineri intrarea la patinoar este cu taxă
Cele trei patinoare amenajate de Primăria Tîrgu Mureş la Parcul Municipal au funcţionat aproape zece zile fără taxă de intrare. Timpul în care târgumureşenii au testat gheaţa şi s-au obişnuit cu patinele a fost folosit pentru remedierea unor deficienţe tehnice. Începând de vineri, 16 decembrie 2016, accesul la patinoar se face contra cost. Tariful a…
Concursul Bucătarilor pompieri
Marţi de 20.12.2016, începând cu ora 12.00 la Cercul Militar, are loc binecunoscuta competiţie a pompierilor mureşeni, Concursul Bucătarilor. La competiţie vor lua parte echipe din cadrul subunităţilor din cadrul inspectoratului precum şi echipa inspectoratului. O altă activitate specifică sărbătorilor de Crăciun se va desfăşura joi 22.12.2016 ora 17.00 când Moş Crăciun va veni la…
Marius Paşcan a intrat în parlament la redistribuire
Preşedintele interimar al organizaţiei Mureş a Partidului Mişcarea Populară, Marius Paşcan, a declarat joi, pentru AGERPRES, după ce i s-a atribuit un mandat de deputat în urma redistribuirii, că a intrat în competiţia electorală pentru Camera Deputaţilor cu şanse mici de reuşită, dată fiind popularitatea mai redusă a formaţiunii în judeţ. ‘Vreau să le mulţumesc…
Spărgători de locuinţe prinşi în flagrant cu 100.000 de lei
Poliţiştii mureşeni au surprins în flagrant delict 4 bărbaţi care aveau asupra lor instrumente pentru deschiderea fără forțare a încuietorii ușilor și 100.000 de lei, bani sustrași dintr-o locuință din Tîrgu Mureș. La data de 15 decembrie a.c., poliţiştii Compartimentului Furturi cu mod de operare, din cadrul Poliţiei Municipiului Tg. Mureş, cu sprijinul celor de…
Festivitate de premiere a concursului naţional de creaţie artistică “Scrisori pentru Moş Crăciun”
Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureș (președinte Mircea Dorin Istrate) organizează Festivitatea de premiere a Concursului național de creație artistică „Scrisori pentru Moș Crăciun”, eveniment care va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, între orele 10 și 13, la Sala mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureș. În cadrul manifestării, vor fi lansate volumele pentru copii: Poezii…
Camera 701, la Sala Mică
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă invită la spectacolul CAMERA 701 de Elise Wilk, în regia lui Rareș Budileanu. CAMERA 701 este cel de al doilea spectacol din cadrul proiectului Teatru de Risc, lansat de Teatrul Naţional Târgu-Mureş în urmă cu patru stagiuni. Dacă doriți să fiți martorii a patru povești de dragoste…
A condus motocicleta neînmatriculată şi fără permis de conducere
La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 12,50, pe DN 15E, în satul Dâmbu, poliţist din cadrul Postului de Poliție Sînpetru de Cîmpie a oprit în trafic o motocicletă care nu avea plăcuţe cu număr de înmatriculare. Conducătorul motocicletei a fost identificat în persoana unui bărbat din Pogăceaua, iar în urma verificărilor efectuate…
A condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi a intrat cu autoturismul în şanţ
La data de 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18.00, pe DJ 153B, în comuna Glodeni, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea dreaptă. În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto,…
O societate a fost amendată cu 10.000 de lei şi i s-a confiscat contravaloarea a 60 de brazi
La data de 14 decembrie a.c., poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Brașov, au efectuat un control la punctul de lucru din Tîrgu-Mureș al unei societăţi de bricolaj, cu privire la modul de achiziționare și comercializare al pomilor de crăciun, în special…
Claudiu Maior s-a căsătorit
Consilierul primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior s-a căsătorit. Ştirea nu este însă una nouă, deoarece căsătoria a avut loc în urmă cu mai mulţi ani, dar abia miercuri seara a fost actualizată pe profilul de Facebook al lui Claudiu Maior. Informaţia apărută în cronologia acestuia a stârnit un val de reacţii şi numeroase felicitări,…
Pentru un viitor verde. Drumeţii montane
Promovarea drumeției montane, ca mod de petrecere a timpului liber și chiar mai mult decât atât, ca mod de cunoaștere a mediului și de învățare despre cum să ne ducem traiul într-un mod sănătos, cât și realizarea de proiecte diverse pe diverse teme unde tinerii învață despre ecologie, marketing, software și web development, reprezintă preocupări…
Un pluş, pentru un zâmbet la BC Mureş
BC Mureş organizează încă două acţiuni caritabile – după ceea pornită pentru József Szabó. Înaintea sărbătorilor de iarnă pentru tigrii urmează două meciuri pe teren propriu. “Un pluş pentru un zâmbet” este acţiunea tradiţională de aruncare a jucăriilor de pluş la primul angajament în meciul de duminică, 18 decemberie, împortiva Galaţiului de la ora 17,00….
Profesorii Liceului de Teologie Catolică îşi vor primi salariile
Vorbind despre cazul Liceului de Teologie Catolică din Tîrgu Mureş, o postare pe pagina de socializare anunţă că se va rezolva problema salariului cadrelor didactice de la acest liceu. Directorul liceului dr. Tamasi Zsolt aflându-se sub control judiciar în urma petiţiei adresate către DNA în următoarea perioadă va putea vizita şcoala în scopul rezolvării retribuţiei personalului liceului.Interdicţia de…
Decizii şi rectificare bugetară la CJ Mureş
La începutul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mureș din 12 decembrie președintele Péter Ferenc a anunțat componența comisiei ce va analiza activitatea Regiei Aeroportului Transilvania Tîrgu-Mureș. Sub conducerea vicepreședintelui CJ Mureș, Alexandru Câmpean, vor lucra consilierii județeni: Aszalos Gavril, Ervin Molnar și Kozma Monika, funcționarii Alin Mărginean, director executiv Direcția Economică, Monica Dohotariu, consilier Compartimentul Patrimoniu…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.